Coreea de Nord şi Coreea de Sud reiau discuţiile privind complexul industrial Kaesong. UPDATE: Cele două Corei au ajuns la un acord privind redeschiderea Kaesong
UPDATE: Coreea de Sud şi Coreea de Nord au ajuns miercuri la un acord în ce priveşte redeschiderea Complexului industrial comun de la Kaesong, unde 53.000 de muncitori nord-coreeni au lucrat în 123 de companii sud-coreene până în luna aprilie. Despre acest acord a informat presa oficială a Ministerului Unificării de la Seul, afirmând că este vorba de un acord format din cinci puncte, fără a se dezvălui însă conţinutul acestuia.
***
Coreea de Nord şi Coreea de Sud se întâlnesc miercuri pentru a rezolva neînţelegerile în ce priveşte Complexul industrial Kaesong, care a intrat în incapacitate de lucru după ce Phenianul şi-a retras în aprilie muncitorii, anunţă presa străină.
În iulie a.c. au avut loc şase întâlniri ale delegaţiilor coreene cu scopul de a restabili comunicaţiile şi reglementările vamale, însă reprezentanţii celor două Corei nu au reuşit să ajungă la niciun punct comun. Ultima sesiune de negocieri care a avut loc la mijlocul lunii iulie, s-a terminat după numai cinci minute, potrivit oficialilor sud-coreeni.
Complexul industrial din Kaesong, al treilea oraş ca mărime din Coreea de Nord, era considerat simbolul cooperării între cele două Corei, până când Phenianul a decis să întrerupă activitatea muncitorilor nord-coreeni. Totodată, liderii de la Phenian au pornit un val de ameninţări la adresa Seulului şi a Washingtonului, inclusiv referitor la atacuri nucleare.
Contactele dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit relativ în ultimele săptămâni, iar presa nord-coreeană a publicat articole care sugerează că Phenianul doreşte să colaboreze cu Coreea de Sud. Cu toate acestea, neîncrederea planează încă în negocieri, care au avut de suferit din cauza repetatelor ameninţări de război.
În Complexul de la Kaesong se îmbină iniţiativa, capitalul şi tehnologia Coreei de Sud şi mâna de lucru ieftină din Coreea de Nord. Această colaborare aduce resurse importante pentru economia fragilă a ţării comuniste, care a fost afectată de sancţiunile impuse de ONU. Până la sfârşitul anului 2012, companiile sud-coreene de la Kaesong au produs bunuri în valoare de două miliarde de dolari în cei opt ani de activitate.
Discuţiile de miercuri au loc cu o săptămână înainte de organizarea unui exerciţiu militar comun între Seul şi Washington. Phenianul s-a folosit în trecut de operaţiunile militare între cei doi aliaţi şi de sancţiunile ONU pentru ameninţările războinice.