De ce fug din ţara lor imigranţii care naufragiază în faţa coastelor Italiei?

Victimele ultimelor nufragii înregistrate în dreptul coastelor de sud ale Italiei nu sunt imigranţi economici, ci refugiaţi care fug de războaiele civile, de state neguvernabile, de foamete sau de regimuri opresive, cum sunt cazurile Siriei, Somaliei sau Eritreei, notează ziarul ABC.

Siria

Naufragiile tragice din largul insulei Lampedusa au scos în evidenţă disperarea celor peste 2 milioane de sirieni care au fugit de războiul din ţara lor. Taberele de refugiaţi ale ONU din Turcia, Irak sau Iordania sunt pline până la refuz. În timp ce în Liban, zeci de mii de sirieni supravieţuiesc în aşezăminte ilegale sau în casele vreunei rude sau prieteni. La Istanbul (unde numărul refugiaţilor a ajuns de la 100.000), pot fi văzute zeci de familii de sirieni dormind în parcuri sau în moschei.

Mulţi încearcă să emigreze clandestin în Europa care, cu excepţia Suediei, nu s-a arătat foarte primitoare cu ei. Fug de războiul civil şi de escaladarea fanatismului din ţara lor. Pentru a scăpa există două rute principale: una prin Turcia şi Grecia şi alta prin Egipt. În Egipt, exodul s-a accelerat după recenta campanie împotriva sirienilor şi palestinienilor alimentată de noile autorităţi militare. Copiii sunt înscrişi la şcoală, dar adulţilor li se refuză orice loc de muncă. Fug din Alexandria după ce plătesc 4.000 de dolari pentru un loc pe o ambarcaţiune a morţii în care ajung să se îngrămădească până la 200 de pasageri. Destinaţia finală este pentru mulţi dintre ei fundul mării.

Eritreea

Bab al Mandeb (Poarta Durerii) este ruta de scăpare aleasă de obicei de imigranţii eritreeni în căutarea unei vieţi mai bune. Bab al Mandeb este punctul de plecare din Yemen, de unde încearcă să fugă spre orice altă ţară. De-a lungul acestui lung parcurs, refugiaţii sunt victime ale exploatării muncii şi chiar sexuale de către mafiile lipsite de scrupule. Deşi gărzile de frontieră au ordin să tragă în plin, se estimează că circa 1.500 de eritreeni reuşesc să fugă în fiecare lună din ţara lor, una din cele mai brutale şi represive din Africa.

Până acum aceşti imigranţi obişnuiau să se îndrepte spre Arabia Saudită, emiratele din Golf sau Kenya, acum încearcă să ajungă până în Europa. Ei fug de un regim paranoic şi represiv. De la independenţa ţării în 1993, cel puţin 10.000 de deţinuţi politici au fost trimişi la închisoare, mulţi fără o acuzaţie oficială. Regimul înăbuşă orice disidenţă şi a construit o reţea densă de închisori, unde primează tortura.

Somalia

Somalezii fug de războiul civil, de sărăcie, de foamete şi de un stat deficitar unde miliţiile integriste Al Shabab, afiliate reţelei Al-Qaeda, fac legea. O parte din aceşti refugiaţi încearcă să ajungă în Europa, mulţi dintre ei prin Libia, o ţară răvăşită neguvernabilă. În 2011, cel puţin 1.500 de refugiaţi fără acte (o bună parte dintre ei somalezi) s-au înecat sau au fost daţi dispăruţi, încercând să treacă Mediterana pentru a ajunge pe ţărmurile Europei. Cu un an înainte, 260.000 de persoane au murit de foamea care a răvăşit ţara. Pentru ei nu exista alternativă: moartea de inaniţie sau fuga.

În octombrie 1991, la nouă luni după căderea dictatorului Siad Barre, ONU a ridicat o tabără de refugiaţi la Dadaab, în nord-estul Kenyei, cea mai mare din lume. Intenţia iniţială era de a înfiinţa trei tabere pentru 90.000 de persoane, însă numărul lor a ajuns în prezent la peste 400.000 (630.000 potrivit surselor neoficiale). Unii dintre ei au ajuns la a treia generaţie: s-au născut acolo şi nu cunosc altă viaţă decât cea a taberei de refugiaţi.