Diaconescu suspectează aranjamente dubioase. „Nu ar fi exclus ca cineva din opoziţie să devină premier”

Prezidenţiabilul PMP, Cristian Diaconescu, a precizat luni, după şedinţa Consiliului Executiv Naţional al formaţiunii, că are o serie de suspiciuni potrivit cărora ar fi avut loc diverse aranjamente politice astfel încât preşedintele României să provină din zonă puterii, în timp ce premierul să fie din actuala opoziţie.
Andrei Pricopie
04.08.2014

alte articole

Cristian Diaconescu (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
04.08.2014

Prezidenţiabilul PMP, Cristian Diaconescu, a precizat luni, după şedinţa Consiliului Executiv Naţional al formaţiunii, că are o serie de suspiciuni potrivit cărora ar fi avut loc diverse aranjamente politice astfel încât preşedintele României să provină din zonă puterii, în timp ce premierul să fie din actuala opoziţie.

"Aşa după cum arată câteva componente destul de importante din actuala opoziţie, nu ar fi exclus ca după alegerile prezidenţiale să existe intenţia ca cineva din opoziţie să devină prim-ministru, iar cineva dintr-o altă zonă politică să devină preşedinte. Eu voi candida până la capăt şi în ceea ce mă priveşte este exclusă o astfel de variantă. Dar repet, sunt semne de întrebare în legătură cu poziţionările unor vectori politici din opoziţie şi, din această perspectivă, am o serie de suspiciuni care mie mi se par întemeiate", a declarat Cristian Diaconescu, citat de Mediafax.

Întrebat dacă aceste suspiciuni sunt legate de preşedintele PDL Vasile Blaga, prezidenţiabilul PMP a replicat că nu Blaga este cel care candidează, însă sunt semnale clare care îl determină să suspecteze că vor avea loc tot felul de aranjamente politice.

"Nu candidează Vasile Blaga, dar, în orice caz, atâta vreme cât cei care au fost sprijinitorii proiectelor preşedintelui Băsescu astăzi tac, atâta vreme cât cei care au fost în perioada de suspendare sprijinitori ai statului de drept astăzi tac şi fac, mai mult decât atât, o serie de cooperări politice, ascunzându-şi unul altuia turpitudinea faţă de stat, am argumente să am mari suspiciuni în ceea ce priveşte onestitatea acestor oameni şi în legătură cu faptul că vor face posibil tot felul de aranjamente politice, pe care le vor motiva prin politica faptului împlinit", a adăugat Cristian Diaconescu.

În altă ordine de idei, prezidenţiabilul PMP afirmă că unii fac tot felul de înţelegeri şi combinaţii în ideea de a-şi apropia electoratul preşedintelui Traian Băsescu. "Atâta vreme cât cei care fac tot felul de înţelegeri şi tot felul de combinaţii în ideea de a încerca cu tot dinadinsul să-şi apropie electoratul preşedintelui Băsescu, eliminându-l pe preşedinte din joc şi toate proiectele sale de ţară, în mod categoric şi în mod normal nu ne pot avea aproape", a adăugat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor