De ce au femeile moderne probleme cu alăptarea?
În prezent, foarte multe mame moderne se confruntă cu probleme serioase în procesul alăptării la sân. Care sunt cauzele unor asemenea dificultăţi? Oamenii de ştiinţă consideră că de vină sunt provocările civilizaţiei contemporane.
Un studiu comun realizat de cercetătorii din cadrul Spitalului de copii pe lângă Centrul medical din Cincinnati şi Universitatea din California acordă un rol prioritar în procesului alăptării - insulinei. Experţii au constatat că în perioada lactaţiei, celulele glandei mamare devin foarte sensibile la acest hormon.
Observaţiile anterioare au demonstrat că în cazul mamelor de vârstă înaintată, precum şi celor cu metabolism dereglat al glucozei care se manifestă sub forma excesului de greutate, glanda mamară are nevoie de mai mult timp pentru producţia de lapte, ceea ce sugerează indirect faptul că specificul lactaţiei are tangenţă cu acţiunea insulinei. Cercetătorii au ajuns la această concluzie treptat. Anterior, se credea că celulele glandei mamare nu necesită insulină pentru aportul de glucoză, însă în organismul femeii totul se schimbă odată cu naşterea copilului.
Potrivit rezultatelor noului studiu, în timpul alăptării se produce o comutare bruscă a celulelor glandei mamare către receptorii insulinei. Glanda se transformă într-un fel de "fabrică biologică” care are drept scop producerea unei cantităţi uriaşe de proteine, grăsimi şi carbohidraţi pentru nutriţia copilului, şi, prin urmare, are nevoie de un efectele unui anabolic, de tipul insulinei.
În zilele noastre, un număr foarte mare de femei de vârstă fertilă între 20 şi 45 de ani, se află într-o stare de prediabet şi, cel mai probabil, se vor confrunta cu numeroase deficienţe în ceea ce priveşte producerea unei cantităţi suficiente de lapte matern.
Folosind tehnologii de secvenţiere a ARN-ului obţinut din celulele glandei mamare, oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice genele care au o semnificaţie crucială în procesul de producţie a laptelui matern. ARN-ul mesager constituie un fel de model pentru producerea diferitor proteine ale laptelui uman.
Cercetătorii au descoperit care sunt mecanismele responsabile de activarea şi dezactivarea genelor glandei mamare la trecerea de la o secreţie moderată de colostru în primele zile de lactaţie la o producţie abundentă de lapte în perioada imediat următoare.
Experţii consideră că un stil de viaţă corect şi un regim alimentar echilibrat continue să rămână mecanismele universale pentru profilaxia diabetului zaharat şi normalizarea alăptării la sân a nou-născutului. O activitate fizică regulată şi consumul alimentelor cu un indice glicemic scăzut sunt remediile cele mai eficiente pentru evitarea acestor stări nedorite.