Coşmarul Chinei: SUA trimite bombardiere stealth B-2 Spirit în Hawaii

Bombardier stealth american B-2 Spirit (Wikipedia.org)
Andrei Popescu
14.01.2019

Forţa Aeriană a Statelor Unite a alertat China anunţând vineri că a trimis trei bombardiere stealth B-2 Spirit în Hawaii pentru pregătire în Pacific. Bombardierele capabile nuclear au decolat de la baza aeriană Whiteman, în Missouri, şi au aterizat la baza comună Pearl Harbor-Hickam în Hawaii, cu 200 de aviatori, ca parte a unei misiuni a Grupului de luptă cu bombardiere din cadrul Comandamentului Strategic al SUA (USSTRATCOM), potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Un analist pe probleme de apărare a precizat că prezenţa tot mai mare a bombardierelor B-2 în Hawaii reprezintă un coşmar pentru China şi “un lucru cu care Beijingul ar trebui să se obişnuiască”.

“Desfăşurarea [bombardierelor] în Hawaii ne permit să arătăm cetăţenilor americani şi internaţionali că bombardierele B-2 stau de pază fără întrerupere, şapte zile pe săptămână, pentru a proteja ţara noastră şi pe aliaţii săi”, a susţinut într-o declaraţie locotenent-colonelul Joshua Dorr, purtător de cuvânt al armatei americane.

Deşi în comunicatul de presă publicat de biroul de relaţii publice al Forţei Aeriene americane din Pacific nu este menţionată în mod explicit China, Beijingul a reacţionat agresiv la o serie de zboruri efectuate de SUA în Pacific şi în Marea Chinei de Sud în ultimul an, inclusiv în unele incidente maritime în care chinezii au încercat să intercepteze nave americane ce navigau în apele care, potrivit pretenţiilor Chinei sunt apele sale teritoriale – adică insulele artificiale construite şi militarizate de Beijing în Marea Chinei de Sud. “Prezenţa bombardierelor în insulele din Hawaii este o dovadă a securităţii regionale îmbunătăţite”, se precizează îm declaraţia armatei SUA.

Declaraţia Forţei Aeriene a SUA a lăudat abilitatea bombardierului B-2 de a “penetra cele mai sofisticate sisteme de apărare ale inamicului” şi de a “pune în pericol cele mai valoroase ţinte ale inamicului” datorită caracteristicii stealth, care îl fac greu de detectat. Declaraţia a continuat: “Aceste pregătiri sunt cruciale pentru menţinerea interoperabilităţii regionale, ne oferă oportunitatea de a lucra cu aliaţii noştri în exerciţii comune şi validează capabilitatea noastră de a lovi la nivel global”.

Anterior, bombardierele B-2 au fost operaţionale în Guam pentru a susţine aliaţi regionali într-o perioadă de amplificare a tensiunilor dintre Coreea de Nord şi SUA în 2017 – tensiuni generate de programul nuclear al Phenianului.

Deşi cea mai recentă desfăşurare a bombardierelor B-2 a fost descrisă ca fiind de “rutină”, este doar a doua oară când aceste avioane sunt trimise în Hawaii şi în număr mai mare, după o pregătire iniţială în Pacific în luna octombrie. La acea vreme, generalul-maior Stephen Williams, director de operaţiuni aeriene şi în spaţiul cibernetic la sediul Forţelor Aeriene americane din Pacific, a susţinut că bombardierele “au contribuit la asigurarea unei regiuni Indo-Pacific libere şi deschise – limbaj folosit frecvent de oficialii americani ca răspuns la condamnarea de către China a amplificării operaţiunilor americane în apropierea Asiei de Sud-Est.

În decembrie 2018, oficiali chinezi au criticat ceea ce consideră a fi imixtiunea armatei americane în “problemele Chinei”. De exemplu, Dai Xu, preşedintele Institutului pentru Securitate şi Cooperare din cadrul Marinei şi colonel în Forţa Aeriană chineză, a afirmat recent:

“În cazul în care navele de luptă americane pătrund din nou în apele teritoriale chineze, sugerez să fie trimise două nave de luptă [chineze]: una care să oprească [nava americană] şi alta care să intre în ea... În apele noastre teritoriale nu vom permite ca navele de luptă americane să provoace tulburări”.

“Dacă SUA continuă să interfereze în problemele Chinei, de ce nu ar putea merge China în zone precum Hawaii unde SUA este dominantă?”, a adăugat el. Xu a făcut referire la frecventele operaţiuni de promovare a libertăţii de navigaţie desfăşurate de SUA în Marea Chinei de Sud.

Cu privire la noile operaţiuni ale bombardierelor B-2 în Hawaii, rămâne de văzut cât de mult se vor apropia acestea de spaţiul aerian al Chinei, în condiţiile în care Beijingul a avertizat anterior avioanele americane care au zburat în regiune. De exemplu, în august 2018, un avion de recunoaştere P-8A Poseidon al Marinei SUA care a zburat deasupra Insulelor Spratly din Marea Chinei de Sud – insule revendicate de Beijing ca fiind ale sale – a fost avertizat de armata chineză, într-o serie de avertismente comunicate prin radio: “Plecaţi imediat şi staţi afară pentru a evita orice neînţelegere”. De asemenea, China a declarat şi forţelor aliate ale SUA, precum cele filipineze, să plece imediat din regiune “sau veţi plăti”.

Ca răspuns la comunicaţiile radio agresive ale chinezilor, echipajul american a susţinut că avionul american desfăşura activităţi legale în teritoriul internaţional. Conform dreptului internaţional, spaţiul aerian al unei ţări este considerat a fi zona de 22 km delimitată în jurul liniei de coastă a respectivei naţiuni. Însă Beijingul a revendicat tot mai mult teritoriu în jurul controversatelor insule artificiale şi, mai mult, revendică spaţiul aerian de deasupra acelor regiuni ca fiind spaţiu aerian suveran chinez, lucru pe care SUA refuză sa îl recunoască.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor