Despre ţărani şi tradiţii

Interviu cu dl Virgil Ştefan Niţulescu, director general al Muzeului Ţăranului Român (MŢR)

- Domnule director, cu excepţia unor participanţi la târgurile organizate aici, cam câţi ţărani vizitează Muzeul Ţăranului Român într-un an?

- Foarte puţini. Acesta este un muzeu românesc care nu cred că se adresează locuitorilor din mediul rural. Este cu ţărani şi despre ţărani. A venit odată un grup de ţărani aici şi au fost întrebaţi: „V-a plăcut?” Au răspuns: „Mda... mde...” Acei oameni nu s-au simţit reprezentaţi. E un muzeu care încearcă să explice o lume care nu mai există. A existat din secolul XIX până la colectivizare. MŢR explică pentru locuitorii oraşelor. În general, nu am văzut pe aici oameni pe care să-i pot distinge ca ţărani. Muzeul e vizitat mai degrabă de străini, care află din Ghidul Michelin că e o atracţie ce nu trebuie ratată. Vin şi mulţi studenţi şi elevi, primii de la facultăţi cu profiluri social-culturale, de arte plastice, etnologice, ceilalţi aduşi de şcoală.

- Mai are vreo legătură ţăranul cu atmosfera evocată de MŢR? De fapt, mai există ţărani autentici? În ultima vreme, se aude din ce în ce mai des de fermieri. Sunt aceştia ţărani?

- Nu, nu mai sunt ţărani. Locuitori ai mediului rural, da. Nu mai au nicio legătură cu ţăranii din 1912. Eu, în copilărie, vizitam deseori Muzeul Satului, care a făcut parte din universul meu de învăţare şi m-a apropiat de muzeografie. Eram convins că aşa arată casele ţăranilor, că nu s-au schimbat... Acum, în muzeul nostru există o singură încăpere care încearcă să refacă universul ţăranului, sala „Timpul”, unde însă se pot vedea şi obiecte de plastic... Fermierii sunt cei care lucrează pe suprafeţe mari, şi în general au studii de specialitate, sunt ingineri agronomi, zootehnişti etc. Ţăranii, prin excelenţă, practică o agricultură de subzistenţă, menită să le asigure traiul zilnic. Sunt simpli agricultori. Ca să obţină producţii mari, ei trebuie să acceseze fonduri europene. Cunosc multe cazuri de primari care-şi ajută concetăţenii să le obţină. Există foarte multe organizaţii care-i ajută pe oamenii de la ţară să obţină fonduri europene.

- Cât de important a fost rolul ţăranului în istoria şi cultura noastră?

- Având în vedere că oraşele româneşti moderne sunt nişte construcţii sociale din secolul XIX, eu cred că tot ce a însemnat cultura română originală provine din tradiţia ţărănească. Diferenţe între cultura aulică şi ţărănească au existat pe tot parcursul epocii moderne. Cultura română e reprezentată mai puţin de forme culturale importate din Occident. Toată mişcarea culturală a fost condusă de intelectuali. Unii au încercat să păstreze tradiţiile româneşti, alţii au crezut că e mai bine să copiem modele străine. Nu se poate face o distincţie clară între primele şi ultimele. Marii noştri creatori, Mihai Eminescu, George Enescu şi chiar Constantin Brâncuşi au pornit de la paradigme artistice din cultura română şi le-au dat o formă pentru degustătorii de cultură din Occident.

- Cum e mai bine să facem cu datinile populare: să renunţăm definitiv la ele, ca să-şi păstreze frumuseţea măcar în amintire, sau să le prelungim viaţa, riscând să fie atinse de kitsch?

- Tradiţiile se schimbă, nu sunt imuabile. Cercetătorii nu le pot opri mersul. Ei trebuie doar să le consemneze la data respectivă. Atacul kitsch-ului a avut loc în tot secolul XX. Toate sunt lucruri pe care le-am moştenit, şi de fapt sunt adaptări de secolul XX. Şi conceptul de kitsch s-a schimbat de-a lungul timpului. Poate că şi arta barocă a fost socotită kitsch de către unii, la vremea ei. Acum face parte din moştenirea clasică a umanităţii. Este necesar să facem un efort de a-i sprijini pe păstrătorii valorilor autentice să le păstreze. Acolo unde s-au păstrat, să încercăm să-i convingem pe oameni să le păstreze cum le-au găsit. Autorităţile să finanţeze asemenea activităţi! În ţările semnatare ale convenţiei UNESCO există un program, însuşit şi de Ministerul Culturii din România, prin care o persoană fizică este declarată „Tezaur Uman Viu”. Este foarte important pentru omul respectiv, care nu era apreciat cine ştie ce de comunitate, să vină cineva, o autoritate, şi să spună, în prezenţa celorlalţi: „Dumneata eşti un tezaur viu.” Desigur, după aceea va fi privit cu alţi ochi de acea comunitate, prestigiul celui numit astfel va creşte foarte mult. Unii dintre aceşti păstrători ai tradiţiilor se plâng că nu mai au cui să transmită meşteşugul. Trebuie ca Statul să-i ajute să găsească ucenici care să ducă mai departe tradiţiile.

- Care ar fi cel mai preţios exponat din MŢR?

-Eu aş spune că este casa meşterului Antonie Mogoş, din Ceauru, judeţul Gorj. A fost adusă de însuşi Tzigara-Samurcaş, întemeietorul instituţiei noastre, şi este prima casă din lume adusă într-un muzeu. I se spune „Casa-n casă”. Este un univers de arhitectură în sine şi un bun cu valoare simbolică.