Dan Diaconescu nu a semnat contractul. La nevoie, privatizarea Oltchim va fi reluată în 2013, cu voie de la FMI
alte articole
UPDATE 5
Cu o cursă aeriană spre Munchen, Germania, Dan Diaconescu a părăsit România luni, în jurul orei 17.00. El va reveni în ţară miercuri dimineaţă şi va continua discuţiile pentru încheierea contractului de privatizare la Oltchim.
UPDATE 4 - "Voinţă politică"
"Cei de la FMI ne-au spus foarte clar că era important de dat semnalul de voinţă politică pentru că, până acum, în ultimii ani au fost minţiţi de fiecare dată . Problema Oltchimului nu a a părut în vara asta. Problema Oltchimului care este în pierdere şi primeşte mereu bani de la stat este din 2007, prima dată, dar în 2009 s-a accentuat", a spus Victor Ponta, fiind întrebat dacă a discutat cu FMI despre amânarea privatizării Oltchim pentru începutul anului 2013.
Totodată, premierul Ponta a mai spus că Guvernul său a dat dovadă de voinţă politică, arătând că FMI va sprijini Executivul să continue privatizarea Oltchim.
"De fiecare dată (FMI, n.r.) a fost minţit de către Guvern. Niciodată guvernele PDL nu au mers mai departe cu pasul spre privatizare şi cu înlocuirea conducerii faimoase a domnului Roibu. De data asta noi am dat dovadă de voinţă politică şi atunci cei de la FMI ne vor sprijini să continuăm şi să ducem până la bun sfârşit acest proiect de asanare şi de însănătoşire a Oltchimului", a declarat Ponta.
UPDATE 3 - Procedură specială
Premierul Victor Ponta a anunţat că privatizarea Oltchim va fi reluată anul viitor, după ce se va constata că aşa-zisul câştigător al licitaţiei de vineri, adică Dan Diaconescu, nu a avut nici bani, nici intenţia de a deveni acţionar majoritar.
"După ce se va constata că aşa-zisul câştigător nu a avut nici bani, nici intenţia de a activa ca acţionar majoritar la Oltchim, Guvernul va aproba măsurile pentru a menţine combinatul şi pentru a intra într-o procedură specială prin care să se salveze locurile de muncă, urmând a se găsi un investitor serios", a mai declarat Victor Ponta.
UPDATE 2 - Lipsa unor clauze, prevederi şi anexe
Dan Diaconescu a refuzat să semneze contractul privind privatizarea Oltchim pe motiv că din acord lipsesc clauze, prevederi şi anexe. El a mai spus că actul prezentat luni de OPSPI pentru semnare este diferit faţă de forma anunţată odată cu caietul de sarcini.
"Nu am putut semna acest contract, întrucât lipsesc clauze, prevederi şi anexe, iar tot contractul este diferit faţă de cel pe care l-am agreat când am participat la privatizarea Oltchim", a declarat luni Dan Diaconescu, la plecarea de la Ministerul Economiei. El a mai spus că va vinde acţiunile pe care le-a cumpărat de la stat către cetăţeni "probabil, la preţul de pe bursă", după semnarea contractului.
Avocaţii săi au rămas la sediul Ministerului Economiei pentru clarificarea situaţiei.
UPDATE 1 - "Serviciile secrete ne umăresc pas cu pas în utimele zile"
Dan Diaconescu a declarat că vrea să semneze luni contractul cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), iar banii lui să intre imediat în conturile Oltchim pentru plata salariilor şi desfăşurarea activităţii.
Şeful OPSPI, Remus Vulpescu, a declarat, la intrarea în sediul Ministerului Economiei, că este pregătit ca semnarea contractului să aibă loc luni. El îi comunicase lui Diaconescu, vineri, după încheierea licitaţiei, că speră să semneze luni contractul, dar câştigătorul licitaţiei spunea că trebuie să studieze acordul, fără a comunica termenul la care ar putea fi semnat.
Diaconescu a câştigat vineri licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
La intrarea în sediul Ministerul Economiei, Diaconescu a făcut referire şi la scandalul dispariţiei Elodiei, care l-a făcut celebru la OTV.
"Am înţeles că am fost deja dat dispărut, deşi, ştiţi foarte bine, aici în parcare nu au mai încăput maşinile serviciilor secrete care ne umăresc pas cu pas în utimele zile. Pe de altă parte, cazul Elodia pare nimic în comparaţie cu acest caz, în care, pentru prima oară, în urma unei privatizări de succes, cel care a câştigat privatizarea este ameninţat de guvernanţi cu închisoarea", a mai spus Diaconescu.
El a spus că investitorul este poporul român, care trebuie să salveze combinatul. "Este pentru prima oară când cel care câştigă o licitaţie nu a dat şpagă. Aş dori să semnăm azi, dar sunt câteva clauze legate de Consiliul Concurenţei, lucrurile sunt destul de complicate, contractul are, probabil, câteva mii de pagini, va trebui citit de avocaţii noştri. Este exclus să ne retragem. Eu sper în posibilitatea să se retragă actualii guvernanţi din acest demers, poate chiar să şi plece de la guvernare, să lase pe alţii mai buni (...) Vom participa şi la Tarom şi la CFR Marfă, împreună cu un consorţiu de firme, dacă este nevoie şi mi se interzice participarea", a precizat Dan Diaconescu.
***
Dan Diaconescu a sosit luni dimineaţă, la sediul Ministerului Economiei, pentru a semna contractul de vânzare-cumpărare a combinatului Oltchim. El a câştigat vineri licitaţia pentru privatizarea combinatului Oltchim, pentru acţiunile căruia a oferit 203 milioane lei. Cu aceşti bani, el are dreptul la 54,8% din acţiunile deţinute de stat.
Contractul este gata şi poate fi semnat, a declarat, la sfârşitul săptămânii, şeful Oficiului pentru Privatizare, Remus Vulpescu. Odată cu semnarea contractului, Diaconescu trebuie să vireze şi suma de bani licitată. El are la dispoziţie zece zile pentru a da banii, iar dacă nu se conformează, licitaţia se anulează, iar Dan Diaconescu riscă să fie acuzat de înşelăciune.
"Oltchim a redevenit pământ românesc. Guvernul nu a greşit deloc în această alegere. Îl invit pe domnul Vulpescu să ni se alăture în acest demers al unei privatizări de succes cu un board al Oltchimului pe care îl vom crea în scurtă vreme. Am nevoie din partea statului de ajutor să putem cumpăra rafinăria de la OMV Petrom", a spus Diaconescu.