Cum pierdeţi în greutate zilnic consumând leguminoase
alte articole
Secretul pentru a pierde aproape o jumătate de kilogram pe zi, de fapt, nu este chiar aşa de mare. Ar fi de ajuns consumul unei porţii de legume pe zi (echivalentul a 130 de grame) ca să pierdem circa 0,34 Kg /pe zi. La aceasta se adăugă efectul de control asupra creşterii colesterolului "rău" şi o mulţime de consecinţe benefice: de la reducerea excesului de greutate şi a obezităţii, la posibila scădere a incidenţei bolilor metabolice şi cardiovasculare. Aceasta este o altă dovadă care vine în sprijinul dietei mediteraneene, recunoscută de UNESCO ca făcând parte din patrimoniul cultural mondial.
2016 - anul legumelor
Ultimele informaţii în acest sens, pentru anul pe care FAO l-a dedicat în mod specific leguminoaselor, provin din studiile publicate în American Journal of Clinical Nutrition.
Cercetătorii au analizat rezultatele a 21 de studii clinice, pentru un număr total de 940 participanţi adulţi, bărbaţi şi femei. Toţi au urmat indicaţiile timp de o lună şi jumătate, pierzând în greutate (în medie, 340 de grame pe zi) consumând o porţie de fasole pe zi, fără sacrificii mari în ceea ce priveşte privarea de alte alimente.
Despre beneficiile consumului de legume (în ultimul studiu se face referire la fasole, năut, mazăre şi linte, dar indicaţia este valabilă şi pentru soia şi lupin) se relatează într-o cercetare publicată în 2014 în revista Obesity.
Leguminoasele sunt alimente cu un indice glicemic scăzut, indicate şi diabeticilor, fiind înlocuitori ideali ai cărnii în privinţa aportului de proteine. Acestea au şi avantajul că nu conţin grăsimi saturate, considerate un potenţial pericol pentru sănătatea sistemului cardiovascular.
Cum să nu mai dăm greş în dietă
Russell De Souza, cercetător în cadrul Spitalului St.Michael din Toronto şi autorul principal al publicaţiei, a explicat că "nouă din zece diete nu reuşesc, persoanele recăpătându-şi greutatea pierdută, întrucât apare pofta de mâncare necontrolată". Însă legumele sunt capabile să pună capăt poftei de mâncare datorită puterii mari de saţietate similare pentru toate persoanele, indiferent de indicele de masă corporală, vârstă şi sex.
Numite odată ''carnea săracului'', în prezent, leguminoasele pot fi etichetate drept carnea înţeleptului. Sărace în grăsimi şi bogate în substanţe nutritive şi fibre solubile, sunt considerate excelente pentru controlul colesterolului şi sănătatea aparatului digestiv.
Leguminoasele reprezintă un ingredient esenţial al unei diete sănătoase care poate ţine sub control obezitatea şi poate preveni şi gestiona boli cronice, cum ar fi diabetul, bolile cardiace coronariene şi cancerul.