Tărâmul mistic al alchimiei s-a dezvoltat independent în Egiptul Antic, China şi India

Universul abundă în mistere care constituie o provocare pentru actuala noastră bază de cunoaştere. În secţiunea „Dincolo de ştiinţă”, Epoch Times strânge relatări despre aceste fenomene stranii pentru a stimula imaginaţia şi a deschide orizonturile către posibilităţi de neînchipuit. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră veţi decide.

O căutare similară a început în India, China şi Egipt acum mii de ani. Toate aceste culturi au căutat să transmute plumbul, sau alte substanţe, în aur şi să obţină nemurirea prin intermediul manipulării şi purificării materiei.

Deşi scopurile şi procedurile sunt similare, practicile alchimiei în aceste societăţi par că au apărut independent una faţă de cealaltă.

“În secolul II d.Hr., meşteşugarii egipteni din Alexandria au fost primii alchimişti ce au încercat cu disperare să convertească metale în aur. Aproape simultan şi independent, călugării taoişti credeau că aurul are proprietăţi medicinale miraculoase şi ei, de asemenea, au căutat producerea acestuia, nu pentru a urmări bogăţia, ci pentru a atinge tinereţe veşnică şi nemurire”, a scris acupunctorul dr. Joseph P. Hou în cartea sa “Tehnici de longevitate”.

Dr. Allen G. Debus (1926-2009) a scris, de asemenea, despre apariţia şi dezvoltarea aproape simultană şi independentă a alchimiei în cadrul diferitelor culturi. Debus a terminat doctoratul la Univ. Harvard şi a devenit cunoscut ca un istoric al ştiinţei. El a scris în cartea sa “Alchimie şi chimia modernă timpurie” că alchimia s-a dezvoltat independent nu numai în Egipt şi China, dar şi în India. Deşi alchimia din China şi cea din India s-au influenţat reciproc mai târziu, Debus crede că cele două au apărut independent.

Un rezumat al cursului despre alchimie al Universităţii Hawaii defineşte astfel vechea practică: “Alchimia este o artă cosmică prin intermediul căreia anumite părţi din acel cosmos – părţi minerale şi părţi animale – pot fi eliberate din existenţa lor temporală şi pot obţine stări ale perfecţiunii: aur în cazul mineralelor, iar pentru oameni, longevitate, nemurire şi salvare. Asemenea transformări pot fi făcute, pe de o parte folosind substanţa denumită 'piatra filozofală' şi elixirul, sau, pe de altă parte, folosind cunoştinţe revelatorii despre iluminarea psihologică.”

Este posibil ca alchimia să fi apărut în cadrul diferitelor culturi datorită faptului că ea se bazează pe teorii universale, a scris Debus. Aceste teorii au legătură, de exemplu, cu conceptul imortalităţii şi asocierea timpurie a aurului cu starea de perfecţiune. Debus a subliniat unele similarităţi şi diferenţe dintre culturi.

Alchimia egipteană nu era la fel de strâns legată de religie, aşa cum era cea chineză sau indiană. În Egipt, era mai mult o practică naturală decât mistică.

Alchimia chineză şi cea greacă erau asemănătoare din anumite perspective. Originea alchimiei greceşti este neclară, dar unele teorii susţin că aceasta a provenit din Egipt. Cea chineză şi cea greacă includ factorul respiraţiei fizice. Alchimiştii greci foloseau elemente ca pământul, apa, aerul şi focul. Similar, disciplina chineză includea 5 elemente: foc, lemn, apă, pământ şi metal.

Alchimia chineză căuta stabilirea echilibrului dintre yin şi yang (yin şi yang erau asociate cu feminitatea şi masculinitatea, teluricul şi cerescul, şi alte elemente antagonice). De exemplu, alchimiştii chinezi amestecau saltpetru, asociat cu yin, şi sulf, asociat cu yang, iar rezultatul exploziv a fost descoperirea prafului de puşcă.

Grecii, de asemenea, ţineau cont de natura contrariilor. Ei lucrau cu aceste contrarii, cum ar fi cald-rece, umed-uscat, pământ-aer şi foc-apă.

Pe lângă descoperirea prafului de puşcă (folosit mult timp pentru artificii, înainte de a fi folosit pentru armament), observaţiile alchimiei despre reacţiile chimice au contribuit din plin la fundamentarea chimiei moderne.

Multe practici ale alchimiei au devenit, în final, ezoterice şi criptice.

Universitatea din Hawaii dă exemple de ghicitori folosite de alchimişti pentru a scrie: “Lupul cel gri devorează regele, după care este ars pe rug, consumând lupul şi redând viaţa regelui.” Asta se traduce ca "Se extrage aurul din aliaje, prin îndepărtarea sulfidelor metalelor mai puţin importante, apoi, se prăjeşte aliajul aurifer cu antimoniu, până când antimoniul se evaporă şi rămâne aurul pur”. Lucrarea universitară menţionează faptul că mesajele criptice ale alchimiei nu sunt mai puţin mistice decât jargonul chimiei moderne; de exemplu, “dehidrogenat vicinal dihalogenuri cu ion de amidă pentru a obţine alchine”.

Oamenii de ştiinţă moderni, cum ar fi Sir Isaac Newton, Robert Boyle şi John Locke, erau alchimişti. Bill Newman, un istoric al Univ. Indiana, a studiat secretele reţetelor codificate ale lui Newton. El a declarat pentru revista NOVA: “Dacă citeşti jurnalele cu experimentele pe care le-a ţinut timp de 30 de ani, este imposibil să eviţi concluzia că încerca să producă piatra filozofală.”