Clădire mamut pe spaţiul verde în Bucureşti. Mafia imobiliară modifică din pix planurile de urbanism
alte articole
Mai mulţi cetăţeni din Intrarea Urcuşului şi Fundaţia Eco-Civica au depus luni plângere prealabilă la Primăria Sectorului 4, reclamând construirea unui bloc mamut de 12 etaje pe spaţiul verde, în buza Parcului Orăşelul Copiilor. Cel puţin 40 de copaci au fost tăiaţi pentru a se face loc clădirii, susţine Eco-Civica.
Şantierul, autorizat de Primăria Sector 4, a fost demarat în iarna acestui an iar cetăţenii din zonă sunt profund revoltaţi:
"Este nedrept, nu poţi să construieşti unde vrei, ce vrei, acolo e zonă verde, zonă de parc, chiar nu mi se pare normal să vii să construieşti aşa, în parc. Nedreptatea în sine este crasă! Mai mult, aici nu e o stradă, e o intrare îngustă, e o străduţă de case, toată infrastructura a fost proiectată să deservească case de P plus 2 maxim şi acum aceste clădiri sunt P plus 12! Nu ai cum, nu ai unde! Deja la apă nu mai avem presiune după ce la capătul străzii s-a construit un bloc mai mic, de P plus 4! De asemenea, nici acum nu mai avem loc să parcăm maşini, gândiţi-vă că mai vin şi maşinile de la noile blocuri căci din ce am văzut nu au spaţiu subteran de parcare", ne-a declarat dna Simona Stroilescu, vecin al parcului.
Primăria Sectorului 4 susţine că terenul din Urcuşului nu ţinea, de fapt, de parc şi că autorizaţia de construcţie a fost emisă legal. Potrivit lui Dan Trifu, primăria se ascunde însă în spatele unor documente de urbanism a căror legalitate este puţin spus îndoielnică.
Astfel, conform vicepreşedintelui Eco Civica, terenul pe care se construieşte apărea în Planul Urbanistic General al municipiului Bucureşti cu folosinţă V1a: spaţii verzi cu acces nelimitat. Cumva, ca prin farmec, în octombrie 2005, în planşa prin care a fost aprobat PUZ-ul aferent Parcului Tineretului, terenul a apărut cu funcţiunea schimbată în L1a, adică locuinţe P 2 plus mansardă. Acest regim de înălţime era însă prea mic pentru rechinii imobiliari, fiind şi el modificat, ulterior, tot în 2005, "din pix", în M2, adică regim de înălţime până la P plus 14.
"Toate terenurile verzi din parcul Tineretului au fost schimbate în 2005 din V1a parc în L1a. (...) Noi deţinem planşa originală! Consiliul General a transformat funcţiunea cu de la sine putere fără niciun fel de avize, fără să se respecte nici legea mediului nici legislaţia de urbanism iar actele emise cu încălcarea acestor prevederi sunt nule de drept", a declarat vicepreşedintele Eco-Civica.
"Am vorbit personal cu primăria şi câţiva consilieri, inclusiv cu arhitectul şef, le-am explicat ce spune legislaţia, că indiferent că terenurile figurează sau nu ca atare în documentaţii, dacă este amenajat şi plantat ca spaţiu verde nu-şi mai poate schimba destinaţia şi acum urmează să ne judecăm. E vorba de aceeaşi mafie imobiliară care din 2000 a distrus Parcul Tineretului şi care a modificat pur şi simplu cu pixul din L1a în M2 ca să construiască la regimul ăsta de înălţime", a mai precizat Trifu.
De altfel, şi Inspectoratul de Stat în Construcţii a constatat că autorizaţia nu este în regulă. Potrivit TVR, care citează un răspuns al ISC-ului, au fost încălcate câteva reguli de urbanism şi totodată lipsesc avizele necesare pentru utilităţile urbane.
Pe lângă plângerea prealabilă depusă la Primăria Sector 4, Eco-Civica a făcut plângere acum mai bine de o jumătate de an şi la DNA, aceasta vizând întreg parcul Tineretului, unde 20 de hectare au fost retrocedate în condiţii dubioase. Unul dintre cele mai mediatizate cazuri de construcţii ilegale din Parcul Tineretului este cel al complexului rezidenţial din Str. Pridvorului, unde peste 200 de copaci au fost puşi la pământ fără aviz de defrişare.