Cinci coincidenţe extraordinare în noul An al Calului
alte articole
Conform calendarului lunar noul An al Calului, abia început, se arată un an cu adevărat special. Include cinci coincidenţe extraordinare.
1. În calendarul lunar, acest an al calului are două zile de „Lichun” (立春), adică ”Începutul Primăverii”. Începutul primăverii, atât în anul 2014 cât şi 2015, cade pe data de 4 februarie. Acest An al Calului începe pe 31 ianuarie 2014 şi se termină pe 18 februarie 2015, ceea ce include două începuturi de primăvară.
Conform tradiţiei chinezeşti, un an cu ”două primăveri” este în mod special bun pentru căsătorie.
2. În calendarul lunar folosit de chinezi este o experienţă rară să prinzi o lună septembrie bisectă în timpul vieţii. În acest secol, singura septembrie bisectă va avea loc în acest An al Calului, următoarea fiind abia în anul 2109.
3. Festivalul Lanternelor din acest an, sau Yuan Xiao Jie, cade în aceeaşi zi cu Sf. Valentin, ceea ce te ajută să sărbătoreşti de două ori în aceeaşi zi.
4. Acest An al Calului are 384 de zile, 29 de zile mai mult ca Anul Şarpelui ce s-a încheiat de curând.
5. În acest An al Calului sunt cinci zile de vineri a căror dată (în lună) este acelaşi număr ca şi luna respectivă. În 2014, pe 4 aprilie, 6 iunie, 8 august, 10 octombrie şi 12 decembrie vor fi toate vineri.
Mulţi chinezi sunt de părere că aceste coincidenţe extraordinare arată că acest an va fi neobişnuit, special şi plin de miracole.
Persoanele născute în luna septembrie vor putea să sărbătorească două zile de naştere în acest an, conform tradiţiei chineze, ceea ce întâmplă numai odată într-un secol. Unii internauţi susţin că din cauza faptului că acest An al Calului are două începuturi de primăvară şi două luni septembrie, oricine ar vrea să se căsătorească ar trebui să profite de această oportunitate.