Destinul de luptători al liderilor emigraţiei ucrainene şi ruse din România interbelică(video)

Lansarea volumelor ”Nikolai Vasilievici Sablin: ancheta, procesul şi detenţia liderului emigraţiei ruse din România, 1958-1962, Vadim Guzun (ed.)”, ”Anchetat de SMERŞ: asul SSI şi liderul emigraţiei ucrainene din România în dosarele SBU”, 1944-1947, Vadim Guzun, Valeriy Vlasenko (ed.) şi ”N.V. Sablin, „Путешествие по Эльдорадо. Дeсять лет в советских лагерях” (Călătoria prin Eldorado: zece ani în lagărele sovietice)”, Vadim Guzun, Mihaela Botnari (ed.) a fost găzduită de Institutul Naţional pentru Studierea Totalitarismului (INST).

Autorul, Vadim Guzun, a precizat că, atât liderul emigraţiei ucrainene, Hnat Porohivski, cât şi Nikolai Vasilievici Sablin, liderul emigraţiei ruse în România ”au ales cu bună ştiinţă România şi şi-au asumat în deplină cunoştinţă de cauză un destin de luptători”.

”Dacă primul a forţat Nistrul şi s-a predat autorităţilor române cu câteva mii de luptători în spate, la 16 noiembrie 1920, deci a trecut frontiera nerecunoscută, Sablin a ajuns în România via Marea Britanie. Ei erau legaţi de acest ideal, de această utopie a posibilităţii învingerii URSS. Au crezut până în ultima clipă că, regimul sovietic poate fi şi va fi răsturnat şi au vrut să contribuie la această luptă anti-sovietică fie prin scris, fie prin organizarea comunităţilor emigranţilor ruşi sau ucraineni din România, iar Hnat Poroviski, din postura de ofiţer superior al serviciului de informaţii al armatei”, a explicat diplomatul.

El a arătat că, soţia lui Sablin era fiica unuia dintre cei mai bogaţi bancheri din Imperiul Rus, unul dintre cei mai mari latifundiari din Basarabia. În plus, acesta a fost reprezentantul unor firme americane în România, a făcut afaceri, a fost reprezentantul monarhiştilor ruşi în România. ”Ei au fost convinşi că pot să conducă lupta împotriva URSS. În anii 20 lucrurile nu erau foarte clare. Ucrainenii, timp de trei ani de zile, au fost întreţinuţi pe cheltuiala Ministerului Român de Război în tabere. Li se plăteau solde, făceau exerciţii, se antrenau, în perspectiva reluării operaţiunilor militare împotriva Uniunii Sovietice”, a punctat Guzun.

La rândul său, istoricul Alin Spânu a arătat că, Hnat Porohivski a luptat în armata ucraineană împotriva bolşevicilor, dar nu a reuşit să reziste armatei roşii şi pentru a-şi salva oamenii s-a refugiat în România alături de militarii săi. Acolo a petrecut doi ani într-un lagăr şi apoi i s-a oferit posibilitatea să trăiască acolo, dar nu a renunţat niciodată la idealul de a avea o Ucraină independentă.

Ulterior, Porohivski este punctat, verificat şi angajat în Serviciul de informaţii al Armatei române. ”Emigraţia ucraineană putea fi un bazin extrem de important de date, recrutare şi de a menţine legături cu spaţiul sovietic. Mulţi dintre ucraineni au fost atraşi în serviciile de informaţii occidentale - englez, francez, polonez - şi au acţionat în favoarea acestora, cu gândul la reînfiinţarea unui stat ucrainean”, a explicat Spânu.

Cea mai emoţionantă intervenţie a aparţinut însă, Olgăi Andrici Porohivski, fiica colonelului, care a povestit despre cum ”în perioada interbelică adevăraţii patrioţi ucraineni înfrânţi într-o luptă aprigă, dar cu forţe inegale, au fost nevoiţi să ia calea pribegiei spre alte ţări, în special spre România care i-a primit cu multă compasiune şi înţelegere”.

Ea a evocat figura tatălui ei, arătând că acesta a fost ”unicul şi ultimul lider de necontestat al miilor de compatrioţi refugiaţi atât în România, cât şi în toate ţările balcanice. El a avut o viaţă pentru alţii, dăruită, finalizată prin sacrificiul suprem pentru o cauză dreaptă şi nobilă”.

Ei erau legaţi de acest ideal, de această utopie a posibilităţii învingerii URSS. Au crezut până în ultima clipă că regimul sovietic poate fi şi va fi răsturnat şi au vrut să contribuie la această luptă anti-sovietică fie prin scris, fie prin organizarea comunităţilor emigranţilor ruşi sau ucraineni din România.

”Degeaba organele de anchetă sovietice s-au împăunat cu capturarea sa. Tatăl meu s-a predat de bunăvoie temându-se de represalii asupra familiei noastre mereu presată de anchetatori care veneau şi o interogau pe mama mea. S-a gândit să nu cumva să fim deportaţi în Siberia, aşa că a decis să se sacrifice pentru familie”, a mai spus Olga Porohivski.

Ea a arătat că după arestarea lui, a urmat un interminabil şir de interogatorii chinuitoare în închisorile NKVD-ului, apoi la Kiev, iar tatălui ei i s-a făcut ”un simulacru de proces, ca atâtea în regimul comunist”.

În ciuda martorilor mincinoşi şi a falsurilor grosolane, acesta a făcut faţă prin curaj şi prezenţă de spirit. ”Verticalitatea şi demnitatea sa se bazau pe conştiinţa că a făcut ce trebuia în viaţă şi ce i-a dictat dragostea pentru poporul său”, a susţinut fiica, adăugând că, în ciuda presiunilor din partea anchetatorilor, acesta îşi disculpă tovarăşii de luptă în depoziţiile sale, luându-şi întreaga vină asupra sa pentru orice.

”Vadim Guzun reuşeşte să scoată în relief loialitatea sa faţă de ţara gazdă care l-a primit, România, şi căreia i-a păstrat o veşnică recunoştinţă, care s-a manifestat pregnant atunci când din linia 1 a frontului în Războiul din Est, riscându-şi viaţa, trimitea informaţii preţioase Statului Major Român pentru strategia trupelor române”, a concluzionat Olga Porohivski.

Mai multe informaţii despre seria Afaceri Orientale puteţi accesa aici.