Datini de 7 Ianuarie

Întâmplător sau nu, la 7 Ianuarie, geto-dacii serbau şi ei o divinitate cu numele de Ion, dovadă vechiul nume al aşa-zisului ”Sfinx Românesc”, KOG-A-ION, atestat de scriitorul antic Strabon ca denumire a muntelui sacru al Daciei. Sintagma se poate tălmăci în mai multe feluri, printre care şi ”Capul lui Ion”, ”Capul Magnificului” sau ”Cea mai Mare Căpetenie” (cf. român. cucă ”cuşmă”; aromân. cocă ”cap”; albanez. ujane ”ocean; imensitate”).

În acest sens, este limpede că multe obiceiuri legate de sărbătoarea lui Sânt-Ion la români provin din cele geto-dacice. Unul dintre acesta ar putea fi cel al Iordănitorilor din Muntenia, feciori de la 15 ani, care colindă în noaptea dinspre 6 spre 7 Ianuarie. Ei se strâng de seară la o cârciumă şi acolo încep să petreacă. Apoi, de noaptea până dimineaţa umblă prin sat, iordănind, adică stropindu-i cu apă curată pe toţi ai casei, după care îi iau pe toţi la rând în braţe şi îi ridică în sus de trei ori. Pentru această faptă, stăpânul casei trebuie să le dea bani.

De multe ori, sătenii mai mucaliţi ies afară şi se aşează pe ceva greu sau pe vreun buştean ori pe vreun car şi Iordănitorii trebuie să-i ridice în sus de trei ori, cu buştean cu tot! Prin unele sate, stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei cetei să i se aducă un Iordănitor spre a se lupta cu el, căci, dacă îl va răzbi la trântă, atunci acesta îi va da ceva ca răsplată; dacă nu, trebuie să-şi caute de drum. Lupta se dă de trei ori. În această privinţă, poporul crede că, luptându-te cu Iordănitorii, te întăreşti, dobândeşti putere.

Pe cei cu numele de Ion sau Ioana, dacă-i prind Iordănitorii, îi duc cu forţa la gârlă sau la fântână ca să-i scalde, şi nu-i iartă decât dacă le dăruiesc ceva. În unele sate de prin Teleorman, în această zi se adună băieţii şi fetele la fântâni, şi, spunând că se iordănesc, se udă unii pe alţii cu apă, sau le toarnă cu ciutura apă în cap celor ce vin la fântână după apă. La horă, Iordănitorii le iordănesc îndeosebi pe fete.

În fine, tot în Muntenia, există şi obiceiul numit Vălărit, asemănător cu Iordănitul. Astfel, în ziua de Sânt-Ion, se adună mai mulţi flăcăi din sat sau şi din mai multe sate la un loc şi apoi, umblând din casă în casă, îi stropesc cu apă curată pe toţi cei ce se află înăuntru, fără deosebire, şi totodată îi ridică în sus strigând: - Hăp! Hăp! Hăp!.

După unele legende româneşti, devenite demult colinde, Sânt-Ion a fost blestemat de maica lui să se facă fiară de pădure. Blestemul mamei lui s-a prins. Ion s-a prefăcut într-un cerb sau, după alte variante, în pui de căprioară, şi astfel a trăit nouă ani şi nouă zile. După nouă ani, s-a prefăcut iar în om, cum a fost de la început, s-a coborât la ţară şi a început să ridice mânăstiri şi să boteze.

Bucovinenii spun că în ziua de Sânt-Ion se botează gerul, adică se înmoaie şi începe să se încălzească. În unele sate din Muntenia, Sânt-Ion se sărbătoreşte mai mult de femei. Astfel, după ce se înserează, se adună mai multe la un loc, unde chefuiesc şi dansează, dar fără bărbaţi, zicând că, peste tot anul, aceasta este ziua când femeia e tot aşa de mare sau şi mai mare ca bărbatul!

În satele din Maramureş, se ţine încă obiceiul Vergelului, la care fetele de măritat pregătesc coşuri pline cu bucate şi băutură. Feciorii merg şi iau fetele de acasă şi le duc în curtea unde se ţine Vergelul. Tot ei sunt şi cei ce plătesc ceteraşii. În horă se prind fetele care se vor mărita în acest an şi formează viitoarele cupluri, petrecerea încheindu-se cu un ospăţ comun, care sparge răstimpul sărbătorilor de iarnă.

Se spune că acela care nu se veseleşte în ziua de Sânt-Ion va fi trist tot anul. Sărbătoarea se mai numeşte şi Ziua Furcii, find ziua în care femeile îşi reiau treburile zilnice.

În acest an şi în această zi, în România Mare s-ar fi ţinut târguri de vite la: Cluj; Cernăuţi; Câmpulung Moldovenesc; Vijniţa – judeţul Storojineţ; Hânceşti şi Nisporeni – judeţul Chişinău; Climăuţi, Floreşti şi Pârlita – judeţul Soroca; Râşcani – judeţul Bălţi; Hotin; Edineţ – judeţul Hotin; Orhei; Olişcani şi Căzăneşti – judeţul Orhei; Tighina; Comrat, Petrova, Căinari şi Gura Galbenă – judeţul Tighina; Cahul; Ismail; Cetatea Albă; Bairamcea şi Taşlâc – judeţul Cetatea Albă.