Crin Antonescu: Nimeni nu se poate considera calificat în turul doi, în afară de mine

Crin Antonescu, fost preşedinte PNL (Epoch Times România)
Ana Ion
06.04.2025

Candidatul la prezidenţiale al coaliţiei la putere, Crin Antonescu, a susţinut că nimeni, în afară de el, nu se poate considera calificat să intre în turul al doilea al scrutinului, nici măcar George Simion, politician aflat în prezent pe primul loc în sondaje.

"Eu cred că ipotezele sunt deschise, nimeni nu se poate considera calificat în turul doi sau foarte favorit să intre în turul doi, evident, în afară de mine", a spus Antonescu, citat de Agerpres, la o conferinţă de presă la Craiova.

Întrebat care ar fi candidatul cu care i-ar fi cel mai lejer în turul doi şi care ar fi cel mai spinos, Antonescu a răspuns că nu are nici preferinţe şi nici evaluări.

"Orice candidat în turul doi este un candidat redutabil, pentru că are în spatele lui milioane de voturi, un milion şi ceva, două milioane, vom vedea cum va fi distribuţia voturilor. Şi oricine are un număr mare de voturi din partea cetăţenilor români în spate este un candidat redutabil", a răspuns Antonescu.

Chestionat dacă George Simion va intra sigur în turul doi, Crin Antonescu a răspuns: "George Simion este pe prima poziţie în acest moment şi în sondajele noastre, dar nu sunt deloc sigur că George Simion va intra în turul doi. Sunt sigur că voi intra eu în turul doi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor