Diana Buzoianu a făcut planul cu Bolojan: Problema urşilor, abordată tranşant


Ministra USR a Mediului, Diana Buzoianu, a atras atenţia că România are nevoie urgentă de măsuri echilibrate pentru gestionarea populaţiei de urşi, astfel încât să fie protejată viaţa oamenilor fără a se ajunge la abuzuri asupra animalelor.
Diana Buzoianu a subliniat că tema urşilor a fost ani de zile tratată în extreme – fie prin apeluri la vânători masive, fie prin refuzul oricărei intervenţii – ceea ce a dus la o situaţie critică, cu tot mai multe atacuri asupra oamenilor şi reacţii violente din partea comunităţilor.
Redăm mai jos postare şefei Mediului pe această temă:
Viaţa fiecărui om are prioritate! Da, nu trebuie să alegem între om şi urs, ci doar să luăm măsurile care ani de zile au fost amânate. Avem nevoie de echilibru, nu de poziţii la extreme. Da, putem avea soluţii obiective, bazate pe date.
Zilnic sunt comunităţi care primesc alarme cum în intravilan au intrat urşi. Zilnic sunt incidente în aceste comunităţi, uneori care se termină chiar cu oameni grav răniţi. Ştim cu toţii tragediile din ultimii ani în care oameni au fost atacaţi şi omorâţi de urşi. La capătul opus, comunităţile speriate au început să omoare în condiţii inumane urşii.
Am ajuns aici pentru că această temă a urşilor a fost mereu împinsă în două extreme: să vânăm tot ce putem / să nu ne atingem de niciun urs, nici chiar cei dovedit periculoşi. Dacă vom continua să avem pe masă doar cele două direcţii, vor fi din ce în ce mai multe tragedii în anii care urmează. Eu nu pot accepta această realitate.
Soluţia e un management normal, bazat pe date al acestor animale.
Am discutat astăzi cu Premierul Ilie Bolojan şi am hotărât că vom pune în dezbatere publică, în săptămâna care urmează, un pachet legislativ care să cuprindă următoarele măsuri:
1. Pentru urşii care intră în intravilan (deci sunt habituaţi şi nu mai au un comportament normal şi frică de oameni): eliminarea condiţiei de intervenţie graduală pentru a putea fi extraşi acei urşi care sunt un pericol real pentru oameni. Practic, vorbim de mai multă autonomie la nivel local.
2. Debirocratizarea procesului de intervenţie din ordonanţa de urgenţă 81/2021 pentru a nu ajunge hârtiile să pună în pericol vieţile oamenilor.
3. Amenzi mult mai dure pentru oamenii care pur şi simplu nu înţeleg că ne pun pe toţi în faţa unui pericol când aleg să hrănească urşii pentru o poză.
4. Implementarea programului pentru garduri electrice prin AFM în acele comunităţi unde astfel de garduri pot salva, la propriu, vieţi.
Vom continua, de asemenea, să punem în aplicare planul de management al carnivorelor mari care cuprinde, printre altele, şi un sanctuar în Braşov pentru urşii habituaţi.
Avem un studiu de numărare a urşilor pe baza probelor genetice care a dat deja un număr preliminar de 10.000-12.000 urşi în România. Studiul urmează să fie finalizat anul acesta. Cel mai important: acest studiu va arăta unde sunt zonele de risc, cu o populaţie mult mai mare de urşi decât ce poate fi gestionat în acele zone, informaţii care vor ajuta să se ia măsuri acolo unde este cu adevărat nevoie.
Îmi dau seama că acestea nu sunt măsuri populare. Că nu vor mulţumi pe toată lumea. Dar sunt măsuri necesare pentru a proteja viaţa oamenilor: un obiectiv pe care sper că absolut toată lumea îl are drept prioritate.