Depardieu va investiga o crimă într-un film turnat în Cecenia
alte articole
Gerard Depardieu a sosit marţi la Groznâi, capitala Ceceniei, pentru a juca într-un film împreună cu actriţa britanică Elizabeth Hurle, relatează AFP.
Actorul francez, care a obţinut naţionalitatea rusă în ianuarie, şi-a afişat în mai multe rânduri prietenia cu preşedintele cecen Ramzan Kadârov, criticat vehement de ONG-uri pentru numeroase încălcări ale drepturilor omului, comise de miliţiile sale.
'Am descoperit Cecenia la aniversarea lui Ramzan (5 octombrie 2012). Cunoscându-i pe ceceni şi văzând frumoasele lor obiceiuri, mi-am spus că aici vreau să fac un film', a declarat Gerard Depardieu într-o conferinţă de presă la Teatrul 'Lermontov', alături de Elizabeth Hurley.
Turnarea filmului 'Turcuoaz' a început sâmbătă, într-o piaţă din centrul oraşului Groznâi, reconstruit integral după cele două războaie între separatişti şi forţele ruse, care au însângerat Cecenia în anii 1990 şi 2000.
Gerard Depardieu interpretează rolul unui gangster, fost hoţ de opere de artă, care revine la Moscova după ce a petrecut şapte ani într-o închisoare din Franţa. În Rusia, el caută să elucideze uciderea fiului său, cu ajutorul partenerei sale (Elizabeth Hurley) şi a unui prieten cecen.
La începutul conferinţei de presă, la care au participat numeroşi ziarişti ruşi şi străini, producătorul filmului a subliniat că 'Turcoaz' nu se referă la politică şi a cerut jurnaliştilor să pună întrebări doar despre lungmetraj.
Gerard Depardieu a făcut luni o vizită în regiunea Mordovia (650 km est de Moscova), unde a fost înregistrat ca antreprenor individual şi va deschide un restaurant.
O fotografie publicată pe un blog îl arată ieşind dintr-o limuzină cu girofar ble, privilegiu rezervat maşinilor oficiale, dar canalul de televiziune NTV, favorabil Kremlinului, a subliniat faptul că Depardieu ieşea din vehicul în compania conducătorului Mordoviei, Vladimir Volkov.
Reacţionând la aceste informaţii, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a estimat că faptele trebuie stabilite cu precizie: 'Dacă Depardieu se deplasează singur într-o maşină cu girofar în Mordovia, faptul nu este normal. Dacă este în maşină alături de guvernator, este admisibil', a declarat Dmitri Peskov agenţiei de presă Itar-Tass.