Daniel Funeriu cere sprijin studenţilor în combaterea şpăgilor, a plagiatului şi a nepotismului universitar

Ministrul Educatiei, Daniel Petru Funeriu. (funeriu.blogspot.com)
Epoch Times România
16.05.2010

Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, le-a cerut studenţilor, sâmbătă, în deschiderea celei de-a treia ediţii a Congresului Studenţilor din România (CSR), să-l ajute să cureţe sistemul universitar de practici neacademice.

"Vă cer foarte serios să mă ajutaţi, să ajutaţi ministerul în curăţarea învăţământului superior din România de tot ceea ce înseamnă practici neacademice - şpaga, plagiatul, nepotismul universitar. Sunt lucruri care au împiedicat această ţară să avanseze", a spus Funeriu.

El şi-a exprimat părerea potrivit căreia studenţii ar trebui să fie reprezentaţi în locuri în care pot aduce un plus de valoare, acestea fiind Senatele universitare, consiliile de administraţie ale universităţilor, sau comisiile de specialitate ale universităţilor - comisia de etică, comisia de cazări.

"Trebuie să recunoaştem că învăţământul superior este motorul învăţământului din România. Altfel spus, centrii de putere ai sistemului educaţional din România se află în universităţi. Nu e nimic nefiresc în acest lucru, e normal să fie aşa. Dar trebuie să fim bine înţeleşi, dacă nu modernizăm centrii de putere ai unui sistem, nu putem face o modernizare reală", a explicat Funeriu.

El a precizat că prin unele prevederi din proiectul de lege a educaţiei se doreşte alinierea universităţilor din ţară la trend-ul internaţional, în sensul trecerii la modelul antreprenorial. Altfel spus, partea managerială a universităţilor ar urma să se desfăşoare după procese apropiate celor ale societăţilor de succes.

"Am propus un nou mod de alegeri al conducerii universităţilor, prin care rectorul să fie ales de o comisie numită de Senat, care să propună 50% - membrii ai comunităţii academice a universităţii şi 50% - personalităţi externe universităţii, desemnate de Senat. Acest mod de alegeri va duce la posibilitatea implicării lumii externe a universităţilor în viaţa instituţiilor de învăţământ superior. Eu cred că acest lucru dă o posibilitate fără precedent universităţilor din România să se conecteze mult mai bine la ceea ce se întâmplă în exterior", a spus ministrul Educaţiei.

El a vorbit şi despre existenţa unor măsuri de depolitizare a universităţilor în proiectul legii educaţiei.

"Am propus să existe incompatibilităţi între funcţii de conducere în universităţi şi funcţii politice, fie ele elective, cum sunt cele de senator, deputat, sau care rezultă în urma unei nominalizări", a subliniat ministrul Educaţiei.

Funeriu le-a spus studenţilor că opoziţia "cea mai feroce", din cadrul dezbaterii din Camera Deputaţilor, pe care noua lege a educaţiei a întâmpinat-o până acum, a fost atunci când s-a discutat acest aspect al depolitizării.

"Învăţământul superior din România trebuie recredibilizat. Nu cred că putem să avem un învăţământ superior credibil atunci când pe mulţi stâlpi din Bucureşti vezi anunţuri: "Vând lucrare de licenţă", a conchis ministrul Educaţiei.

Organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR) în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti, congresul are ca temă principală proiectul de lege a educaţiei şi polemicile provocate de acesta.

În acest sens, USR a lansat o campanie de dezbateri publice, prin care şi-a propus să sensibilizeze opinia publică şi să facă vocea tinerilor elevi şi studenţi auzită, să identifice problemele cu care aceştia se confruntă şi să creeze suportul propice de dialog cu autorităţile în măsură să le reglementeze.

La congres a fost prezent şi fostul preşedinte al României Emil Constantinescu.




România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor