De ziua sa de naştere, o fetiţă de 7 ani găseşte un diamant de 2,95 carate în parc

Aspen Brown şi-a petrecut ziua de naştere într-un parc aflat pe o suprafaţă de teren renumită pentru faptul că acolo există diamante.
O fetiţă care a împlinit 7 ani, din Paragould, Arkansas, se plimba împreună cu tatăl şi bunica ei într-un parc din Murfreesboro, pe 1 septembrie, când a găsit un diamant de 2,95 carate.
"Este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase diamante pe care le-am văzut în ultimii ani", a declarat într-un comunicat de presă Waymon Cox, administrator adjunct al Parcului Craterul Diamantelor (Crater of Diamonds State Park). El a descris diamantul ca fiind "maro-auriu", cu "o luminozitate strălucitoare".
Este un cristal întreg, faţetele nefiind sparte, a adăugat el, şi este unic pentru că are "o adîncitură mică pe o parte, creată atunci când s-a format diamantul".
Aspen se aşezase lângă un gard în apropierea unor roci mari, pentru a se feri de căldura mare din Arkansas, i-a spus tatăl ei, Luther Brown, administratorului parcului. "Şi deodată a alergat spre mine spunând: "Tată, tată! Am găsit unul!"
Ea a luat o piatră de mărimea unui bob de mazăre verde de lângă o potecă din partea de nord-est a zonei de căutare, unde vizitatorilor li se permite să cerceteze pământul în căutarea diamantelor.

Diamantul de 2,95 de carate de la Aspen este al doilea ca mărime descoperit în parc în acest an, fiind depăşit doar de un diamant maro de 3,29 de carate, descoperit în martie anul trecut.
La Craterul Diamantelor s-au descoperit, în medie, unul până la două diamante pe zi şi până în prezent au fost înregistrate 563 de diamante în parcul de stat în acest an, precizează administratorul parcului.
Acesta a fost primul diamant de mari dimensiuni înregistrat după ce a fost finalizat, luna trecută, un proiect de excavare ce avea scopul de a proteja eroziunile din situl vulcanic. O companie a săpat un şanţ de 137 de metri în partea de nord a zonei în care puteau căuta vizitatorii, a declarat administratorul parcului, Caleb Howell.
"A fost săpat un perimetru mare de pământ neexplorat, în care se aflau diamante. Este foarte posibil ca acest diamant şi altele să fi fost descoperite din această cauză", a menţionat el.

La plecare, familia Brown s-a oprit în faţa biroului pentru vizitatori, iar personalul parcului a autentificat diamantul lui Aspen. Conform tradiţiei vechi a parcului, ea i-a dat apoi un nume, denumind în mod corespunzător piatra sa strălucitoare, de culoare maro-aurie, diamantul Aspen.
Este "numele perfect" pentru diamantul sărbătoritei, a declarat Brown, adăugând că "nu a fost nevoie de nicio abilitate pentru a-l găsi" şi că "ea a fost pur şi simplu la locul potrivit la momentul potrivit".
Diamantul Aspen a fost găsit în apropierea locului în care a fost dezgropat un diamant de 3,72 carate în 2019, a precizat administratorul parcului.
Peste 75.000 de diamante au fost extrase din solul vulcanic de aici, de când fermierul John Huddleston a început să scoată pietre preţioase de pe acest teren cu mult înainte ca acesta să devină parc de stat în 1972. Parcul de stat Craterul Diamantelor este singurul loc din lume în care publicul are voie să caute diamante adevărate.