Crin Antonescu: Există o posibilitate de 55% ca moţiunea de cenzură să nu treacă

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că există o probabilitate de 55 la sută ca moţiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Boc să nu treacă. Potrivit liderului liberal, acest lucru se petrece şi din cauza faptului că nu există un acord al partidelor din opoziţie în ceea ce priveşte stabilirea unei alternative în eventualitatea că moţiunea de cenzură ar fi votată în Parlament.
Crin Antonescu (www.pnl.ro)
Epoch Times România
25.10.2010

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat că există o probabilitate de 55 la sută ca moţiunea de cenzură îndreptată împotriva Guvernului Boc să nu treacă.

Potrivit liderului liberal, acest lucru se petrece şi din cauza faptului că nu există un acord al partidelor din opoziţie în ceea ce priveşte stabilirea unei alternative în eventualitatea că moţiunea de cenzură ar fi votată în Parlament. "Aş spune că în momentul ăsta, aşa cum se prezintă lucrurile, e o probabilitate de 55 la sută ca moţiunea, mai degrabă, să nu treacă. Cred că şansele ei ar fi fost sau ar fi mai mari pentru că în fond mai e timp, dacă noi opoziţia am fi lucrat la soluţii alternative. Cu alte cuvinte, în momentul în care parlamentarii toţi aveau a se pronunţa să aibă în minte şi continuarea în eventualitatea căderii guvernului Boc", a declarat preşedintele PNL la Europa FM, în emisiunea "Catedra de Politică" realizată de profesorul Daniel Barbu şi a cărei înregistrare va fi difuzată duminică seara.

De asemenea, Crin Antonescu s-a referit şi la faptul că şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, ignoră că, în Parlamentul României, urmează să se voteze o moţiune de cenzură, catalogând gestul acestuia de a solicita o întrevedere cu o zi înainte de discutarea moţiunii drept un "mic afront".

"Eu nu ştiu de ce delegaţia FMI vine în România chiar înainte de o moţiune de cenzură. Trebuie să spun că nouă nu ne vine bine, considerăm un mic afront momentul în care delegaţia FMI ne solicită o întrevedere în data de 28 octombrie, ştiind bine că în 27 octombrie e o moţiune de cenzură. Cu alte cuvinte moţiunea asta de cenzură este ignorată, altfel nu-mi imaginez cum se propune data de 28. Totuşi, dacă de la Washington nu ştia, la Bucureşti domnul Franks putea să afle că e o moţiune de cenzură care s-ar putea să treacă pentru bunul motiv că nişte parlamentari PDL nu ştiu ce votează. Poate se ridică un deget invers", a declarat liderul PNL.

Pe de altă parte, Crin Antonescu a declarat că este nevoie de rediscutarea acordului cu FMI, fiindcă "relaţia cu FMI nu poate fi ruptă acum".

"Din atitudinea domnului Franks şi din atitudinea altor colegi ai domniei sale, şi nu îi pot învinui pentru asta, e limpede că nu mai au sentimentul că au în România un partener cu care negociază nişte variante, cu care caută nişte variante. Au nişte executanţi cărora vin, le fac inventarul boroboaţelor care s-au mai făcut şi le prescriu soluţiile. (...) De rediscutat trebuie să o facem pentru că, iată, din ce respiră deja pe noile discuţii, e vorba de noi condiţii pe care acest guvern, fără nicio altă mişcare spre dezvoltare economică, nu are cum să le satisfacă decât amputând în continuare veniturile. Şi eu ştiu foarte bine, ştiu şi cei din PSD, că operaţiunea de revenire la salariile din iunie este una foarte dificilă", a mai spus Crin Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor