Cum pot ajuta medicii occidentali să pună capăt recoltării forţate de organe din China [The Telegraph]

Recoltarea forţată de organe este un program ilegal condus de statul-partid chinez, în cadrul căruia prizonierii de conştiinţă sunt ucişi pentru organele lor. În fiecare an, se estimează că între 60.000 şi 90.000 de transplanturi sunt efectuate în cadrul unei industrii naţionale în valoare de peste 930 de milioane de euro, informează The Telegraph.

În iunie 2021, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat că victimele erau minorităţi religioase, inclusiv practicanţi Falun Gong [o practică străveche de qigong complet paşnică - n.n.] şi uiguri, care sunt ţinuţi în centre de detenţie din China.

Aceste persoane "sunt arestate în mod arbitrar, reţinute în lagăre, torturate, se confruntă cu violenţe sexuale, dispar în timpul detenţiei şi sunt ucise pe scară largă pentru organele lor", a declarat Lord Hunt of Kings Heath în faţa politicienilor britanici un an mai târziu.

O mare parte din informaţiile despre recoltarea forţată de organe au fost confirmate oficial de un tribunal popular independent cu sediul în Marea Britanie, numit Tribunalul Chinez, care a fost format în 2019.

Grupul a examinat mai multe surse de dovezi, precum şi numărul transplanturilor, teste medicale ale prizonierilor deţinuţi, apeluri telefonice înregistrate la spitalele de transplant, dar şi mărturiile chirurgilor şi ale prizonierilor.

În concluziile date publicităţii în martie 2020, tribunalul a declarat că este "dincolo de orice îndoială rezonabilă" că, timp de mulţi ani, China a folosit practicanţi nevinovaţi Falun Gong ca sursă de organe pentru transplanturi.

Dar, pentru ca această recoltare forţată să aibă loc, medicii din China trebuie să fie complici. Este greu de înţeles, mai ales dacă luăm în considerare jurământul "în primul rând, să nu faci rău" - să păstrezi viaţa oamenilor, pe care medicii trebuie să îl respecte în domeniul lor de activitate.

În acelaşi timp, există riscul ca multe instituţii medicale occidentale care încheie parteneriate comerciale cu structuri reciproce în China să fie, de asemenea, implicate.

De exemplu, un chirurg britanic specializat în transplanturi ar putea oferi instruire profesională unui chirurg chinez care se întoarce să lucreze într-un spital de stat în care are loc recoltarea forţată de organe, revistele medicale ar putea accepta să publice rezultatele cercetărilor efectuate cu organe provenite din surse neetice sau producătorii de echipamente medicale ar putea furniza în China echipamente pentru optimizarea viabilităţii organelor care sunt utilizate în cadrul recoltării de organe.

Îngrijorător este faptul că activiştii au raportat relatări despre asistente medicale din Marea Britanie care au închis ochii la cazuri suspecte în care un pacient a călătorit în China, a făcut un transplant de organe în câteva zile şi apoi s-a întors pentru îngrijiri postoperatorii. Au existat, de asemenea, rapoarte despre chirurgi de transplant care au argumentat că "eu doar asigur instruirea", atunci când au fost întrebaţi despre pregătirea unui chirurg chinez.

Indiferenţa înseamnă complicitate

Anul trecut, firma internaţională de avocatură Global Rights Compliance a realizat primul raport din lume referitor la activităţile şi drepturile omului în ceea ce priveşte responsabilităţile juridice internaţionale ale instituţiilor medicale şi ale profesioniştilor acestora. Acestea au fost sfătuite să se asigure că activitatea lor este guvernată de politici clare de diligenţă.

Global Rights Compliance a constatat că, în sectorul medical, se manifestă o indiferenţă generală faţă de această problemă. Atitudinea predominantă pare să fie că, atât timp cât persoana sau organizaţia nu provoacă ea însăşi răul, responsabilitatea este în altă parte. Ei bine, acest lucru este greşit.

Deşi nu există o definiţie convenită la nivel internaţional a "complicităţii", dreptul internaţional prevede diferite forme şi grade de răspundere penală în cazul în care o persoană poartă răspunderea pentru crimele comise de o altă persoană.

Comportamentul care ajută sau instigă la comiterea infracţiunii trebuie să aibă un "efect substanţial", dar nu este necesar ca acesta să fie criminal în sine.

Pe această bază, în cazul în care un profesionist din domeniul medical a oferit pregătire clinică chirurgilor de transplant implicaţi în recoltarea forţată de organe, acest comportament ar putea constitui complicitate.

Într-un astfel de caz, ar fi dificil de susţinut că pregătirea medicală a fost oferită fără a fi conştient de faptul că a ajutat la comiterea unei infracţiuni sau fără a fi conştient de intenţia criminală.

Într-un caz francez recent împotriva companiei multinaţionale de ciment Lafarge, în care compania a fost acuzată de complicitate la crime împotriva umanităţii comise de ISIS, Curtea Supremă din Franţa a decis că "cineva poate fi complice la crime împotriva umanităţii chiar dacă nu are intenţia de a fi asociat cu crimele comise".

Prin urmare, chiar dacă un profesionist sau o entitate medicală nu are intenţia de a provoca un prejudiciu sau nu cauzează prejudiciul în mod direct, aceştia pot fi complici. Iar în orice interacţiune cu China, riscul de complicitate este foarte real. Acesta este punctul pe care trebuie să îl susţinem.

Instituţiile care prezintă cel mai mare risc în Regatul Unit sunt universităţile, spitalele, organismele profesionale independente, revistele medicale şi societăţile de transplant care au colaborări în domeniul pregătirii clinice, al cercetării clinice, al granturilor şi finanţării şi al furnizării de echipamente medicale şi medicamente.

Până în prezent, nu a existat nicio urmărire penală. Cu toate acestea, având în vedere numărul considerabil de colaborări active, dacă comunitatea medicală nu acţionează acum, instituţiile şi cei care lucrează în cadrul acestora s-ar putea să se trezească asociaţi cu - şi urmăriţi penal pentru - crime împotriva umanităţii, ale căror efecte ar fi devastatoare.