De Moş Ajun

După vechile datini, Ajunul este sărbătoarea de sfârşit de an, patronată de Moş Ajun, stăpânul timpului, al anului ce trece, precum şi al anului ce vine. El este moş, fiindcă întotdeauna se arată cu barba stufoasă, albă ca zăpada. Din bogata lui traistă, Moş Ajun dăruieşte nuci, mere, pere, gutui, covrigi, colaci, plăcinte, prăjituri şi alte bunătăţi.

Încă din zorii acestei zile, micii colindători umblă pe la toate casele cu Moş-Ajunul.

În noaptea de Ajun nu-i este îngăduit nimănui să doarmă prin fân sau pe paie, în grajdul vitelor, căci în această noapte boii vorbesc între ei despre Naşterea Sfântă, care s-a petrecut cândva tot într-un grajd. Odată cu boii, se crede că vorbesc şi celelalte vite, destăinuind, între altele, şi locurile unde se adăpostesc comorile ascunse în pământ, care, în această noapte ivesc flăcări. Nu-i bine să asculţi ce vorbesc vitele, fiindcă te pândesc mari primejdii.

În noaptea dinspre Crăciun se deschid cerurile, dar această minune nu o pot vedea decât cei cu sufletul foarte curat. Cei care vor să vadă cerul deschis stau treji toată noaptea şi aşteaptă minunea. Atunci se aude o toacă de sus, iar cocoşii încep a cânta. Se crede că, la miezul nopţii, apare Moş Crăciun, apa se preface în vin, iar vitele, cum am mai spus, vorbesc.

La toate ajunurile sărbătorilor de iarnă, se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin morţii casei şi mănâncă din acele bucate. În Ajunul Crăciunului nu se pune rachiul pe masă, nici nu se bea, căci se spune că e născocit de diavol, care îşi bate joc de cei care-l beau, zicând că rachiul are întâietate înaintea tuturor bucatelor. În ziua din Ajunul Crăciunului, până nu răsare Soarele, e bine să pui mâna pe coasă, secure, furcă şi topor, ca să-ţi fie drag să munceşti cu ele peste vară.

La români, cele mai multe tradiţii de Moş Ajun provin din cele geto-dacice; însăşi denumirea sărbătorii vine din trac. A-ZIA-UN „Cu o zi înainte”.

Dacă vrei să ai noroc peste an, să nu mănânci în Ajunul Crăciunului! Când ieşi întâi din casă, în ziua de Ajun, este bine ca, la înapoiere, să iei câteva surcele în mână, şi, când intri înăuntru, împrăştiind una câte una surcelele prin casă, să zici:

Bună dimineaţa lui Ajun,

Că-i mai bună a lui Crăciun!

Pui, vaci, oi, purcei... (şi altele),

Sănătate bogătate,

Că-i mai bună decât toate!

Aşa trebuie să zici şi când te duci într-altă casă. Iar acele surcele se numesc „pui”. Cel care se trezeşte primul din casă iese în curte, rupe o creangă dintr-un pom şi începe să jărăghească jarul din sobă, ori singur, ori cu toată familia. E bine ca în ziua de Ajun să începi tot lucrul ce-l ai, ca să-ţi meargă cu spor peste an. Nu-i bine să dai ceva din casă în ziua de Ajun. Gospodina găteşte pentru masa Ajunului din toate felurile de bucate, ca să fie belşug peste an. În Ajunul Crăciunului se pune puţină iarbă pe masă, care, după sărbători, se dă de mâncat la vaci, ca să aibă mană. Păsărilor li se dă de mâncare din sită, ca să se ouă mult. Cine se scoală mai de noapte, în Ajun, e bine să ia o poală de paie, cu ochii închişi, din stratul porcilor, şi să le aducă în casă, apoi să şadă pe ele, ca să fie bine pentru clocitul ouălor în timpul verii.

Nu se dă nimic cu împrumut în această zi, ca să nu-ţi dai tot norocul din casă. Străinul care intră în curtea unui om nu trebuie să închidă poarta, ci s-o închidă gazda, ca să nu i se închidă norocul, să nu li se taie calea peţitorilor. E bine să mănânci peşte în Ajunul Crăciunului, ca să nu te scuture frigurile peste an. Aluatul frământat în noaptea Crăciunului e bun de deochi pentru vite.

În această zi postesc îndeosebi pietrarii, care leagă piatra. Seara îşi pun pe masă din toate bucatele de pe ţarină. Masa lor este ţarină atunci. Înainte de a se aşeza la masă, se pun în genunchi şi cheamă să vină piatra, că de nu va veni atunci când o cheamă ei, la vară nu are dreptul să vină ea. Zic aşa de trei ori şi înnoadă noduri pe aţă de cânepă, uitată pe ogor. Astfel se leagă piatra. Aceste noduri sunt bune peste vară la vrăjit piatra pe ogoare.