Demiterea ministrului Educaţiei, Maia Sandu, nu a fost votată de Parlament

Moţiunea simplă privind demiterea ministrului Educaţiei, Maia Sandu, nu a fost avizată miercuri de Parlament. "Pentru" au votat doar 32 de deputaţi din cei 87, prezenţi în sală.
(photos.com)
Tatiana Chiriac
10.07.2013

Moţiunea simplă privind demiterea ministrului Educaţiei, Maia Sandu, nu a fost avizată miercuri de Parlament. "Pentru" au votat doar 32 de deputaţi din cei 87, prezenţi în sală. Maia Sandu a recunoscut că există probleme în domeniul educaţional. "Rezultatele bacalaureatului din acest an au demonstrat acest lucru. Rezultatele examenelor demonstrează că există probleme de sistem. Am venit în Parlament pentru a discuta posibilităţile de soluţionare a acestora", a menţionat ministrul, precizând că "în comparaţie cu alte state, unde au fost promovate reforme, în Moldova a fost înregistrat un rezultat bun".

În opinia ministrului, "Moldova are perspective reale pentru a-şi îmbunătăţi nivelul de educaţie", scrie ”Infotag”. "Ne aflăm pe drumul cel bun. Rezultatele examenelor de absolvire au demonstrat realitatea în care se află societatea", a spus Sandu. Comunistul Artur Reşetnicov şi-a exprimat nemulţumirea că "Ministrul Educaţiei califică elevii drept roboţi".

"În procesul de optimizare au fost închise peste 90 de şcoli, fiind economisite 15 mil. de lei. Iar pentru instalarea camerelor video au fost cheltuite 12 mil. de lei. Care a fost raţionamentul pentru a închide şcolile şi a cheltui aceşti bani pentru instalarea camerelor video?", a întrebat Reşetnicov.

Maia Sandu a menţionat că "bugetele sunt diferite". "Nu ştiu de unde aţi luat aceste cifre. Aş vrea ca toţi Dvs., să fiţi îngrijoraţi de faptul că pentru educaţie se cheltuiesc 7 mlrd. de lei, iar rezultatele sunt cele pe care le vedem", a spus ministrul.

Comunistul Zurab Todua consideră că "în cadrul sistemului de educaţie este o mare dezordine". "Autorităţile argumentează necesitatea realizării reformelor prin ridicarea nivelului de educaţie. Însă prin ce metode se face acest lucru? Închiderea şcolilor, majorarea numărului de elevi în clase, micşorarea numărului de profesori şi a finanţării. Astfel de metode nu sunt aplicate în alte state", spus sursa citată.

În acelaşi timp, deputatul a ţinut să precizeze că personal faţă de Maia Sandu nu are pretenţii serioase. "Dvs. acţionaţi în interesul celor care vor să stabilească hotar pe Nistru", a spus Todua.

PCRM a iniţiat procedura de demitere a Maiei Sandu pe data de 4 iulie. Aceştia sunt nemulţumiţi de modalitatea de organizare a examenelor de bacalaureat, numărul mare de restanţieri, precum şi de procesul de optimizare a şcolilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor