Consiliul General al Capitalei o comite pe final de mandat
Aflaţi la finele mandatelor, consilierii generali ai Municipiului Bucureşti au votat o serie de hotărâri care vor afecta viaţa bucureştenilor mulţi ani după ce ei vor fi plecaţi de la conducerea oraşului.
alte articole
Consiliul General al municipiului Bucureşti a aprobat vineri, cu doar două luni înainte de alegerile locale, mai multe proiecte controversate.
Potrivit Hotnews.ro, la propunerea primarului liberal Răzvan Sava, Consiliul, în care majoritatea este deţinută de PNL, a aprobat modificarea organigramei Primăriei Capitalei şi a câtorva instituţii din subordine, ceea ce va duce la creşterea aparatului birocratic. De asemenea, consilierii au votat pentru păstrarea actualei RATB, în ciuda rezultatelor dezastruoase ale regiei şi au aprobat construirea unui bloc cu 5 etaje pe strada Mântuleasa, deşi proiectul este unul din cele mai controversate în materie de urbanism fiind contestat puternic de cetăţeni. La finele şedinţei, consilierii au decis să mai aloce de la buget încă 2,8 milioane lei pentru biserici, în condiţiile în care instituţii precum RADET au nevoie de finanţări ca de aer.
În ceea ce priveşte modificarea organigramei, sursa citată aminteşte că Sindicatul Forum din administraţia publică a cerut consilierilor generali, înainte de şedinţa CGMB, să retragă proiectul privind organigrama de pe ordinea de zi, invocând faptul că nu au fost consultaţi. Cererea lor nu a fost luată în considerare. Modificările decise sunt următoarele:
-Serviciul managementul calităţii se transformă în Direcţia managementul calităţii;
- Serviciul Suport Tehnico - Administrativ se transformă în Direcţia Suport Tehnico-Administrativ;
- Serviciul Contracte din cadrul Direcţiei Generale Achiziţii - Direcţia Contracte îşi modifică atribuţiile şi se va numi Serviciul Concesionari;
- Se înfiinţează Serviciul Peisagistică Urbană în cadrul Direcţiei de Mediu - 8 posturi;
- se reorganizează Direcţia Asistenţa Tehnică şi Juridică;
- Serviciul Spaţiu Locativ şi cu Altă Destinaţie se mută din cadrul Direcţiei Generale Dezvoltare Urbană în cadrul Direcţiei Patrimoniu;
- Se desfiinţează Serviciul Evidenţa Fond Imobiliar din cadrul Direcţiei Patrimoniu;
- se înfiinţează Corpul de Control al Primarului General la nivel de direcţie;
- la Direcţia Generală de Asistenţa Socială se înfiinţează un nou post de director general adjunct;
- Administraţia Străzilor: se înfiinţează un nou post de director general adjunct;
- Aparatul de specialitate al Primarului General ajunge la 1093 de posturi. Înainte era de 1019, deci rezultă o creştere cu 74 de posturi.
Întrebat de ce au fost necesare aceste modificări ale organigramei în ultimele două luni de mandat, primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a explicat că au fost necesare pentru deblocarea primărie. În ceea ce priveşte acuzaţiile că aceste posturi au fost create cu dedicaţie, primarul a negat cu convingere, în pofida faptului că la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti a fost numit la începutul acestui an, în funcţia de director general, Adrian Chiotan membru PNL sector 2.
Articolul integral poate fi citit aici