Coreea de Nord: Eşec la ultimul test de rachetă
alte articole
Ministerul sud-coreean al Apărării a susţinut marţi într-o declaraţie că testul de rachetă eşuat a avut loc în jurul orei locale 5:20 a.m. (2020 UTC, luni), în apropierea oraşului port estic Wonsan.
“Se crede că încercarea de lansare a rachetei a eşuat”, a susţinut un purtător de cuvânt al Ministerului.
“Analizăm şi monitorizăm îndeaproape situaţia şi menţinem o postură de apărare impecabilă”, a adăugat el.
Ministerul a refuzat să dea detalii în ceea ce priveşte tipul rachetei. Agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap a citat surse militare afirmând că se crede că a fost vorba de o rachetă de rază medie Musudan.
Sancţiuni internaţionale
Testul de marţi a avut loc în condiţiile amplificării temerilor că Nordul se apropie de obiectivul fabricării unei rachete nucleare capabile să lovească teritoriul SUA.
În luna aprilie, Coreea de Nord a eşuat de trei ori să lanseze o rachetă Musudan, care are o rază estimată între 2.500 şi 4.000 km.
Raza de acţiune inferioară acoperă întreaga Coree de Sud şi Japonia, în timp ce raza superioară ar include şi bazele militare americane de pe insula Guam. Până în prezent, racheta nord-coreeană nu a fost niciodată testată cu succes.
Un test atomic din luna ianuarie şi lansarea unei rachete balistice de rază lungă în februarie au dus la înăsprirea sancţiunilor internaţionale împotriva Coreei de Nord.
Disputa în privinţa graniţei maritime vestice
Tensiunile dintre cele două Corei s-au amplificat şi datorită faptului că Phenianul presează Seulul să accepte propunerea liderului nord-coreean Kim Jong-un de a avea discuţii în legătură cu relaxarea tensiunilor transfrontaliere.
Phenianul a ameninţat săptămâna trecută că va trage asupra navelor de luptă sud-coreene dacă acestea vor pătrunde în apele teritoriale ale Coreei de Nord. Mişcarea are loc la o zi după ce marina sud-coreeană a tras focuri de avertizare pentru a alunga două nave nord-coreene ce au trecut de disputata graniţă maritimă vestică.
Incidentele minore sunt destul de comune la graniţa maritimă vestică. Linia care a fost trasată de Comandamentul ONU condus de SUA la sfârşitul Războiului Coreean din perioada 1950-1953 nu a fost recunoscută de Phenian.