CNADNR, amendat cu 200.000 de lei din cauza atribuirii frauduloase a contractelor pentru autostrăzile Orăştie-Sibiu şi Nădlac-Arad
alte articole
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Public (ANRMAP) Dan Vlădescu a declarat, joi, că în urma raportului de control realizat de instituţie, în perioada august-octombrie 2012, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADR) a fost amendată cu 200.000 de lei, din cauza atribuirii frauduloase pentru autostrăzilor Orăştie-Sibiu şi Nădlac-Arad.
“Concluziile acestui raport de control se referă la trei proceduri principale de atribuire. Este vorba despre procedura de atribuire pentru proiectare şi execuţie autostrada Orăştie-Sibiu şi aici discutăm despre patru loturi, proiectare şi execuţie autostrada Nădlac-Arad şi drum de legătură, unde discutăm de două loturi. Mai este o procedură pentru reabilitarea DN 24 şi DN 24B, este vorba despre un drum naţional din zona Vaslui către graniţa cu Republica Moldova, unde discutăm despre trei loturi. În urma controlului efectuat au fost aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 200.000 de lei şi au fost constatate foarte multe nereguli care au generat atribuirea contractelor de achiziţie publică, după părerea noastră în mod defectuos, fapt pentru care vom sesiza în perioada imediat următoare, sper ca până la sfârşitul următoarei săptămâni să fie gata atât DNA, cât şi Consiliul Concurenţei, pentru că există suspiciuni de fraudă pe de o parte, dar şi suspiciuni de înţelegeri anticoncurenţiale din partea operatorilor economici care au fost implicaţi”, a declarat, joi, Dan Vlădescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele ANRMAP a adăugat că principalele nereguli pe care le-a constatat instituţia vizează nerespectarea unor cerinţe minime de calificare şi utilizarea altora ce au încălcat Ordonanţa de Urgenţă 34/2006, cât şi a principiului transparenţei.
“Principalele nereguli constatate se referă la impunerea în documentaţia de atribuire a unor cerinţe minime de calificare restrictive, la utilizarea altor criterii de calificare decât cele prevăzute de OUG 34/2006, precum şi la încălcarea principiului transparenţei care trebuie să guverneze procedura de achiziţie publică”, a completat Dan Lucian Vlădescu.
Vlădescu: În licitaţia pentru autostrada Nădlac-Arad, Romstrade a câştigat fraudulos. Este bizar şi faptul că nu au fost depuse contestaţii
Preşedintele ANRMAP Dan Vlădescu a explicat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, că din şapte oferte depuse pentru licitaţia lotului 1 al autostrăzii Nădlac-Arad, şase au fost respinse, contractul fiind atribuit companiei Romstrade, care deja are un dosar pe rol la Parchet şi DNA.
“Ceea ce este interesant este că, în momentul de faţă, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA se află celebrul caz Romstrade, dar acest raport de control vine să prezinte modul în care a fost posibilă această fraudă, mai exact ceea ce a generat atribuirea contractului de achiziţie publică pentru lotul 1 de la autostrada Nădlac-Arad către societatea Romstrade. Punctual, cu privire la această procedură de atribuire, au fost depuse în total şapte oferte de către şapte operatori economici principali. Din cele şapte oferte care au fost depuse pentru lotul 1 de la Nădlac-Arad, şase oferte au fost respinse, fiind considerate inacceptabile sau neconforme”, a afirmat Dan Vlădescu.
Vlădescu a adăugat că este “cel puţin bizar” cum nu a fost înregistrată nicio contestaţie pe rolul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, “având în vedere miza acestor proceduri de atribuire”.
“Societăţile comerciale care au fost înlăturate din procedură sunt de fapt aceleaşi societăţi comerciale care au beneficiat de contracte pentru celălalt tronson de autostradă Orăştie-Sibiu, respectiv fiecare din societăţile căreia i-a fost atribuit un lot pe Orăştie-Sibiu a fost înlăturată de la procedura de licitaţie pe Nădlac-Arad, lotul unu şi doi. Situaţia este şi mai bizară, dacă avem în vedere faptul că aceste criterii restrictive, pe care noi le-am identificat, există la nivelul tuturor documentaţiilor de atribuire şi este aproape de neînţeles cum un operator economic care s-a calificat într-o anumită procedură, utilizând criterii restrictive, a fost înlăturat de la o altă procedură relativ similară ca şi criterii de atribuire, pentru că teoretic dacă îndeplinea într-o parte condiţiile trebuia să îndeplinească aceleaşi condiţii şi pentru procedura de atribuire similară”, a completat preşedintele ANRMAP.
Recent, CNADNR a reziliat recent alte două contracte încheiate cu asocieri din care făcea parte Romstrade, pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad şi pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova.
Măsurile au fost luate după ce Nelu Iordache, proprietarul Romstrade, a fost reţinut de DNA şi este acuzat de deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au admis propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Iordache.
Construirea autostrăzii Orăştie-Sibiu, amânată pentru sfârşitul lui 2013
Termenul prevăzut în contractul semnat cu constructorii autostrăzii Sibiu-Orăştie va fi amânat până la sfârşitul anului 2013. Dacă iniţial, cei aproximativ 82 de kilometri de autostradă care vor lega municipiul Sibiu de Orăştie trebuiau să fie finalizaţi în aprilie 2013, planurile constructorilor au fost date peste cap din cauza unor lucrări suplimentare, ca urmare a unor alunecări de teren.
Autostrada dintre Sibiu şi Orăştie a fost împărţită în patru tronsoane aproximativ egale, valoarea totală a celor patru contracte atribuite în vara anului trecut fiind de 2,018 miliarde de lei fără TVA, informează Capital. Dacă la începutul lunii septembrie, trei dintre tronsoane erau gata în proporţie de aproximativ 30%, în ultimele trei luni, lucrările au avansat, depăşind în unele cazuri mult peste 50%.
Chiar şi în aceste condiţii, trei dintre cei patru constructori au anunţat că nu vor putea respecta termenele, iar costurile suplimentare speră să fie acoperite din fondurile europene.
Noile termene asumate de constructori ar fi vara lui 2013 pentru lotul 1 (antreprenor Strabag SRL), septembrie 2013 pentru lotul II (antreprenor general asocierea Straco Grup – Studio Corona SRL) şi noiembrie 2013 pentru loturile III şi IV, unde antreprenorii generali sunt Impregilio spa şi, respectiv, asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading – Astalrom.
Reprezentanţii CNADR au demarat negocieri cu reprezentanţii Uniunii Europene, pentru a obţine fonduri necesare suplimentării lucrărilor, în condiţiile în care 85% din valoarea proiectului autostrăzii Sibiu – Orăştie este finanţată de UE, prin Programul Operaţional Sectorial Transport.