De ce a explodat munca la negru în Italia

Munca la negru a cunoscut o adevărată explozie în Italia, deoarece s-a redus masiv numărul inspecţiilor INPS (Istituto Nazionale della Previdenza Sociale) în întreprinderi şi a scăzut şi colectarea contribuţiilor. Dacă în 2007 numărul inspecţiilor se ridica la peste 114.000, în prezent este de 21.000 pe an. În acest fel, pe piaţă predomină întreprinzătorii necinstiţi, scrie L'Espresso în ultimul număr.

Ministrul italian al muncii, Elsa Fornero, a asigurat că toate acestea ţin de domeniul trecutului. 'De la începutul mandatului meu am atras întotdeauna atenţia asupra faptului că şi într-o etapă de criză gravă precum cea actuală, aceste controale trebuie sa fie scrupuloase şi eficiente. Abordarea inspectorilor trebuie să fie una a dialogului, dar fermă în punerea în aplicare şi verificarea normelor, în special în materie de siguranţă a muncii, ceea ce este şi în interesul întreprinderilor'', a afirmat Fornero.

Activitatea INPS ţine de Ministerul Protecţiei Sociale şi are drept scop acela de a verifica dacă în companii există lucrători la negru şi dacă sunt vărsate contribuţiile de asigurări sociale. În Italia, economia subterană a atins un nivel record european: conform estimărilor recente ale Istat, 'munca la negru' se cifrează la aproximativ 17% din PIB şi probabil că sub impactul crizei a crescut.

În 2011, 40% dintre lucrători s-au dovedit neregulamentari sau muncind în întregime la negru, iar cifra este în mod substanţial constantă. În pofida acestui fenomen, ministerul a redus numărul de inspecţii, de la 343.000 în 2007 la 244.000 în 2011, în timp ce colectările în urma inspecţiilor au scăzut în aceeaşi perioadă, de la 1,855 la 1,225 miliarde de euro. Datele sunt oferite chiar de minister, care publică anual un 'Raport privind activitatea de supraveghere în materie de muncă şi legislaţie socială'.

Ferruccio Pelos, fost sindicalist şi director de cooperative, în prezent consultant în economia întreprinderii, cooperative şi sectorul terţiar, care scrie o lucrare privind piaţa forţei de muncă, impresionat de ceea ce a descoperit a adresat o 'scrisoare deschisă' ministrului muncii (publicată pe site-ul www.eguaglianzaeliberta.it). El a întrebat de ce are loc reducerea activităţii de inspecţie; de ce în raport se spune ca sumele colectate sunt de aproximativ 20% comparativ cu evaziunea dovedită şi din ce motiv rapoartele vorbesc de 'circa 2 milioane de firme existente, recenzate de instituţiile de asistenţă socială', în timp ce din datele Istat (Arhiva statistică a întreprinderilor active pe 2010) rezultă în Italia 4.470.748 de întreprinderi?

'L'Espresso' a transmis aceste întrebări ministerului. 'Numărul de 2 milioane de companii menţionate în raport se referă la cele cu angajaţi. Rămâne în afară toată comunitatea autonomilor, a întreprinzătorilor fără angajaţi şi a angajatorilor care nu sunt antreprenori', spune Paul Pennesi, director general pentru activităţile de inspecţie.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre evaluare şi colectare, întrebarea ar trebui direcţionată către Equitalia, care se ocupă de gestionarea fazei de execuţie. De multe ori, în pofida corectitudinii rezultatelor, nu este posibil să se colecteze sumele, din mai multe motive, care merg de la falimentul întreprinderii la aşa-numitele 'firme fantomă', conduse de imigranţi chinezi sau foarte des ireperabili, afirmă Pennesi.

Rapoartele nu vorbesc însă nici de controalele privind micro-întreprinderile, care ocupă aproape 15% din forţa de muncă şi unde cu siguranţă rata neregulilor este mai mare, potrivit analizei.

În ceea ce priveşte INPS, unde colapsul inspecţiilor a fost deosebit de pronunţat (de la 114.360 în 2007 la 21.201 în 2011, cu sumele recuperate care au scăzut de la 1,5 miliarde la 981 milioane), Institutul admite că au existat probleme din cauza noutăţilor normative introduse în 2010, sau a ieşirii la pensie a circa 300 de inspectori din 1.300 (care nu au fost înlocuiţi imediat, ci de abia anul trecut). 'Colectările noastre totale au fost în creştere', subliniază Institutul, 'trecând între 2007 şi 2011, de la 2,7 la 8,6 miliarde'.

L'Espresso concluzionează că, pe de o parte, statul nu-şi plăteşte furnizorii, după cum reiese din suma mare de credite solicitate de companii, pentru care nu există date certe (variază de la circa 70 la peste 100 miliarde de euro). Pe de altă parte, închide un ochi privind neregulile şi neplata vărsămintelor şi chiar şi atunci când se dovedeşte evaziunea nu reuşeşte să recupereze decât o cincime. Acest lucru este în avantajul companiilor nereglementare şi mai puţin eficiente.