Copiii abandonaţi ai Chinei

"M-am trezit foarte devreme în această dimineaţă pentru a-i pregăti micul dejun fratelui meu mai mic înainte să plece la şcoală", a scris recent în jurnalul ei Yang Haijiao, care este în clasa a şasea. Guvernul distribuia apă pe marginea drumului şi ea a trebuit să-şi ia o zi liberă pentru a o colecta.

"Nu a fost apă deloc în ultimele două zile", a scris aceasta. "Bunica este bolnavă de zile întregi. Nu mă pot aştepta ca ea să aducă apa."

Asemenea multora dintre cei aproximativ 85 milioane de "copii lăsaţi în urmă", tânăra elevă din provincia Guizhou lipseşte de prea multe ori de la şcoală pentru a-şi putea asuma responsabilităţile unui adult, în timp ce părinţii ei trăiesc şi muncesc într-un oraş departe de casă. Acesta este unul din preţurile modelului de creştere economică al regimului chinez, care a adus statistici uluitoare ale PIB-ului, dar într-o perioada de peste 30 de ani, multe familii au fost dezbinate iar copiii sunt răniţi emoţional.

Luptându-se să-şi susţină familiile, milioane de părinţi din mediul rural îşi părăsesc satele pentru a căuta de lucru în fabricile de la oraşe. Copiii sunt lăsaţi acasă cu bunicii lor în vârstă sau alte rude, iar uneori chiar şi singuri. Grija faţă de copii este deseori limitată la oferirea condiţiilor de viaţă şi de siguranţă primare, în timp ce aspectele de educaţie, de comportament şi cele psihologice sunt adesea neglijate.

Din cauza veniturilor reduse şi a sistemului strict de înregistrare a gospodăriilor din China, este dificil pentru copii să meargă la o şcoală departe de casă; majoritatea copiilor lucrătorilor migranţi de cele mai multe ori nu pot merge cu părinţii lor, raportează Deutche Welle. Există câteva şcoli-internat locale pentru aceşti copii şi câteva şcoli pentru copiii migranţilor în oraşe.

Cu cuvintele lor

"Jurnalul copiilor chinezi lăsaţi în urmă", o colecţie de reflecţii scrise de 26 de copii din provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, documentează situaţia acestor copii cu propriile lor cuvinte. Profesorul lor, Yang Yuansong, a elaborat şi a editat naraţiunile, care descriu ceea ce statisticile şi studiile nu ar putea transmite.

Împovărată cu responsabilităţile unui adult, Yang Haijiao a lipsit de la şcoală în fiecare zi pentru a avea grijă de bunica ei sau de ferma familiei. "Vremea este aspră. Seceta durează de prea mult timp. Dacă ar ploua, am avea apă şi nu ar trebui să mai lipsesc de la şcoală. Eu chiar nu vreau să mai lipsesc de la şcoală!".

Responsabilităţile copleşitoare sunt însoţite de durerea separării. Yang Haijiao scrie despre durerea pe care a simţit-o când şi-a văzut tatăl plecând:"Nu mă puteam abţine din plâns ori de câte ori mă gândeam că tatăl meu va pleca atunci când ajunge autobuzul şi vom fi lăsaţi cu multe treburi acasă şi iarăşi nu vom şti când se va întoarce".

Când tatăl ei a întrebat-o de ce plânge, aceasta nu a răspuns. El i-a reamintit să "studieze din greu". Yang scrie: "M-am abţinut din plâns până când tata a urcat în autobuz".

Nu mă puteam abţine din plâns ori de câte ori mă gândeam că, atunci când ajunge autobuzul, tatăl meu va pleca - Yang Haijiao

O altă elevă, Xia Min, scria despre Xia Congli, colega ei de clasă, care a fost lăsată singură acasă:"Într-o zi când eram în drum spre şcoală, Xia Congli mi-a spus că mama şi tatăl ei pleacă să lucreze într-un loc îndepărtat şi a început să plângă. I-am spus să nu se simtă rău şi că părinţii ei trebuie să se fi simţit rău de asemenea".

În Notă se continuă naraţiunea: "De multe ori ne jucam jocuri cu ea atunci când mergeam la ea acasă şi speram că va uita de lucrurile triste. Dar nu reuşea. Încă se simte la fel de tristă. Imi pare atât de rău".

Probleme psihologice

Presiunea de zi cu zi din această viaţă amară a lăsat mulţi copii cu probleme psihologice. Potrivit unui studiu realizat de Femeile din China, 57% din copiii cu vârsta de liceu care au fost abandonaţi suferă de probleme de sănătate mintală. Cu cât mai mult au stat părinţii lor departe de casă, cu atât mai grave au fost problemele psihologice pe care copiii le-au dezvoltat.

Investigaţia a arătat că majoritatea copiilor abandonaţi sunt predispuşi la probleme psihologice din cauza lipsei de afecţiune sau de supraveghere şi îndrumare din partea familiei. Aceştia devin slabi, introvertiţi şi încrederea lor este foarte slabă. Separarea de părinţi cauzează adesea resentimente şi singurătate.

Dizabilităţile în procesul de învăţare sunt comune în rândul copiilor abandonaţi. Absenţele frecvente de la şcoală şi puţinul, dacă nu inexistentul, ajutor la pregătirea temelor pentru acasă, alături de trauma emoţională cauzată de dezbinarea familiei, i-au lăsat pe aceşti copii cu puţine resurse pentru a obţine o educaţie corespunzătoare. Cercetarea realizată de Federaţia Toate Femeile din China a raportat că 45% dintre bunici nu au fost niciodată la şcoală, iar 50% au avut numai o educaţie primară. Drept urmare nu este de aşteptat ca ei să îi ajute pe copii la pregătirea temelor.

Copiii abandonaţi din satul Youji din Guangxi sunt cazaţi într-o şcoală primară. Directorul şcolii Lu Lipeng le-a explicat celor de la Deutsche Welle: "Responsabilitatea este imensă. Părinţii lor au plecat toţi la muncă şi şi-au lăsat copiii la şcoală. Fiind director, securitatea lor personală este prioritatea mea numărul unu. În al doilea rând, mă preocupă cazarea lor. Trebuie să fie îngrijiţi ca şi copiii mei".

Alţi copii lăsaţi în urmă nu sunt atât de norocoşi şi trebuie să facă faţă singuri situaţiilor dificile şi chiar periculoase. Unii dintre aceşti copii vulnerabili îşi pierd chiar viaţa. Un potop din 2005, în judeţul Hetang, provincia Hunan, a ucis 12 copii, dintre care 11 erau abandonaţi.