Devine bizar: ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, moare subit în New York
alte articole
Ciurkin a murit cu o zi înainte să împlinească vârsta de 65 de ani. Vice-ambasadorul rus la ONU, Vladimir Safronkov, a declarat pentru AP că Ciurkin s-a îmbolnăvit şi a fost dus la Columbia Presbyterian Hospital, unde a murit luni.
Vitali Ciurkin se afla la ambasada rusă, situată pe East 67th Street, când a suferit o “afecţiune cardiacă” luni dimineaţa, au declarat unele surse pentru New York Post.
Un purtător de cuvânt al Ambasadei Rusiei a declarat pentru CBS News că ei consideră că Ciurkin a murit din cauza unui atac de cord, dar nu a fost anunţată cauza oficială a morţii sale.
Conform Sputnik, Evgheni Zagainov, adjunctul reprezentantului permanent rus la Naţiunile Unite, a declarat despre Ciurkin că acesta a continuat să muncească până la final. Reprezentantul secretarului general al ONU a declarat că organizaţia este şocată de aceste ştiri, transmiţând condoleanţe Moscovei.
Poate cel mai bine cunoscut diplomat rus pe lângă Serghei Lavrov, Vitali Ivanovici Ciurkin s-a născut la Moscova în 1952. El a absolvit Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale din Moscova în 1974, începându-şi la scurt timp cariera de 4 decenii în Ministerul de Externe.