Consilier la Cotroceni: Daniel Barbu, preferat de doi din cei patru preşedinţi ai României

Stema României la intrarea în Palatul Cotroceni (Mihuţ Savu / The Epoch Times)
Bogdan Costea
17.08.2012

Emil Constantinescu şi Crin Antonescu, adică doi din cei patru preşedinţi (unul dintre ei, interimar) ai României de după decembrie 1989, l-au preferat în funcţia de consilier prezidenţial pe probleme de analiză politică pe Daniel Barbu. Politologul în vârstă de 55 de ani, numit în urmă cu câteva zile ca şi consilier al lui Antonescu, a mai funcţionat pe aceeaşi poziţie şi în perioada 1997-1999, când l-a consiliat pe Emil Constantinescu.

Daniel Barbu are o mare experienţă în domeniul politicii, el fiind publicist, eseist, jurnalist şi profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti. În trecut, proaspătul consilier prezidenţial a fost şi decan al aceleiaşi facultăţi şi director al Institutului de Cercetări Politice. De asemenea, în 1991-1992 a fost directorul publicaţiei Realitatea Românească, un cotidian care, între timp, şi-a încetat apariţia.

Pe când avea 19 ani, în 1976, Barbu a dorit să urmeze în paralel cursurile Facultăţii de Istorie-Filizofie şi pe cele ale Facultăţii de Drept, dar Uniunea Tineretului Comunist (UTC) nu i-a aprobat cererea şi l-a pus să aleagă. A ales Istoria Artei, la Cluj, iar după ce a absolvit, a fost angajat la Muzeul Satului şi Muzeul Naţional de Istorie. După evenimentele din 1989 şi-a luat primul doctorat, în istorie, în Elveţia, iar pe cel de-al doilea, în filozofie, la Universitatea din Bucureşti. S-a specializat în istoria comparativă a civilizaţiilor europene, ştiinţe politice comparative, modele sociale şi politice ale statului, minorităţilor şi grupurilor confesionale din România, regimuri totalitare şi antropologie politică.

Daniel Barbu a povestit pentru “gândul” că preşedintele interimar i-a propus să îi fie consilier, moment în care a răspuns categoric: "Da". "Nu mă aşteptam nicio clipă să mi se propună aşa ceva, dar în momentul în care domnul Crin Antonescu mi-a spus, a părut că are sens, a părut logic. Voi face altceva. Eu nu am făcut serviciul militar, iar acum am şansa să fac serviciul civil, dacă pot să-i spun aşa. Am şansa să lucrez pentru binele comun şi sper să reuşesc", a declarat Daniel Barbu. Referitor la relaţia pe care o are cu preşedintele interimar, noul consilier prezidenţial a recunoscut că se cunoaşte cu el de peste 20 de ani, accentuând faptul că nu sunt prieteni. "De 20 de ani ne cunoaştem şi avem o relaţie bazată pe respect şi cordialitate, niciodată nu am fost prieteni şi nici nu s-a pus problema, nu este cazul. Mă regăsesc în gândirea domnului Antonescu şi mă simt onorat. Prin acceptarea propunerii lui, eu mi-am făcut un angajament de loialitate faţă de el", a spus Daniel Barbu, adăugând că "mandatul" său se va încheia odată cu mandatul preşedintelui interimar, fără nicio posibilitate de a lucra cu Traian Băsescu, în cazul în care acesta va reveni la Cotroceni. "Traian Băsescu trebuie să lucreze cu oamenii care gândesc şi simt ca el. Nu mă simt capabil să fac un angajament de loialitate faţă de el, valorile mele nu mă lasă, ar fi caraghios", a completat Barbu.

De 20 de ani ne cunoaştem şi avem o relaţie bazată pe respect şi cordialitate, niciodată nu am fost prieteni şi nici nu s-a pus problema, nu este cazul.

*

În numai câteva zile, Crin Antonescu a schimbat întreaga echipă de consilieri prezidenţiali de la Cotroceni. Primii numiţi au fost Gheorghe Rotaru (Departamentul Securităţii Naţionale) şi Vasile Enache (Cancelaria Prezidenţială). A doua zi, echipa s-a întregit cu Radu Zlaţi, ales consilier la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, şi cu Victor Voicu, numit în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul Sănătate Publică. Au urmat Daniel Barbu (Departamentul de Analiză Politică), Nicoleta Nicolae Ioana (Departamentul de Comunicare Publică, purtător de cuvânt) şi Maria Cristina Manda (Departamentul Constituţional Legislativ).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor