Cum îi pune la punct consilierul guvernatorului BNR pe cei care clamează că "asta nu e reformă, e masacru"

Ilie Bolojan, Marian Neacşu (Foto Facebook Guvernul României)
Andrei Pricopie
06.09.2025
Ilie Bolojan, Marian Neacşu (Foto Facebook Guvernul României)
Andrei Pricopie
06.09.2025

Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale, a atras atenţia că rezistenţa sistemului la reducerea costurilor este uriaşă, de la educaţie până la administraţia locală şi justiţie.

"Asta nu este reformă, este masacru! Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu auzim această temă, cântată cu diverse variaţiuni. Cum ar fi, de exemplu, nu trebuie mărite impozitele, trebuie reduse costurile! Minunat! Acum, hai să vedem: Guvernul a început cu mărirea TVA, de la 19 la 21% şi cu eliminarea unor scutiri şi favoruri. TVA mărit este mai mic decât nivelul mediu în UE; eliminarea unor favoruri însă CHIAR face parte din reformă! Ştiu, cei care erau privilegiaţi şi nu mai sunt ne previn că urmează sfârşitul lumii; eu zic să nu se grăbească...", a declarat Eugen Rădulescu.

Economistul a explicat cum stă treaba şi cu reducerea costurilor.

"În învăţământ avem performanţe peste performanţe: licee întregi de unde niciun absolvent nu ia BAC-ul; 45% din absolvenţi sunt analfabeţi funcţional; norma de predare, în ore pe an, este pe locul 26 din 27 de ţări ale UE. Dar mărirea normei didactice, de la 18 la 20 ore săptămânal, este o tragedie insuportabilă. Right! Numărul salariaţilor şi veniturile lor în administraţia locală au crescut mai ceva decât Făt-Frumos de câţiva ani încoace, ca parte a unui mecanism de 'fidelizare', pe cât de bine pus la punct (vezi aberaţia alegerilor într-un singur tur!!), pe atât de distrugător pe termen mai lung", a precizat Eugen Rădulescu.

Potrivit consilierului lui Mugur Isărescu, iată că acum se pune problema reducerii numărului de salariaţi în primării cu 10%, ceea ce este oricum "foarte puţin".

"Ferocitatea luptei, inclusiv politică, pentru ca NU CUMVA să se atingă cineva de ceva prin primării este exemplară. Oare cum vor reacţiona aleşii de tot felul când se va pune cu adevărat problema de a reduce numărul UAT-urilor de la 3200 la 1000? Cred că trebuie să îmi mut gândul. Rămânem în feudalism, nu ne trebuie nouă eficienţă şi bunăstare adevărate! Poate, în secolul viitor. Tot atunci ar trebui schimbat ceva, pe ici pe colo, în privilegiile stăpânilor justiţiei române. Vârsta de 47 de ani de ieşire la pensie, cu o pensie de cel puţin 25.000 lei net, indexabilă când şi cum vor tot ei -- asta este singura cale pentru independenţa adevărată a justiţiei", a punctat ironic Eugen Rădulescu.

Economistul întreabă pe acelaşi ton: De când s-o fi ales praful de independenţa justiţiei în toate celelalte 26 de ţări din UE, unde magistraţii ies la pensie la 65-70 de ani, cu pensii cel mult jumătate din cât iau stăpânii justiţiei de la noi?

"Aşa că eu zic aşa: hai să protestăm viguros şi noi. Asta nu e reformă. Deficitul bugetar, care abia ajunge la 27 milioane de salarii medii lunare, trebuie acoperit prin postări bine simţite despre cât de formidabil creşte economia României şi gata. Se rezolvă!", a conchis Eugen Rădulescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor