Comisia de la Veneţia analizează trecerea la sistemul electoral mixt

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Electoral, trimis Comisiei de la Veneţia pentru expertizare, la alegerile parlamentare, 50 de deputaţi ar putea fi aleşi nominal. Important este ca actul să fie susţinut de majoritatea deputaţilor.
(FILIPPO MONTEFORTE / AFP / Getty Images)
Ana Chitoroagă
21.01.2014

Potrivit unui proiect de modificare a Codului Electoral, trimis Comisiei de la Veneţia pentru expertizare, la alegerile parlamentare, 50 de deputaţi ar putea fi aleşi nominal, dacă actul va fi susţinut de majoritatea deputaţilor.

Documentul prevede trecerea la sistemul electoral mixt, aşa încât 51 de deputaţi să fie aleşi ca şi acum, pe liste de partid, iar ceilalţi 50 - direct, în baza circumscripţiilor uninominale. Ligislatorii declară că sistemul de vot va fi schimbat dacă în Parlament se va ajunge la consens în această chestiune şi Comisia de la Veneţia va da un aviz pozitiv.

În acest sens, preşedintele Ligislativului, Igor Corman, a declarat: "Evoluţia la acest subiect va depinde de consensul în cadrul majorităţii parlamentare. Ca să fie operate astfel de modificări ele trebuie să aibă sprijinul majorităţii deputaţilor şi în al doilea rând un lucru foarte important este avizul Comisiei de la Veneţia".

"Trebuie să vedem şi avizul Comisiei de la Veneţia. Am pledat de când am intrat în politică pentru sistemul mixt pentru că acest sistem va strânge legătura între alegător şi ales", a menţionat deputatul neafiliat, Mihai Godea, relatează Publika.TV.

La rândul său, deputatul PLRM, Ion Hadârcă, a spus: "Pot doar să vă răspund cu cuvintele domnului Ştefan Fule cu care am avut o discuţie în luna octombrie anul trecut care ne-a avertizat că orice modificare la Codul Electoral se face cu un an înainte de campania electorală".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor