Crăciunul în Siria: Shari'a şi teroare în nordul "eliberat" şi copii masacraţi sau antrenaţi să devină terorişti

Siria: Taberele unde copiii învaţă să ucidă. (MOHAMMED ABED / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
25.12.2013

Există şapte centre de detenţie gestionate de Statul Islamic din Irak şi Levant (ISIS), grupul armat sunit afiliat la Al-Qaeda, care controlează o mare parte din nordul "eliberat" al Siriei. Aici, potrivit unui raport difuzat de către Amnesty Internaţional în aprilie 2013 s-a trecut de la teama de Bashar al-Assad la teroarea impusă de Shari'a şi emirii săi: răpiri, închisoare, tortură, biciuire, crime.

Mabna al-Mohafaza (Palatul Guvernului), Idarat al-Markabat (fostul sediu al Ministerului Transporturilor) şi al-Mer'ab (un garaj) în centrul oraşului al-Raqqa, Sadd al Ba'ath (barajul al Ba'ath) şi platforma petrolieră din al-'Akershi în guvernoratul de al-Raqqa, Mashfa al-Atfal (spitalul de copii din districtul de Qadi Askar) şi Maqar Ahmed Qaddour (în districtul al-Haidariya) în Alep sunt locurile în care se află cele şapte centre de detenţie.

Foştii deţinuţi intervievaţi de Amnesty Internaţional au oferit o imagine şocantă de abuzuri: istovitoare sesiuni de interogare efectuate de marocani şi ceceni, lovituri cu cabluri electrice şi curele pentru generatoare, tortura cu şocuri electrice şi tortura "scorpion", în care deţinuţii sunt imobilizaţi într-o poziţie extrem de dureroasă, cu ambele încheieturi legate în spatele unui umăr.

Mulţi oameni sunt închişi pentru că au pus la îndoială comanda grupului terorist ISIS sau pentru că aparţin altor grupuri armate în opoziţie cu guvernul sirian. ISIS este de asemenea suspectat de a fi răpit şi închis cetăţeni străini, inclusiv jurnalişti.

Alţi prizonieri în mâinile grupului ISIS sunt acuzaţi de furt sau alte "crime" împotriva Islamului ca fumatul sau zina (sex în afara căsătoriei).

Potrivit mărturiilor obţinute de către Amnesty Internaţional, nici măcar copiii nu scapă de loviturile de bici. Un tată a spus despre chinul îndurat în timp ce era obligat să asculte ţipetele fiului său, torturat în camera de alături. Doi prizonieri au văzut un băiat de 14 ani supus la 90 de lovituri de bici pe durata unui interogatoriu în închisoarea de la Sadd Al-Ba'ath, în guvernoratul al-Raqqa. Un altul, tot de 14 ani , acuzat de furtul unei motociclete, a fost biciuit în mod repetat timp de mai multe zile.

Mai mulţi foşti deţinuţi au declarat pentru Amnesty Internaţional că au fost răpiţi de bărbaţi mascaţi care i-au dus în locuri necunoscute, unde au rămas chiar timp de 55 de zile. Unii dintre ei n-au aflat niciodată locul unde au fost ţinuţi.

Închisoarea Al-Sadd Baa'th, situată în spatele unui baraj pe râul Eufrat, în apropierea al-Mansura, este una dintre cele mai de temute. Aici, judecătorul tribunalului local de Sharia, un emir care apare în "sala de tribunal" invariabil împodobit cu o centură plină cu explozibil, a stabilit o domnie de teroare în rândul deţinuţilor. Foşti deţinuţi l-au acuzat de a fi prezidat "procese" grotesc de inechitabile, cu durata de câteva minute şi în prezenţa altor prizonieri, încheiate cu condamnări la moarte efectuate în scurt timp sau sesiuni nesfârşite de biciuire iar în multe cazuri emirul participa în mod direct.

În instalaţia petrolieră de la al-'Akershi, pe care ISIS a folosit-o şi ca un centru de antrenament militar, se practică tortura „scorpion”. Un fost deţinut a petrecut 40 de zile în regim de izolare, dintre care cea mai mare parte a timpului legat într-o cameră mică plină de aparate electrice şi cu podeaua umedă de benzină.

Amnesty Internaţional a făcut apel la statele din Golful Persic să nu se mai lase implicate în crime de război, suspendând imediat livrările de arme şi alte echipamente. S-a făcut apel la guvernul turc să interzică ca teritoriul său fie utilizat de către ISIS pentru a transfera arme şi recruţi în Siria.

Crăciunul este peste tot, chiar şi acolo unde războiul civil însângerează Siria trăgând după el mai mult de 110.000 de morţi, 2,5 milioane de refugiaţi, 6 milioane de persoane strămutate intern şi, mai presus de toate, ipoteca pe viitor: copiii torturaţi în închisori, copiii soldaţi, din ce în ce mai mulţi, recrutaţi de către miliţiile nemiloase Qaediste, antrenaţi să ucidă, anti-regim dar şi 11.000 de copii ucişi din martie 2011 până acum.

Un grup de analişti de la Foreign Policy compară Siria cu Afganistan în anii 1980 şi Congo în 2000. Infinite cimitire de civili.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor