Consilier prezidenţial: În prezent, mergem pe sfoară pentru că o treime din cheltuielile României sunt finanţate din împrumuturi

România se află într-o cursă contratimp, în contextul în care o treime din toate cheltuielile statului român, în prezent, depind de împrumuturi, a declarat sâmbătă, la Antena 3 CNN, consilierul prezidenţial Radu Burnete.
Un leu din trei cheltuiţi de stat este din împrumuturi "Noi suntem acum într-un soi de cursă contratimp şi mergem cumva pe sfoară. De ce? Datoriile noastre sunt foarte mari şi nevoia statului român de a se finanţa e foarte mare. Eu am mai spus asta: din cheltuielile noastre publice, un un leu din trei e împrumutat.
O treime din toate cheltuielile statului român, în clipa de faţă, trebuie să vină din împrumuturi. Noi nu ne permitem să pierdem accesul pe pieţele internaţionale, care au o dificultate în a te împrumuta atunci când ai deficitul de 9% şi nu dai semne că te opreşti.
Şi atunci, noi, pe de-o parte, suntem forţaţi să luăm aceste măsuri ca să reducem deficitul. Aceste măsuri, prin natura lor, încetinesc economia", a declarat Radu Burnete.
Consilierul prezidenţial a amintit că ţara a trecut printr-o situaţie similară după criza globală din anii 2008-2009, perioada după care România a cunoscut o decadă de creştere.
"Am trecut printr-o fază similară după 2008-2009, după care am avut un deceniu de creştere aproape senzaţională. Veniturile noastre sunt de trei ori mai mari decât erau în 2010. La ce trebuie, noi, să avem grijă şi sunt sigur că vom reuşi: dacă vă aduceţi aminte, în 2009-2010 am avut o scădere foarte bruscă a economiei.
Acum, Guvernul, prin ceea ce face, încearcă să facă aterizarea asta mai lină şi din acest motiv avem acel plan agreat cu Comisia Europeană, să reducem deficitul pe şapte ani de zile şi aşa mai departe. Eu zic că suntem în direcţia bună, dar, da, mergem pe sârmă", a afirmat Burnete.