Discursul fostului rege al României ilustrează o diviziune istorică (Reuters)

Fostul rege veteran al României Mihai a rostit marţi primul său discurs în parlament de când comuniştii sprijiniţi de sovietici l-au forţat să abdice în urmă cu peste 60 de ani, ilustrând adânci diviziuni asupra trecutului ţării, relatează Reuters.
Regele Mihai I (wikipedia.org)
Epoch Times România
26.10.2011

Fostul rege veteran al României Mihai a rostit marţi primul său discurs în parlament de când comuniştii sprijiniţi de sovietici l-au forţat să abdice în urmă cu peste 60 de ani, ilustrând adânci diviziuni asupra trecutului ţării, relatează Reuters.

În timp ce sondajele de opinie arată că cei mai mulţi dintre români nu vor revenirea la monarhie, liderii post-comunişti au încercat să limiteze influenţa regelui Mihai, temându-se că le-ar eroda propria putere dacă ar dispune de o platformă.

"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru", a spus Mihai în faţa unui parlament plin la împlinirea a 90 de ani, arătând vioi la costum şi cravată.

"Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre", a mai spus Mihai, cel mai în vârstă fost monarh al Europei şi unul dintre ultimii foşti şefi de stat din timpul celui de Al Doilea Război Mondial încă în viaţă.

Parlamentarii din întregul spectru politic l-au aplaudat şi ovaţionat în picioare pe regele care a fost forţat să abdice în 1947, iar unii dintre ei i-au făcut chiar poze cu telefonul mobil.

Discursul regelui Mihai a fost propus de liberalii din opoziţie, dar democrat-liberalii de la putere s-au opus ideii, notează agenţia britanică de ştiri.

Preşedintele Traian Băsescu, care are legături strânse cu PDL, l-a criticat pe fostul rege pentru că a renunţat la tron, afirmând că a fost "sluga Rusiei", şi nu a participat la discurs. Cu toate acestea, mulţi deputaţi PDL au venit.

"Este un gest de normalitate", a declarat Mircea Geoană, preşedintele Senatului român. "Prezenţa Majestăţii Sale, la 64 de ani după ultimul său discurs în parlament, este o dovadă că perioada comunistă este o paranteză perfect închisă", a adăugat el.

România este în prezent membră a Uniunii Europene (UE), notează Reuters. Dar participarea sa la cel de Al doilea Război Mondial şi consecinţele conflagraţiei mondiale sunt încă subiecte de dezbateri aprinse. România a luptat alături de Germania nazistă şi a fost ocupată de Uniunea Sovietică, care a orchestrat înlăturarea monarhiei, temându-se că ar putea reprezenta un punct de coeziune pentru opozanţi.

Regele Mihai a jucat un rol central în lovitura de stat de la 1944 pentru răsturnarea liderului de atunci, mareşalul Ion Antonescu, după care România a rupt-o cu Germania nazistă şi a trecut în tabăra aliată, menţionează Reuters.

După ce fostul dictator Nicolae Ceauşescu a fost răsturnat şi executat în urma unei revoluţii violente în 1989, România a blocat primele tentative de vizitare a ţării ale fostului rege Mihai, după decenii de exil în Elveţia, Marea Britanie şi SUA.

El s-a întors în cele din urmă în România în 1992 şi a reuşit să-şi recâştige cetăţenia română în 1997, după ce preşedintele reformist Emil Constantinescu i-a urmat în 1997 fostului comunist Ion Iliescu, scrie Reuters.

Mihai a făcut mai multe apeluri la restaurarea monarhiei la începutul anilor "90. Iliescu l-a expulzat de mai multe ori şi chiar a desfăşurat tancurile la un moment dat pentru a-l împiedica să se deplaseze prin ţară, menţionează agenţia de ştiri britanică.

Regele are încă numeroşi suporteri, dintre care mii i-au urat la mulţi ani pe site-ul său şi unii chiar s-au adunat în faţa parlamentului, un uriaş palat de marmură construit în centrul Bucureştiului de Ceauşescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor