Coreea de Sud susţine că este iminentă testarea unei alte rachete nord-coreene
alte articole
Peste şase săptămâni au trecut de când Coreea de Nord a desfăşurat un test de rachetă - cea mai lungă perioadă de linişte de până acum în acest an -, dar acel lucru este pe cale să se schimbe, a precizat Reuters, citând oficiali militari sud-coreeni nenumiţi.
Serviciile de spionaj sud-coreene au detectat intensificarea activităţilor, inclusiv mişcări de vehicule, la centrele nord-coreene de cercetare în domeniul rachetelor din Phenian, unde a fost efectuat cel mai recent test de rachetă, indicând o nouă posibilă lansare, a declarat Serviciul de Informaţii al Coreei de Sud într-o şedinţă informativă cu parlamentarii. Totuşi, serviciul nu a menţionat cum a fost detectată activitatea.
Nu este prima dată când Coreea de Sud a detectat mişcări în apropierea centrelor de lansare. Rapoarte similare au apărut şi în urmă cu o lună, dar regimul comunist a evitat să efectueze teste în timpul unei sărbători naţionale în 10 octombrie, precum şi cu ocazia celui de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez în 18 octombrie.
Se presupune că Nordul dezvoltă o nouă rachetă de rază lungă capabilă să lovească ţinte situate pe teritoriul SUA. Între timp, Phenianul a făcut cunoscute planurile sale de a perfecţiona o rachetă dotată cu un focos nuclear capabilă să lovească SUA. De asemenea, dictatorul nord-coreean Kim Jong-un ameninţă în mod regulat că va distrugă SUA şi “marioneta sa”, Coreea de Sud.
În timp ce Nordul se pregăteşte pentru următorul test de rachetă, temerile privind poligonul său de testări nucleare în oraşul nord-vestic Punggye-ri s-au amplifificat după ce oameni de ştiinţă din China, SUA şi Coreea de Sud au avertizat că un nou test nuclear ar putea declanşa prăbuşirea totală a muntelui sub care a fost construit poligonul. De fapt, tunelurile de sub munte au început deja să cedeze, iar un post de televiziune japonez a dezvăluit că aproximativ 100 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui tunel neterminat, iar altele 100 au murit ulterior, în timpul operaţiunilor de salvare a primului grup de muncitori blocaţi sub dărâmături.
În 3 septembrie, Coreea de Nord a desfăşurat cel de-al şaselea test nuclear începând cu 2006 şi se crede că a fost vorba de o bombă cu hidrogen. Explozia a declanşat un cutremur la o distanţă de 8 minute şi, ulterior, trei replici de mică intensitate care au declanşat alunecări de teren în zona poligonului. Phenianul probabil va încerca să detoneze mai multe dispozitive cu scopul de a perfecţiona miniaturizarea focoaselor nucleare pentru a le putea amplasa pe rachete, dar rapoartele serviciilor de spionaj au sugerat că regimul nord-coreean ar putea desfăşura următorul test într-o altă zonă a imensului său poligon subteran.
Un al treilea tunel la complexul Punggye-ri rămâne pregătit pentru testări “în orice moment”, în timp ce au fost reluate activităţile de construcţie la cel de-al patrulea tunel, care nu va putea fi folosit o perioadă de timp considerabilă, au adăugat serviciile de informaţii.
Testul din 3 septembrie a determinat Consiliul de Securitate al ONU să impună o nouă rundă de sancţiuni economice împotriva statului comunist.
Preşedintele american Donald Trump a pornit azi în primul său turneu asiatic de la investirea sa oficială. Se estimează că securitatea regională – având ca prioritate activităţile nucleare ale regimului nord-coreean – va fi un subiect major al discuţiilor. Dar, în timp ce Coreea de Nord rămâne cea mai iminentă ameninţare în Pacific, şeful Statului Major al armatei SUA, generalul Joseph Dunford, a precizat că acţiunile de asemenea provocatoare ale Chinei în Pacific ar putea fi o ameninţare mai mare pe termen lung.
Marina SUA plănuieşte, de asemenea, să desfăşoare un exerciţiu maritim extrem de rar care implică trei portavioane, şi care va coincide cu turneul asiatic al liderului american. Dacă Phenianul aşteaptă un fel de justificare pentru provocările sale, atunci acesta va fi un prilej mai mult decât potrivit.