Decoraţii din partea Regelui Mihai

Cătălin Ionescu - Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), va fi decorat de Casa Regală a României cu medalia Regele Mihai I pentru loialitate, vineri, de la ora 11.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Evenimentul va avea loc în prezenţa Regelui Mihai I, a Principesei moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu al României
Bogdan Costea
11.05.2012

Cătălin Ionescu - Arbore, directorul Operei Naţionale Bucureşti (ONB), va fi decorat de Casa Regală a României cu medalia Regele Mihai I pentru loialitate, vineri, de la ora 11.00, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Evenimentul va avea loc în prezenţa Regelui Mihai I, a Principesei moştenitoare Margareta şi a Principelui Radu al României. Cu această ocazie vor mai fi decorate şi alte personalităţi care s-au remarcat prin rezultate deosebite în diferite sectoare ale vieţii sociale.

Cătălin Ionescu - Arbore a absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti, specializarea scenografie. Începând din 1990 este scenograf al Operei Naţionale Bucureşti, realizând decorurile şi costumele pentru numeroase spectacole de operă şi balet. Are o experienţă de peste 30 de ani în domeniul scenografiei, desfăşurând o activitate susţinută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. A colaborat cu Teatrul de Operetă "Ion Dacian" din Bucureşti, cu majoritatea teatrelor dramatice din Capitală şi cu postul naţional de televiziune, având şi o vastă experienţă în lighting design, modă, publicitate şi producţii de tip musical. Este membru în Uniunea Arhitecţilor, în Uniunea Artiştilor Plastici şi în Uniunea Teatrală din România (UNITER). A primit premiul pentru cel mai bun spectacol al anului acordat de revista Actualitatea muzicală (a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România), pentru "Don Carlo" (Giuseppe Verdi) - realizat în 1991, la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, şi pentru "Mefistofele" (Arrigo Boito) - realizat în 1999, la Opera Naţională Română din Iaşi. Începând din 2006, Cătălin Ionescu-Arbore ocupă poziţia de director general al Operei Naţionale Bucureşti.

Potrivit site-ului Casei Regale, medalia Regele Mihai I pentru loialitate, instituită în 2008, se acordă "membrilor merituoşi ai Casei Majestăţii Sale sau colaboratorilor de peste cinci ani ai Casei Regale a României, din toată ţara şi din străinătate. Medalia poate fi oferită, de asemenea, unor personalităţi din România şi din lume".

Ceremonia de decorare se numără printre evenimentele din programul Regelui Mihai organizat cu ocazia zilei de 10 mai, sărbătoarea Regatului României.

Vineri, de la ora 19.00, în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta, regele va oferi un dineu cu ocazia zilei de 10 mai, la care vor lua parte personalităţi din viaţa culturală, politică şi diplomatică. Luni, 14 mai, de la ora 19.00, Principesa Margareta şi Principele Radu vor participa, la Ateneul Român, la lansarea filmului documentar-artistic de lungmetraj "Regina Maria - ultima romantică, prima femeie modernă", după scenariul şi în regia lui Sorin Ilieşiu. Pe 15 mai, de la ora 17.00, va fi lansat "Albumul Colecţiei Regale de Artă Contemporană", la Palatul Elisabeta, în prezenţa Principesei Margareta şi a Principelui Radu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor