De ce victoria lui Tsipras NU este o veste bună pentru Grecia

Prin referendum, Tsipras a reuşit să-şi salveze cariera politică, instrumentând un fals război ideologic împotriva neoliberalismului şi a creditorilor. Poziţia sa de negociere nu va fi însă întărită, iar şansele de a obţine repede un al treilea bailout în condiţii favorabile sunt minime. Consecinţele votului vor fi însă dezastruoase pentru economia Greciei.

Sâmbătă mai multe mii de persoane au manifestat în Germania, Italia şi Franţa împotriva politicii de austeritate în Grecia, exprimându-şi solidaritatea cu guvernul Tsipras. Această solidaritate în cheie ideologică – stânga anticapitalistă care a înfrânt neoliberalismul – este însă greşită, la fel ca şi argumentul că troica a împins Grecia în faliment pentru că a continuat să-i dea bani şi deci s-o încarce cu datorie.

Referendumul de ieri a fost transformat de Syriza într-un exerciţiu uriaş de demagogie, tirade naţionaliste şi fals patriotism. L-am auzit de nenumărate ori în ultima vreme pe premierul Alexis Tsipras şi pe ministrul de Finanţe Varufakis făcând apel la demnitatea şi mândria poporului grec care trebuie să respingă cerinţele creditorilor care vor să sufoce ţara sub dictatul austerităţii neoliberale. ”Referendumul de duminică este despre a trăi cu demnitate în Europa. Duminică spuneţi cu mândrie NU celor care ne dau ultimatumuri şi ne terorizează. Orice s-ar întâmpla, noi suntem învingători!”, a fost ultimul discurs al liderului Syriza înainte de vot. Dar despre ce demnitate poate să fie vorba dacă guvernul grec încearcă să păcălească celelalte state europene promiţând reforme pe care nu avea de gând să le facă, şi trăind în continuare din banii altor cetăţeni europeni, francezi, germani, etc. nevoiţi să plătească la nesfârşit pentru Grecia? Tsipras şi partidul lui îi acuză de terorism pe creditori, acuză neoliberalismul din Europa care vrea să-i înlăture, dar cer ca Europa să fie solidară cu Grecia. Creditorii sunt răi, dar banii europeni sunt buni şi trebuie alocaţi fără condiţii.

Toată bătălia lor a fost îmbrăcată într-o falsă cheie ideologică – stânga radicală readuce politica democratică în Europa, inclusiv prin întoarcerea la popor în momente cheie precum cel de acum, şi se bate cu toată lumea – FMI, Comisia Europeană, statele membre mari, băncile străine care deţin datorie grecească, toţi exponenţii capitalismului viciat care refuză să-şi recunoască eşecul. Din păcate realitatea din Grecia este mult prea complicată pentru asemenea diferenţieri în alb şi negru – neoliberalismul rău care-i aruncă pe greci în prăpastie şi revoluţia Syriza care îi face demni şi independenţi.

Dacă Syriza era cu adevărat atât de angajată în lupta ideologică pe care o clamează ar fi început revoluţia, nu şantajând zona euro, ci făcându-şi curat acasă. Ar fi luat din timp măsuri precum naţionalizarea şi controlarea băncilor greceşti puternic îndatorate. Ca apărătoare a oamenilor simpli, ar fi putut lua alte măsuri pentru a echilibra bugetul, dacă nu dorea reducerea pensiilor, precum taxarea celor foarte bogaţi, eliminarea privilegiilor unor întregi sectoare de economie, precum armatorii care nu plătesc taxe, liberalizarea pieţei muncii şi reducerea ponderii sectoarelor non-comerciale din economie pentru a creşte capacitatea de export. Nici în direcţia privatizării unor companii sau combaterea evaziunii fiscale extinse din Grecia şi a creşterii colectării la buget, guvernarea Tsipras n-a făcut mai nimic. Nimeni, nici Merkel, nici Troika, nici opoziţia greacă, absolut nimeni, nu a împiedicat guvernarea Syriza să facă aceste reforme necesare, care în plus nu ar fi deranjat prea tare nici electoratul anti-austeritate care a adus-o la putere. Adversarii clasici ai stângii – bogătaşii, băncile – nu au fost însă atinse de aşa-zisa revoluţie Syriza.

Tsipras a preferat în schimb să se lanseze într-un fals conflict ideologic cu troikă şi duşmanii externi şi interni închipuiţi pentru a distrage atenţia de la incapacitatea şi lipsa de voinţă de a lua oricare dintre aceste măsuri. E adevărat că marile partide PASOK şi Nea Demokratia, dinastiile politice care au guvernat atâţia ani ţara, au adus Grecia în apropierea prăpastiei, dar salvatorul Tsipras n-a făcut altceva decât să-i dea nonşalant brânciul final. Promisiunile sale din campanie că va creşte salariul minim cu peste 20% pentru ca acesta să ajungă la nivelul dinainte de criză, că va spori puternic numărul de angajaţi la stat, ţinând cont de tarele structurale ale economiei greceşti, erau din start irealizabile şi iresponsabile. Prin acestea premierul grec s-a băgat singur în situaţia fără ieşire din prezent, fiind prins între electoratul anti-austeritate şi realitatea că Grecia nu poate rămâne pe linia de plutire decât cu banii Europei şi cu reforme dureroase.

Nu sunt adeptul austerităţii de dragul austerităţii. Nici Troika şi creditorii Greciei nu sunt infailibili. FMI aplică de multe ori un plan de măsuri standard pentru toate ţările deşi acestea sunt foarte diferite ca structură economică, iar recent a admis printr-un raport că a greşit alocând banii pentru Grecia care avea deja o datorie nesustenabilă. Totuşi de aici şi până la a spune că Fondul sau troica în ansamblu a băgat ţara în faliment este însă cale lungă. Pe de altă parte, nu sunt de acord nici cu simplificările şi clişeele negative şi nefundamentate, precum că grecii ar fi mai leneşi şi lucrează mai puţin în comparaţie cu ceilalţi europeni. Cifrele Eurostat şi OECD arată chiar că elenii lucrează cel mai mult – 42 de ore pe săptămână, dar asta iar nu înseamnă că Grecia nu are nevoie de reforme structurale şi că numărul de ore lucrate influenţează direct productivitatea şi competitivitatea economiei.

Indiferent cine îi dă sau nu-i dă bani, ce guvern vine sau pleacă, fără reforme, economia greacă nu-şi va reveni, iar demnitatea grecilor va fi doar iluzorie. Nu cu politicieni populişti care le promit orice ca să rămână la putere se vindecă o societate. Nici cu şantajarea altor ţări în încercarea de a obţine bani pe principiul ”Întâi îi înjuri, apoi le ceri bani” nu îţi rezolvi problemele.

Consecinţele victoriei lui Tsipras

Tsipras a condus ţara într-o fundătură din care nu va ieşi prea uşor. El şi susţinătorii săi afirma că victoria NU-ului la referendum le va întări poziţia de negociere cu troica, şi speră că aceasta le va accepta acum toate pretenţiile, dar se înşeală.

Referendumul actual a fost un plebiscit pentru guvernarea Tsipras. Rezultatele preliminare arată că NU-ul a câştigat la o distanţă mai mare decât era aşteptat. Prin urmare, până la urmă strategia lui Tsipras a fost de succes şi el a reuşit să-şi salveze cariera politică, dar consecinţele vor fi dezastruoase pentru Grecia. Votul a fost emoţional, mulţi dintre greci poate nici nu cunoşteau cerinţele creditorilor, şi a fost influenţat de războiul ideologic instrumentat despre care vorbeam mai sus. Grecii care sărbătoresc acum în stradă ar fi trebuit să reflecteze la ce a făcut Syriza de când a venit la putere şi să se întrebe dacă nu cumva ea i-a îngenuncheat mai mult decât să-i elibereze.

Nu cred că au prea multe motive de entuziasm. Tsipras a condus ţara într-o fundătură din care nu va ieşi prea uşor. El şi susţinătorii săi afirmă că victoria NU-ului la referendum le va întări poziţia de negociere cu troica, şi speră că aceasta le va accepta acum toate pretenţiile, dar se înşeală. Efectul de contagiune al Grexitului va fi limitat, astfel încât Tsipras şi-a epuizat potenţialul de şantaj, iar guvernul Syriza a devenit deja indezirabil pentru partenerii săi europeni prin jocul de-a şantajul. În orice caz, premierul grec nu va putea obţine restructurarea datoriei ţării. Mai mult, condiţiile pentru un al treilea bailout, inevitabil în acest moment, ar putea fi mai dure decât cele legate de programul de asistenţă financiară care a expirat recent.

Premierul grec şi miniştrii săi se arată acum siguri că vor obţine un acord mai bun, chiar în 24 de ore, dar nu ştiu pe ce se bazează. Dacă poporul a respins prin vot cererile creditorilor, este greu de crezut că se va ajunge la un compromis rapid, mai ales că mai mulţi lideri europeni au avertizat că votul NU este un vot pentru ieşirea din eurozonă. Iar Grexitul ar avea drept consecinţă prăbuşirea economiei greceşti şi scăderea dramatică a puterii de cumpărare a populaţiei.

Băncile greceşti ar putea rămâne fără bani chiar până marţi când ar trebui să se redeschidă, iar fără susţinerea BCE întregul sistem bancar al Greciei s-ar putea prăbuşi. Mai mult, pe 20 iulie Grecia va trebui să plătească 3,5 miliarde de euro către Banca Centrală Europeană. Pentru a mai plăti salarii şi pensii, guvernul grec ar putea fi forţat sau să introducă o monedă paralelă cu euro, ceea ce ar însemna de facto ieşirea din eurozonă.

Concluzia tristă este că Tsipras şi tovarăşii săi nu au făcut nimic pentru a scoate ţara din impas, ci continuă să încerce să-i oblige pe alţii să le scoată castanele din foc. Şi asta pur si simplu nu va mai merge. NU-ul la referendum nu salvează Grecia..

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.