Ciclul calendarului aztec şi filozofia timpului

Universul este plin de mistere care, deseori, provoacă lucrurile deja cunoscute. În secţiunea "Dincolo de Ştiinţă", Epoch Times adună poveşti despre aceste fenomene ciudate, pentru a stimula imaginaţia şi a deschide posibilităţi nesperate anterior. Sunt adevărate? Dumneavoastră decideţi.

Roţile calendarului aztec au stârnit fascinaţia timp de mai multe secole. Dar acestea nu erau numai o metodă de a contabiliza timpul – ci alcătuiau o filozofie completă a timpului, fiecare zi având o semnificaţie religioasă. Aztecii credeau, de altfel, că timpul se scurge în cicluri, ajungând în final la un scenariu care cuprindea crearea, distrugerea, şi renaşterea lumii.

Aztecii nu erau singurul popor care credea asta. Mai multe culturi din jurul lumii considerau că timpul este ciclic. Iar unele dintre reflecţiile acestei credinţe era existenţa conceptelor precum reîncarnarea (reîntruparea după moarte) şi karma (”primeşti ceea ce oferi”). Conceptul ciclicităţii are o vechime de cel puţin 3.000 de ani, sau chiar mai vechi, şi este des întâlnit în America Centrală.

Calendarul aztec este una dintre cele mai vechi versiuni descoperite. Printre acestea, se află binecunoscutul calendar antic maiaş, care împărtăşeşte o structură de bază similiară cu cea a calendarelor din America Centrală antică. Totuşi, diferit de calendarul maiaş, care era foarte precis, sistemul aztec nu este la fel de exact – o anumită dată putea să facă referire la momente diferite dintr-un an. Din această cauză, printre intelectuali au apărut mai multe dezacorduri privind datele exacte la care au avut loc diferitele evenimente din Imperiul Aztec.

Calendarul era format dintr-un ciclu calendaristic de 365 de zile, denumit xiuhpohualli (număratul anilor), şi un ciclu ceremonial cu 260 de zile, denumit tonalpohualli (număratul zilelor). Aceste două cicluri formează împreună un calendar pe o perioadă de 52 de ani. Se consideră că xiuhpohualli este calendarul agricol, de vreme ce se bazează pe Soare, iar tonalpohualli este considerat a fi calendarul sacru.

Calendarul Tonalpohualli

Sistemul de 260 de zile era numit tonalpohualli. Era de asemenea fragmentat în 20 de perioade de 13 zile fiecare, care se reflectau în două roţi interconectate. Se credea că acesta este folosit de antici pentru a observa momentul în care soarele trecea de un anumit punct zenit, aflat în apropierea oraşului maiaş Copan - odată la 260 de zile. Aztecii nu se îngrijorau de faptul că anii (sau ciclul de 260 de zile) nu coincideau cu anotimpurile, astfel că anii lor ”hoinăreau”.

Numărul 20 se baza pe cifrele ”omului întreg” (suma degetelor de la mâini şi picioare), iar cele 13 numere reprezentau filozofia celor 13 direcţii în spaţiu. Civilizaţia timpurie din America Centrală credea că acest calendar ceremonial reprezenta starea arhetipală a omului şi a armoniei cosmice.

În acest sistem, o trecere prin toate cele 13 numere reprezenta o ”săptămână”. Iar prima, a şasea, a 11-a, şi a 16-a săptămână erau considerate importante deoarece marcau trecerea prin cele patru diviziuni ale anului.

Fiecare din cele 20 de zile era asociată cu un obiect tangibil, un animal sau o divinitate. De exemplu, prima zi (Cipactili) era reprezentată de un aligator şi era condusă de zeul festinelor, în timp ce de-a doua zi (Ehecatl) era reprezentată de vânt şi era condusă de zeul focului, vieţii şi a spiritului.

Această interpretare a creat un instrument pentru citirea viitorului, care era folosit şi la orientarea în viaţă. Calendarul era folosit pentru a plănui diferitele activităţi ale comunităţii, precum semănatul recoltelor, construirea caselor, sau mersul la război, în baza a ceea ce se considerau a fi zile ”norocoase” şi zile ”nefaste”.

Mai important, tonalpohualli împărţea zilele şi ritualurile dedicate zeilor. Pentru azteci, acestă stare era extrem de importantă iar dispariţia ei era sinonimă cu sfârşitul lumii. Potrivit cosmologiei aztece, universul este într-o stare delicată de echilibru în care forţele divine opozante se întrec pentru putere. Pentru a preveni ca un zeu să devină mai puternic decât altul, zeii primeau propriul lor timp, şi propria lor zi peste care domneau. Pentru azteci, era foarte important ca întrecerea pentru putere să nu poată fi câştigată de niciun zeu.

Xiuhpohualli

Numărătoarea anilor era denumită xiuhpohualli. Acesta avea de fapt ciclul solar de 365 de zile pe care-l cunoaştem acum. În mod natural, acesta era mai strâns legat de anotimpuri, iar de aceea era folosit ca un calendar agricol. Era împărţit în 18 perioade cuprinzând 20 de zile fiecare. Dar de vreme ce însuma doar 360 zile, cuprindea şi o perioadă de tranziţie, între anul vechi şi anul nou, lungă de cinci zile, folosită ca perioadă de festivităţi.

La terminarea fiecărei perioade de 52 de ani, cele două cicluri majore (tonalpohualli şi xiuhpohualli) se aliniau unul cu cealălalt. Încheierea ciclului marca ”secolul” mesoamerican iar evenimentul era celebrat în religiile majore cu numele de xiuhmolpilli (”legarea anilor”). Aceste festivităţi religioase durau 12 zile şi includeau postul ca un simbol al căinţei. La începutul acestui festival toate focurile din oraş erau stinse.

Din nefericire, se practica sacrificiul, inclusiv cel uman. La miezul celei de-a 12-a nopţi, un prizonier era sacrificat de către un preot atunci când steaua de foc atingea zenitul pe cerul nopţii. La finalul festivalului, aceştia reaprindeau focul, în scopul de a-i asigura pe oameni că soarele va continua să răsară şi în următorii 52 de ani. Momentul era dedicat reînnoirii.