Culorile îl protejează pe peştişorul „Nemo” de prădători [video]

Peştele clovn, care seamănă cu „Nemo” din desenele animate, se caracterizează prin culorile contrastante şi intense de portocaliu şi alb, mărginite de o dungă neagră subţire. Acesta aparţine unei familii de peşti ce provin din recifele de corali din Indo-Pacific, şi trăiesc împreună cu anemonele (prin natura lor prădătoare), care îi protejeză de potenţialii atacatori în schimbul hranei.

Această protecţie este dată în mai multe moduri, printre care şi faptul că dungile colorate ale peştelui clovn servesc pentru a-i avertiza pe prădători de prezenţa anemonelor otrăvitoare, aşa cum rezultă dintr-un studiu ştiinţific publicat în luna iulie în revista Journal of Evolutionary Biology.

Studiul, realizat de experţi de la Universitatea din Turku (Finlanda) şi Universitatea din Australia de Vest, constată că există o legătură între dungile distinctive albe şi portocalii ale peştelui şi gazdele lor, ceea ce nu fusese investigat până în prezent.

„Peştii clovn au o relaţie de simbioză unică cu gazdele lor, anemonele, care folosesc tentaculele pentru a prinde prada în timp ce peştele rămâne nevătămat“, afirmă Jennifer Kelley, co-autor al studiului şi expertă în comportamentul şi ecologia peştilor, de la Universitatea din Australia de Vest.

Pentru realizarea studiului, cercetătorii au colectat datele a 27 de specii diferite ale familiei căreia îi aparţine peştele clovn şi 10 specii de anemone care sunt cunoscute pentru găzduirea acestor peşti. S-a constatat că tonurile dungilor erau asociate cu toxicitatea şi lungimea tentaculelor fiecărei anemone.

Simbioză unică

Oamenii de ştiinţă au descoperit că peştii cu mai puţine dungi preferă mai puţine specii de anemone şi gazde cu tentacule mai scurte - şi mai toxice - decât peştii cu mai multe dungi. Prin urmare, autorii sugerează că ar putea exista o relaţie evolutivă complexă între dungile peştelui clovn, adaptarea gazdei şi toxicitatea anemonelor.

Constatarea denotă o natură unică în relaţiile de simbioză, aceea în care un animal foloseşte culoarea sa intensă pentru a avertiza prădătorii de toxicitatea altor specii.

Şi, potrivit lui Kelley, studiul "îmbunătăţeşte cunoştinţele noastre despre evoluţia simbiozelor şi a tipurilor de beneficii care pot fi obţinute prin intermediul acestor relaţii unice".