Cum încearcă Italia să iasă din blocajul politic

Preşedintele Napolitano face apeluri la unitate şi încearcă să aducă azi şi mâine partidele la masa negocierilor pentru formarea unui guvern. După alegerile parlamentare recente nu se conturează însă nicio soluţie pentru că partidele au poziţii ireconciliabile şi nu vor să colaboreze. Politologul italian Franco Pavoncello explică într-un interviu pentru Epoch Times care sunt cauzele actualului blocaj politic. În opinia sa, singura soluţie ar fi un guvern de tehnocraţi, susţinut de o mare coaliţie PdL-PD.

Angelino Alfano, secretarul general al PdL, partidul lui Berlusconi, i-a propus liderului stângii Bersani sprijinul formaţiunii sale pentru fotoliul de premier în schimbul susţinerii unui candidat PdL pentru preşedinţia Italiei. Bersani respinge însă orice alianţă cu Berlusconi, afectat de noi procese de corupţie şi scandaluri şi caută sprijin la Mişcarea de cinci stele (M5S). Liderul acesteia, Beppe Grillo, se opune însă vehement oricărei combinaţii politice la putere sau în opoziţie cu partidele mari şi vechi ale establishmentului pe care l-a înfierat constant.

Totuşi recent câţiva dintre parlamentarii M5S au votat candidaţii propuşi de Bersani ca speakeri pentru cele două Camere ale Parlamentului împotriva voinţei lui Grillo, care a ameninţat cu consecinţe. E adevărat însă şi că cei doi speakeri nu aveau profil de politicieni de carieră. Pentru Camera Deputaţilor a fost nominalizat Pietro Grasso, un cunoscut judecător anti-mafie din Palermo iar pentru Senat Laura Boldrini, fost purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi din cadrul ONU. Rezultatul arată însă că stânga a obţinut împreună cu rebelii din M5S doar 137 de voturi, mult prea puţine faţă de cele 158 (din 315 necesare unei majorităţi în Senat).

Deocamdată pieţele n-au reacţionat prea puternic la blocajul politic din Italia, dar dacă formarea unui nou guvern va eşua, randamentele la bondurile italiene vor creşte şi mai mult. Ce să mai vorbim de eventualitatea unor alegeri anticipate.

Franco Pavoncello, preşedinte al John Cabot University şi reputat politolog, consideră că Grillo şi greieraşii săi au fost principalii câştigători ai alegerilor. ”Berlusconi n-a pierdut. Marii învinşi sunt Bersani şi Monti. care a greşit intrând în arena politică. Grillo a câştigat tocmai pentru că a dat o voce italienilor care nu aveau o voce în politică şi care erau sătui de actualul sistem politic”, explică el într-un interviu pentru Epoch Times.

În opinia politologului italian, actualul blocaj a fost cauzat de scorul bun pe care l-a obţinut coaliţia de dreapta a lui Berlusconi pentru ca ”acesta este un geniu al marketingului electoral şi a reuşit să-i convingă pe alegătorii conservatori că nu există alternativă conservatoare la coaliţia sa” şi de victoria notabilă a Ligii Nordului în regiunile Veneto şi Lombardia, care va determina o puternică concentrare a puterii la nivel regional.

Pavoncello nu vede posibilă formarea unui guvern de către Partidul Democrat cu Mişcarea de cinci stele. În opinia sa ”toate opţiunile vor cădea şi se va ajunge la un guvern de tehnocraţi susţinut de o mare coaliţie PD-PdL plus Monti”, care va primi susţinere parlamentară punctuală pe anumite teme de la M5S. Pavoncello exclude în schimb un guvern PD-Mişcarea de cinci stele care ar fi în opinia să ”o catastrofă pentru ţară din punct de vedere financiar”.

Pe de altă parte nici partidul lui Berlusconi nu este într-o situaţie foarte bună chiar dacă Il Cavaliere a demonstrat că este liderul dreptei şi că nu există o altă dreaptă. ”Comparativ cu 2008, Popolo della Liberta a pierdut 7 milioane de votanţi. Nu cred că este o revenire a berlusconismului chiar dacă acesta a rămas în teren şi are putere de veto”, afirmă politologul italian.

În opinia politologului italian, actualul blocaj a fost cauzat de scorul bun pe care l-a obţinut coaliţia de dreapta a lui Berlusconi pentru ca ”acesta este un geniu al marketingului electoral şi a reuşit să-i convingă pe alegătorii conservatori că nu există alternativă conservatoare la coaliţia sa” şi de victoria notabilă a Ligii Nordului în regiunile Veneto şi Lombardia, care va determina o puternică concentrare a puterii la nivel regional.

În orice caz, următoarea miză este lupta pentru succesiunea lui Napolitano în funcţia de preşedinte. Parlamentul italian va începe procesul de alegere a preşedintelui la jumătatea lunii aprilie, cu o lună înainte de expirarea mandatului lui Napolitano. Abia după nominalizarea acestuia, ar putea fi organizate noi alegeri anticipate. În opinia lui Pavoncello, Monti ar fi putut să ocupe acest post, dar a pierdut trenul. ”Scorul obţinut de Monti în alegeri a fost un dezastru şi a arătat un calcul total greşit. A irosit ceva foarte preţios iar acum va juca un rol minor. În cazul unui guvern mare ar putea fi folosit să negocieze cu Europa. Totuşi a renunţat la mult (preşedinţia republicii) pentru a nu obţine nimic. Dezamăgitor”, concluzionează politologul italian.

Deocamdată scena politică italiană este blocată de faptul că orice alianţă cu duşmanul ar duce la pierderea de alegători, mai ales că atacurile din timpul campaniei au fost vehemente iar taberele radicalizate. Cel mai probabil nu se va ajunge la un compromis între Mişcarea de cinci stele şi stânga lui Bersani şi vor avea loc alegeri anticipate în iunie. Este însă greu de prevăzut ce ar putea să schimbe un nou scrutin.

Măsuri de atragere a ”greieraşilor”

Până să se ajungă acolo, Bersani va încerca să obţină încrederea greieraşilor prin propunerea unui pachet limitat de reforme în Parlament, legat de combaterea corupţiei şi crearea de locuri de muncă. Aceste măsuri dragi M5S sunt menite să descleşteze pumnul lui Grillo. Nu întâmplător cei doi speakeri aleşi din partea PD au anunţat că îşi vor reduce salariile cu 30% şi i-au îndemnat şi pe alţi parlamentari să facă la fel, urmând exemplul unor consilieri locali ai Mişcării de cinci stele din Sicilia care şi-au donat salariile pentru finanţarea de mici afaceri.

Totuşi Grillo declară că nu va da votul de învestitură niciunui guvern condus de unul dintre partidele mari, iar Italia nu-şi poate permite o criză politică îndelungată. A treia economie din zona euro se află într-o profundă recesiune iar şomajul a atins un nivel record în rândul tinerilor. În plus, datoria publică de 2 trilioane face ţara vulnerabilă la volatilitatea pieţelor financiare şi la creşterea dobânzilor. Iar prelungirea actualei crize politice riscă să adâncească criza datoriei.