Ciolacu, după ce AUR a depus moţiune contra lui Burduja: "Este atacat şi de ONG-urile lui Soros, şi de partide care fac jocul Rusiei"

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, în debutul şedinţei de Guvern, un mesaj de susţinere pentru ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după ce AUR a depus o moţiune simplă contra acestuia.
Moţiunea a fost la câteva zile după ce a început forajul în Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră iar premierul a opinat că momentul nu este deloc întâmplător.
„Vreau să-i transmit public ministrului Energiei că are toată susţinerea mea, am văzut că este atacat şi de ONG-urile lui Soros, şi de partide care fac jocul Rusiei.
Nu e deloc întâmplător. Zilele acestea a început forajul în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră. Vom fi printre cei mai mari producători de gaze naturale din Uniunea Europeană. Normal că acest lucru deranjează! Aşa că, citând din Donald Trump, «Drill, Sebi! Drill!»”, a transmis Ciolacu în debutul şedinţei de guvern de miercuri.
Reamintim că AUR a depus miercuri, în Senat, o moţiune simplă contra lui Sebastian Burduja, aceasta urmând să fie dezbătută luni.