Cîţu: Cârmaciul Dragnea anunţă criza economică!
alte articole
Fost economist şef al ING Bank şi actualmente senator PNL, Florin Cîţu critică faptul că Liviu Dragnea - cârmaciul Dragnea, aluzie la cântecele patriotice din vremea comunistă, care-l omagiau pe "cârmaciul" Ceauşescu - s-a lansat în analize despre economie, subiect despre care, în opinia liberalului, liderul PSD nu are habar.
"Liviu Dragnea anunţă criza economică. Aşa cum ne-a obişnuit, cârmaciul Liviu, a aşteptat o săptămână până să ne (i)lumineze cu viziunea sa măreaţă asupra României. Dacă nu ar fi de râs, ar fi de plâns. Aşa că îmi permit să comentez două din ideile măreţe despre economie expuse într-un interviu, ca între prieteni, într-un studiou TV, cum altfel decât la ora de maximă audienţă.", scrie Cîţu pe pagina sa de Facebook.
Hilar este (sau profetic?) faptul că în lipsa sa de cultură economică, Dragnea a comparat situaţia economică de acum a României cu cea din noiembrie 2008 când, reaminteşte liberalul.
"După un început ezitant, omul se aruncă, nici mai mult nici mai puţin, în analiza economiei româneşti. Relaxat, scapă prima prostie. Într-un exces de sinceritate (ăsta e riscul să fii singur într-o emisiune aranjată) compară situaţia economică de acum cu cea din Noiembrie 2008. Un minut am rămas perplex. Sper că lipsa de cultură economică, şi doar asta, l-a făcut pe măreţul Dragnea să nu ştie că în Noiembrie 2008 criza economică lovea cu forţă maximă România. Eu sunt sigur că voi vă aduceţi aminte. Vă aduceţi aminte că dobânzile erau de peste 100% în piaţa interbancară. Vă aduceţi aminte că guvernul nu găsea bani să acopere deficitul bugetar care explodase. Vă aduceţi aminte că economia se prăbuşea. Vă aduceţi aminte că sistemul economic global era la marginea prăpastiei. Vă aduceţi aminte, nu? Pentru că văd că Liviu nu-şi aduce aminte şi compară creşterea economică închipuită de astăzi cu acea perioadă.", remarcă Cîţu.
În acest context, liberalul îşi pune întrebarea dacă hilara comparaţie făcută de Dragnea e o scăpare sau, "într-un moment de sinceritate, cârmaciul ne spune la toţi în "ce ne bagă el şi cu programul lui de guvernare. Asta ca se ne învăţăm minte. #cititulnuaomoratpenimeni
Nu în ultimul rând, Cîţu critică şi iniţiativa lui Dragnea de a îi scrie lui Junker pentru a-i cere acestuia în mod oficial explicaţii despre atitudinea Comisiei faţă de România, în contextul în care atât Comisia Europeană cât şi de FMI au lansat avertismente şi recomandări României în ceea ce priveşte depăşirea pragului de deficit.
"Continuând să ne chinuie, ne-a expus şi o “revolta” personală. Ce rebel e! Omul s-a gândit să-i scrie o scrisoare lui Junker. Am înţeles revolta abia după 5 minute. Era supărat că Junker îşi permite să aibă altă părere decât el despre programul de guvernare al PSD. În viziunea cârmaciului, investiţiile străine directe, alea pe bune, sunt stopate din ordinul Bruxelului. Dacă l-a măcinat aşa tare subiectul, de ce nu i-a zis nimic la Bucureşti? Vă spun ce cred eu. N-a putut!
Toată supărare lui, părerea mea, a pornit de la eforturile evidente pe care le face în a atrage investitori străini. Mai ales că ministrul de Finanţe l-a sabotat şi i-a tăiat investiţiile, iar fondurile UE sunt pa. Vă aduceţi aminte cum îmbrăcat în costum popular la Bistriţa, ne-a băgat în cartea recordurilor. A trecut o săptămână şi nu a venit niciun investitor. Şi uite aşa l-a găsit pe Junker vinovat.", remarcă liberalul.
Finalmente, senatorul PNL îl ia la "bani mărunţi" şi pe "premierul guvernului Grindeanu minus" care declara că de la începutul anului s-au înfiinţat mai multe întreprinderi mici şi mijlocii.
"Specialistul Grindeanu, după ce ne-a băgat-o pe aia cu exporturile uitând de importuri, ne convinge că nu înţelege cum funcţionează o economie. Domn’ premier, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii a crescut peste aşteptări pentru că aţi găsit nişte “fraieri” să pună botul la promisiunile din programul start-up nation. Acolo, condiţia principala să primească pomana dumneavoastră, era să fie firme înfiinţate după aprobarea ordonanţei de urgenţă. V-aţi prins? Şi mai întreb şi eu, e vreunul din oamenii ăia fără vreo legătură cu PSD?
În ritmul ăsta, viitorul anunţ al domnului Grindeanu va suna aşa: “când m-am trezit azi dimineaţă am văzut un număr impresionant de porumbei (da, i-am numărat) care zburau deasupra palatului Victoria. Înseamnă că până şi porumbeii au încredere în programul PSD”.
Dacă oamenii ăştia doi nu ar vorbi atât de mult şi mai ales necontrolat, vă daţi seama cât de banala ar fi în viziunea PSD evoluţia economiei? Noroc cu ei că ne mai înveselesc.", spune Cîţu.
Concluzia liberalului este una simplă dar cât se poate de îngrijorătoare: "ăştia fac orice să ne scoată din UE!"