Crescătorii de animale protestează: "Parlamentarii pentru scaunul lor, guvernanţii pentru scaunul lor, dar de noi nu le pasă! (Video)

Veniţi din toate colţurile ţării, mii de fermieri au protestat miercuri în Capitală, nemulţumiţi că preţul pe care-l iau pe lapte e sub preţul de cost, că nu-şi încasează subvenţiile cu anii şi că terenul se vinde la străini.
Protest al crescătorilor de animale la Guvern. (Eugen Horoiu)
Andrei Pricopie
23.03.2016
Se încarcă player-ul...

UPDATE ora 14:55. Crescătorii plecaţi în marş de la Palatul Parlamentului au ajuns în Piaţa Victoriei, unde erau aşteptaţi de impresionante efective de jandarmi. Însoţiţi de fanfară şi sunând din tălăngi, cira 1500 - 2000 de oameni au scandat "Hoţii, hoţii!"

"Domnule ministru al Agriculturii, nu vă pasă de fermierii români! Ţineţi fermierii în stradă, în ploaie, voi staţi la căldură şi puneţi forţele de ordine pe noi!", i s-a transmis, la portavoce, un protestatar Ministrului Agriculturii.

Venit din Argeş, un alt crescător de oi i-a reproşat lui Irimescu că prin anunţurile sale legate de lactate Brădet i-a nenorocit pe ciobanii din zonă: "să veniţi să vedeţi cine mai cumpără brânză de la noi!", a declarat protestatarul.

Cele mai mari nemulţumiri ale celor veniţi la protest, în marea lor majoritate crescători de oi şi de vaci, sunt legate de faptul că statul nu le plăteşte cu anii subvenţiile şi că preţul de vânzare a laptelui este mult prea mic, sub preţul de cost.

"Am crezut că a venit un guvern tehnocrat care va schimba politicienii. Directorii APIA sunt toţi puşi politic şi nu ne dau subvenţiile, le dau la clica lor, bara bara cu primarii din toate localităţile", a declarat Ioan Sima, crescător de oi venit tocmai din Făgăraş.

Sima creşte 2000 de oi şi ar fi trebuit să încaseze subvenţie pentru animale şi teren circa 100.000 de euro pe an însă nu şi-a încasat banii de 4 ani.

Protest al crescătorilor de animale la Guvern, 23 martie 2016 (Eugen Horoiu)
Protest al crescătorilor de animale la Guvern, 23 martie 2016 (Eugen Horoiu)

"Nu am avut subvenţiile la timp, ne-au tot promis că ne dau şi nu ne-au dat nimic, nu avem cu ce plăti angajaţii. Stăm aici în România, nu plecăm afară, şi încercam să producem lapte de-al nostru, să avem produsele noastre. Nu pot să înţeleg, mai bine plecam!", a declarat un alt protestatar .

În ceea ce priveşte preţul laptelui, crescătorii de animale acuză că preţul la care sunt obligaţi să îl vândă nu le acoperă nici măcar costul de producţie şi, în consecinţă, cer o subvenţie de 50 de bani per litru de lapte. Potrivit crescătorilor de animale, laptele ar trebui să le fie cumpărat cu minim 1,2 lei iar Parlamentul ar trebui să dea o lege în acest sens.

"Nu se mai poate! Nu se mai poate, laptele a căzut, fabricile ne iau laptele cu 50 – 60 de bani şi în alimentare se vinde cu 3-4 lei. Parlamentul să dea o lege că laptele e minimum 1,2 pe litru, căci noi suntem în pierdere totală.", a explicat un crescător de animale.

"Aşa nu se mai poate, nimeni nu se interesează de noi, vin străinii, iau tot, au vândut fabrici, acum e e rândul nostru! Interese, interese, o să rămână ţara asta fără pământ! Toţi sunt pentru scaunul lor, parlamentarii pentru scaunul lor, guvernanţii pentru scaunul lor, dar de noi nu le pasă!", a acuzat un alt protestatar, venit din Mureş.

Potrivit unuia dintre liderii sindicali prezenţi la protest, Cristian Dadar de la Prodlact Satu Mare, o delegaţie a crescătorilor de animale a fost primită la Parlament de Zgonea şi Tăriceanu. La discuţii, protestatarii şi-au prezentat lista de revendicări, dintre care cele mai importante sunt punerea de comun acord a legislaţiei europene cu cea românească în ceea ce priveşte termenul de fermier activ, problemele legate de preţul laptelui şi piaţa laptelui, acordarea subvenţiilor cu cea mai mare grabă, problemele legate de legea etichetării produselor lactate şi evident acordarea unui ajutor de 0,50 bani litru de lapte.

Protestul fermierilor (Epoch Times România)
Protestul fermierilor (Epoch Times România)

"Acum vindem laptele la 70 - 80 bani din fermă ori preţul de cost e la 1,1 - 1,2 bani", a explicat protestatarul.

Protest al crescătorilor de animale la Guvern, 23 martie 2016 (Epoch Times)
Protest al crescătorilor de animale la Guvern, 23 martie 2016 (Epoch Times)

Protestul fermierilor (Epoch Times România)
Protestul fermierilor (Epoch Times România)

Protestul fermierilor (Epoch Times România)
Protestul fermierilor (Epoch Times România)

Jandarmi la protestul crescătorilor de animale, 23 martie 2016 (Epoch Times)
Jandarmi la protestul crescătorilor de animale, 23 martie 2016 (Epoch Times)

Protestul fermierilor (Epoch Times România)
Protestul fermierilor (Epoch Times România)

Protestul fermierilor (Epoch Times România)
Protestul fermierilor (Epoch Times România)

* * *

UPDATE ora 14:40. În Piaţa Victoriei, forţele de ordine se pregătesc să îi întâmpine pe protestatari. Centrul pieţei este înconjurat de garduri metalice, iar sute de jandarmi cu căşti, scuturi, bastoane şi aruncătoare de gaze lacrimogene au împresurat zona.

Protest al fermierilor (Epoch Times România)
Protest al fermierilor (Epoch Times România)

* * *

Nemulţumiţi, printre altele, de subvenţiile mici care nu sunt plătite la timp şi de vânzarea terenurilor agricole către străini, mii de fermieri au venit miercuri la Bucureşti pentru a protesta.

Ajunşi în faţa Palatului Parlamentului, fermierii au încercat să rupă cordonul de jandarmi pentru a pătrunde în curtea instituţiei. Tot în semn de protest faţă de situaţia în care se află, oamenii au vărsat lapte pe asfalt.

Protestatarii agită în aer pancarte cu mesaje precum "Pentru ce au luptat strămoşii, să vindeţi voi coloşii?", "Mai multe produse româneşti în magazine", "Aţi schimbat Guvernul să vindeţi terenul", potrivit Agerpres.

"Facem eforturi foarte mari să menţinem efectivele de animale. N-a nins iarna asta, n-a plouat. Nu mai putem să ţinem animalele. La care au dat, au dat, la care n-au dat, n-au dat. Eu sunt unul dintre cei care nu au luat nimic. Cresc dobânzile, penalităţi, impozitele.

Am venit pe cale paşnică să ne cerem drepturile care sunt prin lege. Ei ne ignoră cu toată neruşinarea. Laptele a ajuns la un preţ de nimic. Nu avem cum să supravieţuim. Nimeni din Palatul Parlamentului nu se gândeşte la noi, care aducem mâncare pentru cei de la oraş", a declarat unul dintre fermieri, citat de b1.ro.

Următoarea oprire a crescătorilor de ovine şi bovine va fi Piaţa Victoriei, unde vor ajunge după ora 13:00.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor