China, luată în vizor la reuniunea NATO de la Bruxelles. Secretarul de stat al SUA cere acţiune colectivă
alte articole
Secretarul american de stat Antony Blinken a ales să critice China şi alte „state autocrate” în timpul primei sale vizite europene, miercuri, la o întâlnire a oficialilor NATO la Bruxelles. Solicitând un răspuns „colectiv” la ameninţarea Chinei, el a spus în acelaşi timp audienţei de la sediul NATO că SUA nu intenţionează să forţeze aliaţii să facă o alegere de genul „noi-sau-ei” atunci când vine vorba de confruntarea cu regimul comunist chinez.
„Statele Unite nu îşi vor forţa aliaţii să aleagă în sensul 'noi-sau-ei' în ceea ce priveşte China”, a spus el, subliniind că „nu există nicio îndoială că acest comportament coercitiv al Chinei ne ameninţă securitatea şi prosperitatea colectivă”. El a adăugat: "Dar asta nu înseamnă că ţările nu pot colabora cu China acolo unde este posibil. Statele Unite o vor face. Nu ne putem permite să nu facem asta, mai ales cu privire la provocări precum schimbările climatice şi securitatea în sănătate".
La începutul adresării sale, Blinken le-a spus oficialilor în câteva remarci introductive: „Fie că abordează unele dintre noile provocări, cum ar fi clima sau domeniul cibernetic, creşterea statelor autocrate şi provocările pe care acestea le prezintă, avem un interes profund în a face lucrurile împreună, în mod colectiv, bazându-ne pe securitatea colectivă, şi despre asta este vorba în NATO", a declarat Blinken. El a cerut ca NATO să fie „concentrată pe unele dintre provocările pe care China le generează în ceea ce priveşte ordinea internaţională bazată pe reguli”.
Potrivit lui Bloomberg, cu privire la cota cheltuielilor NATO neonorate, care a tensionat masiv relaţiile cu aliaţii europeni şi în special cu Germania în timpul administraţiei Trump, Blinken „oferă un spaţiu de manevră aliaţilor care nu au mărit cheltuielile de apărare atât de mult cât doresc SUA”.
În ziua precedentă discursului principal al lui Blinken, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat reporterilor că alianţa militară atlantică trebuie să se adapteze la „pericolul” din ce în ce mai mare pe care îl reprezintă China, avertizând că asertivitatea acesteia are „consecinţe cumplite” pentru securitatea membrilor Alianţei. „China este o ţară care nu împărtăşeşte valorile noastre”, a subliniat el. "De fapt, încearcă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli."
Jens Stoltenberg: „China este o ţară care nu împărtăşeşte valorile noastre (...) De fapt, încearcă să submineze ordinea internaţională bazată pe reguli"
Într-o oarecare măsură, aliaţii occidentali, inclusiv SUA, Marea Britanie, Uniunea Europeană şi Canada, au demonstrat luni exact genul de acţiune de securitate „colectivă” pe care Blinken o solicită pentru a se confrunta cu Beijingul, având în vedere impunerea coordonată a sancţiunilor asupra unor cadre superioare de Partid din China implicate în abuzuri în Xinjiang, împotriva minorităţii uigure musulmane.
Beijingul a promis să riposteze şi a inclus deja contra-sancţiuni împotriva unei liste extinse de entităţi şi persoane fizice din UE.
Sancţiuni similare probabil sunt iminente împotriva Marii Britanii, Canadei şi Statelor Unite, conform ameninţărilor anterioare ale Ministerului de Externe al Chinei.