Cine a dat ordinele de reprimare la "Jandarmeriadă"? Şefii instituţiei, acuzaţi că ascund adevărul

Declaraţiile contradictorii făcute de prefectul Capitalei şi de comandantul jandarmilor, legate de intervenţia brutală de la mitingul din 10 august, demonstrează că şefii Jandarmeriei ascund adevărul cu privire la decidenţii care au dat ordinele de reprimare a protestului, acuză USR.
Intrare în forţă a trupelor de jandarmi, Piaţa Victoriei, 10 august 2018.
Intrare în forţă a trupelor de jandarmi, Piaţa Victoriei, 10 august 2018. (Epoch Times România)

Prefectul Capitalei şi Jandarmeria joacă pase cu responsabilitatea intervenţiei brutale de la mitingul din Piaţa Victoriei de pe 10 august, a acuzat luni, în cadrul unui comunicat de presă, Uniunea Salvaţi România, în contextul celor mai recente declaraţii susţinute de Speranţa Cliseru.

"Prefectul a susţinut astăzi că a semnat ordinul de intervenţie a jandarmilor "după 12 noaptea", când Piaţa Victoriei fusese deja evacuată, ceea ce infirmă declaraţiile comandantului jandarmilor Laurenţiu Cazan care a spus că ordinul a fost semnat de la ora 8 seara şi că s-a acţionat în baza lui. USR consideră că era important ca cei doi oficiali să fie puşi faţă în faţă pentru a clarifica declaraţiile contradictorii de până acum. Audierea nu a avut loc din lipsă de cvorum la Comisia de apărare. Senatorii PSD (mai puţin Liviu Brăiloiu) au considerat că este prea mare efortul de a se prezenta la şedinţă, într-un dispreţ total faţă de toţi oamenii de bună credinţă care aşteaptă răspunsuri pentru cele întâmplate la acel miting", a transmis partidul condus de Dan Barna.

Nemulţumit că audierea Speranţei Cliseru a fost blocată de reprezentanţii PSD-ALDE, senatorul USR Nicu Fălcoi - membru în Comisia de apărare din Senat - a acuzat lipsa totală de implicare a Puterii în ceea ce priveşte controlul instituţiilor de forţă pentru aflarea adevărului. În opinia sa, singurul interes al parlamentarilor PSD-ALDE din comisie este acela de a-l apăra pe liderul PSD Liviu Dragnea.

"Atunci când a fost vorba de a cerceta angoasele domnului Dragnea, parlamentarii PSD nu au avut nici o problemă în a cere şi a vota înfiinţarea unei comisii speciale de anchetare a activităţii SPP, dar acum, când peste 400 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale şi sunt peste 700 de plângeri penale împotriva jandarmeriei, au considerat că e mai bine să trateze cu dispreţ şi nepăsare acest demers logic al Comisiei de apărare, în ale cărei atribuţii intră tocmai controlul instituţiilor de forţă. Din păcate, reprezentanţii actualei puteri ne-au demonstrat de prea multe ori că nu sunt interesaţi decât de jocurile lor murdare în apărarea lui Dragnea şi a clicii de infractori din jurul lui", se arată în comunicat.

USR mai atrage atenţia că legea jandarmeriei prevede că nu e nevoie de un ordin scris al prefecturii pentru intervenţii, aşa că justificările şefilor Jandarmeriei sunt mincinoase şi urmăresc să-i protejeze pe autorii politici de la vârful PSD care au dat ordinele pentru represiunea din Piaţa Victoriei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne