“Doar trei luni”: CIA avertizează administraţia SUA cu privire la oprirea programului nord-coreean de rachete
alte articole
Şefii CIA aparent l-au avertizat pe Donald Trump că există doar o “fereastră de trei luni” în care SUA poate opri programul de rachete al Coreei de Nord.
În timpul unei vizite la Londra şi la Camera Comunelor, fostul ambasador american la ONU John Bolton a declarat oficialilor britanici că CIA l-a avertizat pe preşedintele Trump că SUA s-ar putea afla în curând în raza de atac a rachetelor Phenianului, potrivit publicaţiei The Guardian.
Termenul limită din martie 2018 a fost de asemenea menţionat unui fost europarlamentar de către un comandant de rang înalt american în urmă cu câteva zile în satul de frontieră Panmunjom, în zona demilitarizată care separă Coreea de Nord şi Coreea de Sud.
Bolton, care a fost ambasador al Naţiunilor Unite în timpul preşedintelui George W. Bush, a oferit recent o serie de avertizări în timpul unor apariţii pe reţelele de televiziune americane.
Într-un interviu cu Fox New la sfârşitul lunii trecute, el a avertizat că opţiunile diplomatice devin tot mai puţine, în special după ce Coreea de Nord a testat recent un nou tip de rachetă balistică intercontinentală (ICBM). Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un a declarat că racheta Hwasong-15 poate fi înarmată cu un focos nuclear şi ar putea ataca teritoriul american.
Bolton a declarat că acest ultim test este “semnificativ”, pentru că dacă se confirmă estimările iniţiale, nu rămâne nicio îndoială că Phenianul “se apropie foarte mult” de poziţia de a ameninţa SUA cu un atac nuclear.
“Întrebarea este când vom începe să luăm în considerare în mod serios o opţiune militară”, a afirmat el.
“Nu este timp ca aceste [sancţiuni] să aibă impact. Uitaţi-vă, dacă Departamentul de Stat va rămâne concentrat pe sancţiuni, atunci vă garantez, pariez pe ferma mea chiar acum, că Phenianul va avea arme nucleare ce pot fi livrate.
“Singurul rol diplomatic care a rămas aici este cel cu China. Presupunând că preşedintele ar transmite un mesaj, ar trebui să fie ceva de genul ‘Uite, Xi Jinping, putem face lucrurile pe calea uşoară sau pe cale grea’.
“China are o capacitate unică de a doborî regimul din Coreea de Nord, de a reuni cele două Corei, de a instala un nou regim, de a scăpa de armele nucleare, dar nu mai există timp pentru a discuta cu Coreea de Nord despre aceste lucruri din cauză că ei vor folosi timpul suplimentar pentru a trece linia spre finalul nuclear.
“Şi, din acest motiv susţin, doriţi o Coree de Nord care are acea capabilitate, care poate deveni un loc de unde pot cumpăra arme termo-nucleare şi tehnologie balistică Iranul, Statul Islamic şi oricare stat care doreşte să devină nuclear, sau ar trebui să luăm o măsură în mod evident nedorită, dar potenţial necesară de folosire a forţei militare? ”
Dorinţa Chinei de a se implica în totalitate în impasul dintre SUA şi Coreea de Nord a fost pusă sub semnul întrebării de profesorul Steve Tsang, director al Institutului pe problmele Chinei din cadrul Facultăţii de Studii Orientale şi Africane de la Universitatea din Londra, care a declarat pentru Express.co.uk faptul că Beijingul nu are niciun motiv să se implice.
“Liderul chinez Xi Jinping nu are niciun motiv să facă acest lucru. Politica chineză este pur şi simplu aceea de a controla problema legată de Coreea de Nord, nu de a o rezolva.
“Şi de ce ar dori să facă acest lucru? Cum ar fi văzut în interiorul Chinei dacă chinezii ar paraliza economia nord-coreeană şi i-ar aduce pe nord-coreeni sub control şi îngenuncheaţi în faţa americanilor, atunci Partidul Comunist Chinez va fi văzut ca făcând munca murdară în numele SUA”.
Bolton a mai precizat că eforturile diplomatice americane de-a lungul anilor de a opri ambiţiile nucleare nord-coreene pur şi simplu au eşuat.
“Am petrecut 25 de ani încercând să discutăm sau să facem presiuni ca nord-coreenii să renunţe. A fost un eşec şi va continua să fie un eşec acum că [regimul din Phenian] este aproape de a obţine ceea ce a urmărit atâţia ani. Întrebarea este când vom lua în considerare în mod serios o opţiune militară, deoarece vom ajunge la o opţiune binară”, a declarat Bolton.