Conferinţa Internaţională din Londra priveşte spre viitorul Somaliei

Premierul britanic, David Cameron. (ALASTAIR GRANT / AFP / Getty Images)
Mioara Stoica
07.05.2013

Peste 50 de delegaţii din mai multe ţări vor participa la Conferinţa Internaţională privind Somalia, care se ţine marţi la Londra. Evenimentul, în conformitate cu o iniţiativă similară propusă de premierul britanic David Cameron în februarie 2012, va fi co-prezidat de Cameron însuşi şi de preşedintele Somaliei, Sheikh Hassan Mohamud, relatează agenţia MISNA.

Conferinţa din Londra este ţinută cu scopul de a evidenţia progresele realizate anul trecut şi care au deschis o nouă fază şi au pus bazele pentru o stabilizare eficientă a ţării, sfâşiată de un război civil care a durat mai mult de două decenii.

Printre şefii de stat şi de guvern aşteptaţi să participe, este şi preşedintele kenian nou-ales, Uhuru Kenyatta – care este investigat în prezent de către Curtea Penală Internaţională pentru crime împotriva umanităţii – aceasta fiind prima sa vizită în Europa de când a ajuns la conducerea ţării.

Ordinea de zi a reuniunii va fi organizată în jurul a patru teme majore: siguranţă, justiţie şi poliţie, managementul resurselor financiare de către Guvernul somalez, procesul politic.

Scopul este de a asista cu sprijin politic autorităţile somaleze şi a coordona suportul tehnic şi financiar din partea comunităţii internaţionale în favoarea planurilor de reformă elaborate de către guvernul somalez şi prezentate partenerilor în ultimele săptămâni.

În ajunul reuniunii, mai multe ONG-uri au solicitat participanţilor să ţină seama de problema drepturilor omului: "Disponibilitatea internaţională faţă de autorităţile somaleze nu trebuie să fie necondiţionată", a remarcat preşedintele britanic al organizaţiei pentru drepturile omului „Human Rights Watch”, David Mepham, adăugând că "drepturile omului, justiţia şi statul de drept sunt fundamentale pentru progresul Somaliei spre un viitor de prosperitate şi stabilitate".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor