Cinci schimbări fundamentale pe care trebuie să le facem în anul care vine

A rămas foarte puţin până la sosirea anului nou şi având în vedere că suntem obişnuiţi să începem cele mai importante lucruri şi activităţi cu ziua de luni, putem doar să ne imaginăm cât de mari trebuie să fie schimbările pe care trebuie să le operăm în modul nostru de viaţă în anul care vine.
. (Bogdan Florescu / Epoch Times)
Kyrill Belan
31.12.2013

A rămas foarte puţin până la sosirea anului nou şi având în vedere că suntem obişnuiţi să începem cele mai importante lucruri şi activităţi cu ziua de luni, putem doar să ne imaginăm cât de mari trebuie să fie schimbările pe care trebuie să le operăm în modul nostru de viaţă în anul care vine.

Şi cum există un început pentru orice, de ce să nu stabilim 1 ianuarie 2014 drept cea mai potrivită zi pentru începutul unor modificări în stilul nostru de viaţă? Ar putea fi momentul perfect pentru renunţarea la statusul de ostatic al circumstanţelor externe şi încercarea de a lua destinul în propriile mâini, chiar dacă credem cu toţii că soarta omului nu are nicio legătură cu aspiraţiile inimii umane. Trebuie, totuşi, să remarcăm că mulţi înţelepţi ai diferitor epoci au avut o altă părere în acest sens, spre exemplu, William Thackeray credea la timpul său că: "Semeni o faptă - culegi un obicei, semeni un obicei - culegi un caracter, semeni un caracter - culegi un destin".

Există o reţetă funcţională pentru cei care doresc realmente să-şi influenţeze cursul destinului, dar cerinţa fundamentală a acesteia este ca să ne schimbăm sinele interior. Vă propunem câteva din punctele ei de bază, care vă vor ajuta efectiv să faceţi primul pas către o existenţă mai fericită. Dar, trebuie să vă avertizăm că nici această abordare nu este una simplă şi, cu certitudine, necesită multă dedicaţie şi consecvenţă - per aspera ad astra (din latină „pe căi aspre până la stele”).

1. Astfel un prim sfat ar fi să începeţi să vă folosiţi partea cea bună. Demaraţi cu esenţialul: priviţi problemele şi provocările cu care vă confruntaţi în viaţă ca pe o treaptă spre ascensiune. Viaţa omului modern este plină de negativitate şi stres, dar, cu siguranţă, există o explicaţie şi pentru aceasta. De fapt, sunt lecţii de viaţă pe care trebuie să le învăţăm bine. Încercaţi să păstraţi o atitudine pozitivă şi, în orice circumstanţe, să faceţi uz doar de calităţile personale pozitive pentru a rezolva milioanele de probleme cotidiene. Bunătatea - este cea mai puternică forţă, capabilă să remedieze orice dificultate.

2. Căutaţi plusurile alături de minusuri. Potrivit principiului dualităţii, în această lume albul este mereu însoţit de negru şi, viceversa. Chiar dacă nu reuşiţi să găsiţi ceva pozitiv în situaţia prin care treceţi, gândiţi-vă că ar putea fi doar o plată pentru unele datorii. În plus, este foarte posibil ca evenimentele să fi putut să ia o turnură şi mai urâtă. Planeta noastră este cea mai bună instituţie de învăţământ superior din univers, în care se pedepseşte sever, dar se explică foarte inteligibil.

3. Începeţi să vă îngrijiţi corpul fizic. Dacă aţi tot amânat o asemenea preocupare pentru mai târziu, vă propunem să o planificaţi chiar pentru primele zile ale lui 2014. Poate fi orice: alergări de dimineaţă, piscină, cursuri de limbă engleză sau de dans. Important este să vă găsiţi loc pentru asemenea activităţi în agenda zilnică încărcată. Nici banii, nici cariera şi nici propria imagine nu ar trebui să interfereze cu asimilarea unor lucruri noi şi propria dezvoltare, aşa că vă îndemnăm să vă stabiliţi priorităţile corect.

4. Protejaţi-vă sănătatea. În majoritatea cazurilor, starea sănătăţii noastre, bună sau rea se datorează în mare parte modului nostru de viaţă. Chiar şi în condiţiile unei eredităţi bune, mecanismele epigenetice pot declanşa activitatea unor anumite gene. Epigenetica depinde de stilul nostru de viaţă şi de nutriţie. Este necesar să facem cât mai multă mişcare şi să avem un regim alimentar corect. Dacă schimbările drastice în acest sens vă par prea dificile, nu e problemă dacă le puneţi în aplicare treptat.

5. Comunicaţi mai mult cu natura. Suntem cu toţii copii ai naturii şi nu ne putem izola de ea. Numeroase studii au arătat că sănătatea, starea psihologică şi chiar gradul de fericire a oamenilor depind de contactul cu natura. În ziua de azi, ne-am obişnuit să ne ascundem în birouri şi locuinţe şi să uităm de lumina zilei. Este timpul să eliminăm acest obicei dăunător. În noul an, încercaţi să petreceţi mai mult timp în aer liber, în parcuri sau chiar mai bine în pădure sau la munte.

Iată câteva recomandări simple la prima vedere, dar care presupun schimbări foarte importante. Şi chiar dacă nu implică investiţii financiare majore şi mult timp, o simplă dorinţă nu va fi de ajuns. Oricare din cele cinci modificări solicită eforturi consistente şi, bineînţeles, nu fiecare le poate face imediat. Dar dacă începem să ne călim voinţa, cu siguranţă, nu va exista niciun motiv pentru a nu le aplica în practică cu adevărat. Trebuie să demonstraţi tuturor şi, în special propriei persoane, că cele mai bune lucruri sunt pe cale să survină în viaţa voastră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor