Bunătatea îţi poate schimba viaţa şi chiar... genele
alte articole
Kent Nerburn a decis, în 1989, să devină şofer de taxi. „Ceea ce nu prevăzusem când am acceptat această slujbă era că va fi şi o misiune.”, a afirmat acesta.
„Deoarece conduceam noaptea, taxiul meu a devenit un fel de confesional pe roţi”, a scris Kent Nerburn, autor premiat originar din Minnesota, în The Cab Ride I’ll Never Forget „Călătoria cu taxiul pe care nu o voi uita niciodată”, o povestire extrasă din cartea sa Make Me an Instrument of Your Peace „Fă-mă un instrument al păcii Tale”.
„Am întâlnit oameni ale căror vieţi m-au uimit, m-au înnobilat, m-au făcut să râd şi să plâng. Şi niciuna dintre aceste vieţi nu m-a impresionat atât de mult ca cea a unei femei pe care am luat-o la bord într-o seară de august, târziu, când era cald.”
A ajuns la adresa indicată. „Dar nu a ieşit nimeni. Şi mi-am spus: bine, ce fac? Bat la uşă? Aştept aici? Mulţi şoferi ar fi plecat pur şi simplu”, a povestit el pentru Epoch Times.
A decis să bată la uşă. O femeie în vârstă, care părea să aibă peste 80 de ani, a venit să deschidă.
Ea l-a întrebat: „Mă puteţi ajuta să-mi duc valiza până la maşină?”
„Desigur”, a răspuns el. Atunci femeia i-a spus: „Mă duc la azil. Doctorul a spus că trebuie să mă duc acolo.” S-a urcat în taxi, s-a aşezat pe bancheta din spate şi a întrebat: „Am putea traversa oraşul? Va fi ultima dată când îl voi vedea. Aş vrea să trecem pe lângă anumite locuri care au însemnat ceva pentru mine.”
„M-a dus pe lângă o sală de dans dintr-un cartier al oraşului şi mi-a spus că acolo l-a întâlnit pe soţul ei pentru prima dată. M-a dus pe lângă casele în care locuise. M-a dus pe lângă un hotel unde lucrase ca operator de lift.”
„Am condus toată noaptea prin oraş, iar când a început să se crape de ziuă, ea a spus: «Bine, sunt obosită. Hai să mergem acum.» »
Kent Nerburn a condus-o până la azil. Când a coborât din taxi, ea a întrebat: «Cât vă datorez?»
«Nu-mi datoraţi nimic», a răspuns Kent Nerburn.
«Oh, dar trebuie să vă câştigaţi cumva existenţa», a insistat ea.
„Mai sunt şi alte curse, nu vă faceţi griji”, a spus el.
El a ajutat-o să-şi scoată valiza din maşină. Personalul azilului o aştepta cu un scaun cu rotile. Ea s-a apropiat, l-a îmbrăţişat pe Kent Nerburn şi i-a spus: „Mulţumesc că ai făcut asta.”
„A fost unul dintre acele momente în care îţi spui”, a mărturisit Kent Nerburn, „poate că de aceea mă aflam pe pământ în acel moment precis: pentru a o ajuta pe această femeie.”
La prima vedere, bunătatea îi aduce beneficii celui care o primeşte. Dar, dând, cel care acţionează cu bunătate obţine, de asemenea, beneficii profunde şi tangibile. Efectele bunătăţii se reflectă concret în datele ştiinţifice - şi chiar în ADN-ul nostru.
Bunătatea ne transformă lumea interioară
Bunătatea face parte din natura umană. Cercetătorii au descoperit că copiii care au doar 18 luni manifestau deja intenţia de a-i ajuta pe ceilalţi.
Actele de bunătate încep adesea cu empatia. Când simţim suferinţa altora, căutăm să o alinăm, ceea ce ne motivează gesturile binevoitoare.
În aceste momente, „circuitul empatiei” din creierul nostru se activează.
Neuroştiinţele arată de câteva decenii că, atunci când neuronii oglindă se activează, simţim sau reacţionăm în mod similar cu cei pe care îi observăm. Într-o anumită măsură, creierul nostru trăieşte o experienţă comună cu cea a celuilalt.
Bunătatea depăşeşte dorinţa de a atenua suferinţa: ea include şi intenţia de a îmbunătăţi bunăstarea altei persoane, fără a aştepta nimic în schimb.
Şi totuşi, când dăm, ceva se naşte în noi, o frumuseţe care ne îmbogăţeşte lumea interioară.
În 2023, un studiu australian a invitat 671 de participanţi să experimenteze timp de două săptămâni o „viaţă împlinită”. Aceştia au fost împărţiţi în patru grupuri: primul trebuia să fie binevoitor faţă de sine; al doilea, să fie mai sociabil; al treilea, să practice activităţi artistice sau muzicale; iar ultimul, să îndeplinească acte de bunătate faţă de ceilalţi. În fiecare zi, cercetătorii evaluau efectele acestor acţiuni asupra bunăstării lor.
În ceea ce priveşte „eudaimonia” — acel sentiment profund de sens şi împlinire —, ajutorarea celorlalţi a depăşit toate celelalte activităţi. Deşi grija faţă de sine, relaţiile sociale sau cultura stârneau emoţii pozitive, nimic nu se compara cu căldura interioară simţită de cei care dădeau dovadă de bunătate.
În mod natural, bunătatea favorizează fericirea. Un studiu publicat în 2019 în The Journal of Social Psychology a arătat că persoanele care au făcut gesturi de bunătate în fiecare zi timp de o săptămână au simţit o creştere semnificativă a fericirii lor. Fie că era vorba de a fi bun cu familia sau cu străini, cu cât participanţii făceau sau observau mai multe acte de bunătate, cu atât erau mai fericiţi.
Dar bunătatea acţionează dincolo de emoţii: ea influenţează ADN-ul şi modifică funcţionarea sistemului imunitar.
Faptele bune ne schimbă ADN-ul
Cercetătorii de la Universitatea din California au vrut să afle dacă a fi binevoitor poate acţiona asupra corpului până la nivel genetic.
Pentru a testa această ipoteză, au împărţit adulţii în trei grupuri timp de patru săptămâni: primul trebuia să facă acte de bunătate faţă de persoane specifice, al doilea faţă de ei înşişi, iar al treilea să realizeze o activitate neutră care să servească drept control.
La începutul şi la sfârşitul studiului, participanţii au dat probe de sânge. Oamenii de ştiinţă au observat activitatea genelor legate de inflamaţie şi stres — gene care, atunci când sunt prea active, cresc riscul de boli cardiovasculare.
Rezultatele au fost surprinzătoare: grupul care a făcut acte de bunătate faţă de alţii a prezentat cele mai favorabile schimbări în activitatea genelor imunitare. Analizele de sânge au relevat o scădere a expresiei genelor asociate cu inflamaţia şi stresul.
Aceste concluzii au confirmat un studiu anterior, realizat în 2017, conform căruia „nu era necesară nicio activitate costisitoare sau condusă de un instructor: era suficient să se integreze mici gesturi de bunătate faţă de ceilalţi în viaţa de zi cu zi pentru a modifica reglarea genetică a leucocitelor”.
Efectul contagios al bunătăţii
„Majoritatea comportamentelor, emoţiilor şi trăsăturilor umane sunt, cel puţin parţial, contagioase din punct de vedere social”, a explicat pentru Epoch Times Abigail Marsh, neurolog şi cercetătoare în domeniul empatiei.
A vedea pe cineva făcând un gest de bunătate activează în creierul observatorului circuite care reflectă această bunătate, predispunându-l să acţioneze cu bunătate fără să-şi dea seama.
O parabolă celebră povesteşte că, după o furtună, mii de stele de mare au eşuat pe plajă. Un bărbat observa mulţimea nemişcată, apoi a văzut un copil adunând stelele una câte una pentru a le arunca înapoi în mare. „Băiete”, i-a spus el, „vezi bine că sunt sute de stele pe kilometri întregi de plajă. Nu poţi face diferenţa!” Copilul a zâmbit, a aruncat o altă stea în apă şi a răspuns: „Am făcut diferenţa pentru aceasta!” Mişcat, bărbatul s-a alăturat lui, iar treptat, toată mulţimea a făcut la fel.
Datele ştiinţifice arată că gesturile de bunătate se propagă mult mai departe decât se crede.
Adam Grant, profesor la Universitatea din Pennsylvania, vorbeşte despre „reciprocitate în amonte”: în experimentele sale, participanţii care au asistat la un act de ajutor acordat altcuiva erau cu 26% mai înclinaţi să ajute un necunoscut mai târziu.
Cercetătorii James Fowler şi Nicholas Christakis au demonstrat în Proceedings of the National Academy of Sciences că generozitatea se propagă prin reţelele sociale până la trei grade distanţă: atunci când o persoană acţionează altruist, ea îi inspiră pe prietenii săi, apoi pe prietenii prietenilor săi, creând un adevărat lanţ al bunătăţii.
Generozitatea unei persoane se propagă către trei persoane îndepărtate de ea – prietenul unui prieten al unui prieten – iar fiecare persoană afectată continuă să acţioneze cu generozitate în interacţiunile sale viitoare. (Ilustraţie de la Epoch Times.)
Cât de departe poate ajunge această undă?
În anii 1960, psihologul american Stanley Milgram a demonstrat că se poate ajunge la orice necunoscut prin intermediul a 5,2 persoane – faimosul „lume mică”. Cu tehnologiile moderne, acest număr a scăzut la 3,57.
Şi astăzi, la patruzeci de ani distanţă, povestea lui Kent Nerburn continuă să emoţioneze oamenii. De când a fost difuzată pe internet, a primit nenumărate mesaje, în special de la tineri, emoţionaţi de această poveste. Mulţi spun că au ales să fie mai binevoitori, convinşi că un simplu gest poate face o diferenţă reală.
Cultivarea bunătăţii
Într-un studiu publicat în Psychological Science, voluntarii au urmat fie opt săptămâni de meditaţie de conştientizare, fie o activitate neutră.
La final, aceştia au fost plasaţi într-o sală de aşteptare pentru un experiment fals. O actriţă, sprijinită pe cârje şi vizibil suferindă, intra în cameră, se uita la telefonul ei, suspina şi se sprijinea de perete.
Rezultatul a fost elocvent: 50% dintre participanţii care au făcut meditaţie i-au cedat locul, faţă de doar 15% din grupul de control.
Autorii au remarcat că „meditaţia mărea de peste cinci ori probabilitatea de a acţiona pentru a alina durerea altora”.
Alte studii au confirmat că chiar şi trei săptămâni de meditaţie erau suficiente pentru a consolida empatia.
Totodată, putem dezvolta bunătatea conectându-ne la ceva mai mare decât noi înşine. O abordare constă în a ieşi afară şi a experimenta uimirea. Într-un studiu publicat în 2015 în Journal of Personality and Social Psychology, unii participanţi au contemplat eucalipţi uriaşi timp de un minut, în timp ce alţii au privit o clădire modernă. Cei care au ridicat privirea spre copaci s-au arătat apoi mai dispuşi să ajute şi au declarat că se simt mai puţin egocentrici.
De la acea cursă de taxi de neuitat, Kent Nerburn a găsit modalităţi de a integra bunătatea în viaţa lui.
„Un model simplu constă în a te întreba dacă acest gest va face mai mult bine celeilalte persoane decât îmi va cauza mie neplăcere? Dacă da... fă ce trebuie.”, a îndemnat acesta.
Actele de bunătate intenţionată pot începe cu gesturi mici. Abigail Marsh propune o formulă: când se întâmplă X, atunci voi face Y — cât mai precis posibil. „De fiecare dată când deschid o uşă, voi fi atentă să văd dacă vine cineva şi îi voi ţine uşa... când văd un gunoi pe jos, îl ridic.”
„La început, este un efort, apoi devine un obicei”, explică ea.
Kent Nerburn concluzionează că momentele de bunătate — precum acea cursă cu taxiul — sunt imprevizibile, dar apar în fiecare zi. Când le observăm, „trebuie să profităm de moment şi să dăm dovadă de bunătate”.
„Pe termen lung, viaţa ta va fi mai bună.”
