Comisia juridică a Camerei a respins propunerea amânării dezbaterii şi avizării proiectului de lege al USL privind uninominalul
alte articole
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, propunerea preşedintelui comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, care a cerut amânarea discutării proiectului de lege privind votul uninominal majoritar - iniţiat de co-preşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu - pe motiv că Guvernul nu a prezentat un punct de vedere scris cu privire la acest proiect şi că data depunerii amendamentelor, respectiv 21 mai, nu a expirat.
Propunerea lui Daniel Buda a fost respinsă cu 11 voturi "împotrivă", şase voturi "pentru" şi o abţinere. Anterior votului dat pe propunerea privind amânarea proiectului, preşedintele comisiei juridice a luat act de faptul că la şedinţă nu s-au prezentat cei doi iniţiatori ai legii privind votul uninominal majoritar, deputatul PSD Victor Ponta şi senatorul PNL Crin Antonescu.
Prezent la dezbatere, Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL, a spus că în cadrul Biroului Permanent al Camerei s-a decis ca orice proiect de lege ajuns în procedura avizării să nu fie dezbătut şi avizat în comisiile de specialitate dacă nu este însoţit de un punct de vedere al Guvernului. "Dacă vreţi neapărat să facem o lege de dragul de a o face, putem să o facem. (...)Înţeleg că există amendamente la acest proiect, Guvernul nu are niciun punct de vedere ?", a declarat Mircea Toader.
Liderul deputaţilor PDL a mai afirmat că în paralel cu dezbaterea de la Comisia juridică pe proiectul de lege privind votul uninominal, Comisia parlamentară de cod electoral ar trebui să comunice concluziile dezbaterilor din comisie. "Comisia de cod electoral a fost convocată pentru mâine la ora 15.00. (...) Nu vreau să ne jucăm cu viitorul României până la urmă", a declarat Toader.
Faţă de cele prezentate, vicepreşedintele comisiei Bogdan Ciucă a spus că deputaţii din Comisia juridică trebuie să se pronunţe pe proiectul privind votul uninominal majoritar chiar şi fără punctul de vedere al Guvernului, care ar urma să fie prezentat în şedinţa de plen de marţi.
Deputatul liberal Alina Gorghiu a replicat la afirmaţiile democrat-liberalului Mircea Toader, precizând că în Comisia juridică au existat, anterior, proiecte de lege fără a exista punctul de vedere al Guvernului. "Trebuie să trecem peste momentul acela când ne uităm la Guvern să ne dea lumină. Putem cu toţii să discutăm cele cinci-şapte amendamente pentru ca proiectul de lege să intre mâine în plen la vot final", a declarat Alina Gorghiu.
Preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a susţinut, în cadrul dezbaterilor preliminare, că proiectul privind votul uninominal nu este un proiect de lege oarecare.
"Cred că acest proiect de lege ar fi trebuit să cuprindă dezbateri consistente(...)Acest proiect de lege are implicaţii majore. Cerem amânarea pentru ca Guvernul să-şi exprime în scris un punct de vedere", a declarat Daniel Buda.
Deputatul UDMR Marton Arpad a declarat, la rândul său, că pentru discutarea în comisie a amendamentelor nu este necesar punctul de vedere al Guvernului, decât dacă se referă la modificarea bugetului de stat.
După respingerea propunerii lui Daniel Buda ca dezbaterea şi avizarea proiectului de lege privind votul uninominal să fie amânată, deputaţii jurişti au început dezbaterea finală pe acest proiect.
Iniţiativa legislativă a USL privind sistemul uninominal majoritar într-un singur tur de scrutin a fost aprobată în data de 8 mai de plenul Senatului.
Proiectul propune modificarea legii electorale, în sensul ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur, adică atribuirea mandatelor de deputat şi senator se va face într-o singură etapă.
Acest tip de sistem presupune că, în urma alegerilor parlamentare, sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină numărul cel mai multe voturi în colegiile în care candidează.
"La nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat", se arată în textul propunerii de lege.